25/11/2020

sportarad

stiri sportive din judetul arad

Votul pentru mandatul de președinte AJF al lui Răzvan Cadar se dă vineri, pe terasa Marem: Lipova II și Șepreuș au confirmat prezența în Liga 4-a!

Peste doar trei zile, vom avea un nou șef al fotbalului județean. Comitetul Executiv al AJF Arad, întrunit în mod statutar astăzi, a decis ca Adunarea Generală Extraordinară să aibă loc vineri, 31 iulie, de la ora 17, pe terasa Restaurantului Marem, din municipiu. Cu această ocazie, se va da un vot pentru noul președinte, care nu poate fi altul decât Răzvan Cadar, singurul candidat pentru un mandat de doi ani, atât cât mai avea regretatul Adrian Lucaci, decedat în luna aprilie a acestui an.

Totodată, au devenit oficiale înscrierile în noul sezon al Ligii a 4-a a celor două promovate după „înghețare”, Șoimii Lipova II și Viitorul Șepreuș, cu toate că acestea încă nu au certitudinea că vor fi programate acasă duminica. Tot azi s-a aprobat și afilierea celor de la AS Viitorul Olimpia Bârzava, însă echipele ce mai doresc să ia startul în noua ediție a Ligii a 6-a se mai pot înscrie până pe 21 august.

În fine, reprezentanții grupărilor ce și-au câștigat dreptul să evolueze în sferturile Cupei României și anume: Curtici, Păuliș, Ineu, Șimand, Beliu, Glogovăț, Sântana și Socodor vor spune tot vineri dacă au posibilitatea de a respecta protocolul medical, respectiv să efectueze testări, înainte de fi programate în competiția KO.

0
0
%d blogeri au apreciat: