UTA Academie

Prima echipă a UTA-ei joacă pentru promovare la Pitești, juniorii pentru trofeul Elite, la București: „Să trecem de Dinamo, iar finala e finală…”



În condițiile în care UTA are meci de promovare în Liga 1 duminică, la Pitești, angrenarea echipei de tineret a „roș-albilor” în semifinalele Ligii Elitelor trece, evident, în planul secund. Dacă trupa lui Laszlo Balint și-ar fi câștigat matematic accesul în primul eșalon fotbalistic al țării înainte de ultima etapă a play-offului ligii secunde, exista o șansă ca Miculescu, Isac sau Oroian să le dea o mână de ajutor colegilor de generație. Așa, însă, e clar că Sandu Gaica, Adi Ungur și Mihai Petcuț se vor baza exclusiv pe cei care-i antrenează zi de zi, plus, probabil, portarul Opric, fundașul Pașcu și mijlocașii Gavrilă și Vulturar din circuitul primei echipe. Vă reamintim că Denis Hrezdac se recuperează după operația de ligamente.

Însă și la nivelul lotului care și-a început pregătirea pe „ICRTI” de o lună și jumătate există probleme de efectiv. Dacă Paunchici și Rădulescu și-au revenit, în infirmerie au ajuns fundașul Dardai și mijlocașul Cocriș. Apoi, bineînețeles, forma sportivă și ritmul de competiție sunt adevărate necunoscute și pentru antrenorii arădenilor: „Chiar dacă ne antrenăm de 5-6 săptămâni am făcut-o în grupuri și fără posibilitatea de a juca meciuri amicale. Ca și în cazul echipelor de seniori care au reluat competiția după o pauză lungă și o pregătire improvizată și nouă ne este foarte greu să anticipăm cum va arăta jocul nostru la primul meci oficial după 8 luni de zile. Vă reamintim că noi nu am mai apucat să începem competiția în martie, deși ne-am antrenat ca la carte în iarnă. Apoi au urmat cam 100 de zile pauză, sau să-i spunem de pregătire nespecifică și când am revenit din nou în iarbă ne-am antrenat în grupuri. În fine, am aflat foarte târziu că va exista acest turneu semifinal la București, când noi ne așteptam la semifinale tur retur, pe 15 și 22 iulie. Dar, asta nu înseamnă cu nu vom face tot ce ține de noi pentru a ne bate pentru trofeu, mai ales că și celelalte participante la turneul semifinal au avut aproximativ aceleași probleme”, ne-a declarat Sandu Gaica.

Într-adevăr, cel puțin adversarii de sâmbătă ai arădenilor au avut de furcă cu coronavirusul. La Dinamo a fost un adevărat focar, ce a afectat și echipa de tineret. Portarii Ștefan Fara și Aleksander Mitrovici, dar și fundașii Dan Tălmaciu și Gabriel Vasile au fost și ei pozitivi în urmă cu două săptămâni, însă – teoretic – ar trebui să fie apți pentru confruntarea din weekend. S-ar putea ca duelul să se decidă și mai repede la testări, ale căror rezultate ar trebui să le aflăm cel târziu joi seara.

Utiștii le vor face ultimul set mâine dimineață, înainte de plecarea spre București, via Râmnicu Vâlcea, iar „câinii roșii” trebuie să demonstreze și ei că sunt curați. „Bineînțeles că ne-am studiat și adversarii, însă e greu de anticipat cu cine vor juca sâmbătă. Sigur, Borcea sau Bani par vârfurile generației lor, sunt luați și ei în calcul la prima echipă, acum nu știm dacă vor juca cu noi. Dar, indiferent de componența echipei adverse, avem filozofia proprie de joc și aspirațiile noastre. Ca și campioană en-titre și la firma pe care o are, Viitorul pare favorită la trofeu, însă oricare dintre cele patru semifinaliste are șansele sale. Pentru noi, cel mai important e să trecem de Dinamo, iar finala e finală…”, a adăugat Gaica, fost fundaș al „Bătrânei Doamne” în Liga 1.

UTA – Dinamo se joacă sâmbătă, 1 august, de la ora 11, la Buftea. În paralel, dar la Mogoșoaia, e programată cealaltă semifinală, CFR Cluj – Viitorul, iar câștigătoarele celor două partide joacă cu trofeul pe masă luni, 3 august.

Formații probabile:

UTA: Opric (Cristea) – Haloș, Vidican, Pașcu, Mohaci – Rădulescu, Vulturar – A. Gavrilă, Paunchici, Merian – P. Simon.

Dinamo: Fara – Balcan, Tălmaciu, Iosivoiu, Rusea – Florescu, Stan, Borcea, Mitran – Matei (Bani), Chiriac.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button