UTA Arad

Mesajul conducerii utiste pentru echipă înaintea „meciului egal cu 7 ani”: „Avem încredere în valoarea, ambiția și profesionalismul jucătorilor și staff-ului tehnic”





Gruparea emblemă a Aradului s-a repliat pe toate palierele după runda cu numărul patru a play-offului, una ce a prelungit la cote nebănuite suspansul privind cele două locuri direct promovabile, respectiv poziția de baraj. UTA a rămas, însă, doar la mâna ei inclusiv pentru câștigarea trofeului pus la bătaie în Liga 2-a, însă nimeni nu se supără dacă arădenii promovează de pe poziția secundă. Altfel, în cel mai negru scenariu, „roș-albii” vor ajunge să dispute al treilea baraj în ultimii cinci ani de zile.

Cu o zi înainte de plecarea echipei la bătălia finală, de pe arena „Nicolae Dobrin”, din Trivale, conducerea Campioanei Provinciei și-a reafirmar încrederea în lotul de jucători și stafful tehnic. „Ne-am dorit foarte mult să sărbătorim promovarea după meciul cu Rapid, ne-am și pregătit pentru asta. Nu a fost să fie, dar nu facem o tragedie din asta. UTA este în continuare pe primul loc, cu cele mai mari șanse la promovarea directă. Are nevoie doar de un singur punct pentru a câștiga campionatul. Avem în continuare încredere în valoarea, ambiția și profesionalismul jucătorilor și staff-ului tehnic. Ei ne-au adus până aici, deci au dovedit că pot. Ei sunt obligați să demonstreze pentru ei, pentru noi și în primul rând pentru Arad că pot…Acest meci este egal cu 7 ani (n.a. câți au trecut de la începerea noului proiect din Liga 4-a Arad), suntem convinși că la final vom promova. Sperăm că fără baraj”, a spus Alexandru Meszar.

Într-adevăr, clubul angajase o firmă de evenimente din Oradea, ce ar fi creat show în Piața Avram Iancu (acolo unde s-au strâns 500 de suporteri „roș-albi”) dacă UTA ar fi obținut punctul promovării matematice cu Rapidul, dar, evident, totul s-a contramandat. Nu fără cheltuieli, însă. „A costat, dar nu e o problemă, finalul este important. Nu poți avea 7 ani de continuitate fără să coste. Fiecare sărbătoare sau eșec, costă”, a adăugat părintele proiectului UTA, care – probabil – va urmări meciul cu argeșenii de la Arad: „Nu este încă definitivată lista cu oficiali ai clubului, care în contextul procolului este limitată, însă lumea știe că eu nu am efectuat deplasările lungi și a fost cu noroc. Poate va fi și acum la fel”, a încheiat Meszar.

6 comentarii

  1. La baraj avem șanse porcului de Crăciun, să fim serioși.
    Ori duminică ori ne luăm gândul de la promovare.

    0
    0
  2. Nu se stie DANE, daca cumva UTA se duce la baraj, sper sa nu se intample si UTA sa promoveze direct, singurele echipe cu care UTA va avea sanse de promovare este CHINDIA TARGOVISTE s-au MINAMO , in niciun caz cu POLI IASI !!!

    0
    0
  3. Cred că vom câștiga la cel puțin 3 goluri diferență… suntem alături de băieții noștrii! UTA victorie!!!

    0
    0
  4. Mai lasati acum calculele,pe care cred ca le-am facut cu totii care stim sa numaram pana la 15….adica 5X3 ar fi fost 15,sau macar sa fi fost mai putine, cele minim necesare….Asta este acum!Nu voi intoarce spatele UTA-ei,sub nici o forma si nici intr-un caz,niciodata!La bine si la greu!Am ras si am plans impreuna…Sa zambim din nou, a final,asta conteaza!
    Hai baieti,Hai UTA!90 minute de devotament si gata,trecem impreuna peste aceasta grea incercare,pe munca voastra,bineanteles, pe care nu aveti voie sa o lasati in urma….Toti impotriva noastra,din ura si frustrare..le putem da peste nas!
    90 minute baieti!90 minute!Atat ne mai desparte,indiferent de scenarii si planuri miticiene….
    Calm,luciditate si fermitate!

    0
    0
  5. Noi am mai vazut asemenea imagini ale neputintei si cu un Rosu,Mihalcea,inclusiv Mister Popica(nu discutam despre Todea,de avarie),de Cina cea de Taina….O vedem acum si cu Balint….dezarmat,debusolat….Fata in fata cu dl Meszar….asa ca nu comentam,nu discutam….Fotografia nu este recenta,dar spune multe…cu toate parerile de rau…..Daca ar fi caricatura,ar fi altceva,dar nu mai este de gluma….E grava treaba….Raman la ideea ca o rezolvam cumva la Pitesti,sa dea Doamne,Doamne!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button