24/09/2020

sportarad

stiri sportive din judetul arad

Ce adversare va avea UTA Arad în Liga 1

UTA Arad și-a asigurat matematic promovarea în Liga 1 după remiza cu FC Argeș și se pregătește să revină în Liga 1, spre bucuria suporterilor.

Arădenii se întorc pe prima scenă a fotbalului românesc după 12 ani și au obiective mărețe în sezonul următor.

Până în acest moment, pe lângă UTA Arad și FC Argeș, alte șapte echipe mai sunt sigure de prezența în sezonul următor al Ligii 1.

Este vorba despre Universitatea Craiova, CFR Cluj, Astra Giurgiu, FC Botoșani, FCSB, Gaz Metan Mediaș și Viitorul Constanța. Primele șase au evoluat în play-off-ul Ligii 1, în timp ce Viitorul s-a salvat matematic de la retrogradare deja, după ce a evolut în play-out.

Meciurile din play-out încă mai continuă și mai sunt destul de multe semne de întrebare, spre bucuria fanilor pariurilor live, care pot miza la cote atractive la agentii.

În acest moment, clasamentul din play-out arată astfel:

1. Viitorul Constanța 42 puncte (13 meciuri disputate)

2. Hermannstadt 34 puncte (11 meciuri disputate)

3. Academica Clinceni 32 puncte (13 meciuri disputate)

4. FC Voluntari 31 puncte (13 meciuri disputate)

5. Sepsi OSK 31 puncte (12 meciuri disputate)

6. Poli Iași 29 puncte (13 meciuri disputate)

7. Dinamo București 24 puncte (8 meciuri disputate)

8. Chindia Târgoviște 20 puncte (11 meciuri disputate)

Pe lângă Chindia Târgoviște, care a retrogradat deja, în Liga 2 va ajunge și ocupanta locului 7 la finalul celor 14 etape. De asemenea, ocupanta locului 6 din play-out va disputa două meciuri de baraj cu CS Mioveni, echipă clasată pe locul 3 în play-off-ul Ligii 2.

În ce privește celelalte echipe din play-out, Hermannstadt este ca și salvată de la retrogradare. Echipa a arătat o față diferită de la venirea spaniolului Ruben Albes și are cinci victorii și o remiză în ultimele șase meciuri. Pentru Hermananstadt mai urmează partida cu Poli Iași și cele două meciuri restanță cu Dinmo, dar sibienii sunt aproape siguri că și în sezonul următor vor evolua în Liga 1.

Academica Clinceni este și ea salvată în mare măsură de la retrogradare, fiind una dintre surprizele acestui sezon din Liga 1, deoarece puțini sunt cei care îi dădeau șanse să se salveze. Clinceniul s-a relaxat în ultimele două etape, a pierdut cu Chindia și Hermannstadt, dar echipa lui Ilie Poenaru are și multe probleme de lot din cauza accidentărilor în acest final de sezon. În plus, Robert Ion, Adrian Șut și Alexandru Buziuc vor ajunge la FCSB din vară.

FC Voluntari se poate considera și ea una dintre echipele salvate, mai ales că în ultima etapă a play-out-ului are un meci în deplasare la Chindia Târgoviște, echipa deja retrogradată. Pentru ilfoveni apar însă semnele de intrebare în privința sezonului următor, având în vedere că are mai mulți jucători împrumutați. Cei mai importanți sunt Valentin Cojocaru, Alex Pașcanu, Alex Mățan, Moussa Sanoh și Alex Tudorie, care sunt împrumutați doar până în această vară.

Sepsi OSK a jucat finala Cupei României și, având în vedere că în ultima etapă din play-out, joacă acasă cu Clinceni, are șanse bune să se salveze. Sepsi mai are și o restanță cu Dinamo, un meci care se anunță a fi foarte interesant. Covăsnenii nu ar trebui să aibă probleme în acest final de sezon. De fapt, ei se pregătesc pentru ediția următoare din Liga 1 și vor avea și ei un stadion nou.

Poli Iași, echipa pregătită de Mircea Rednic, are o misiune grea în acest final de sezon. Mai are un singur meci de disputat, în deplasare la Hermannstadt, și într-un scenariu fericit  ar prinde un loc de baraj. Moldovenii au fost foarte inconstanți în acest sezon, iar portarii lor au comis multe gafe mari.

Dinamo se află în acest moment pe penultimul loc din play-out, dar mai are de disputat șase meciuri, astfel că mai poate spera. Totuși, are un lot destul de subțire și va fi nevoita să joace la foc automat. Având în vedere că două meciuri restante sunt cu Chindia, dinamoviștii speră totuși că se vor salva de la retrogradare, deoarece victoria cu Voluntari le-a dat mult elan.

Din Liga 2 a promovat alături de UTA și FC Argeș, echipă pregătită de Ionuț Badea, care nu a anunțat însă niciun plan de transferuri pentru ediția următoare.

La UTA se pregătesc transferuri importante

După promovarea în Liga 1, UTA Arad nu are prea mult timp la dispoziție să pregătească noul sezon, având în vedere că acesta va începe spre finalul lunii august.

Din acest motiv, conducătorii grupării arădene au început deja negocierile pentru aducerea unor jucători importanți. Primii pe lista celor de la UTA sunt Neluț Roșu (mijlocaș, ultima dată la Gaz Metan Mediaș), Vlad Morar (mijlocaș lateral / atacant, ultima dată la FC Voluntari) și Ioan Hora (atacant / mijlocaș lateral, ultima dată la UTA Arad). 

Cei trei jucători sunt reprezentanți de Bogdan Apostu, care va sosi la Arad pentru a finaliza negocierile. Acestea sunt însă doar primele mutări pregătite de UȚA după promovare, deoarece și compartimentul defensiv va fi întărit.

5
1