Cluburi polivalente

Dodean se antrenează cu un brazilian de top mondial, „europenele” de tenis de masă au fost amânate





Arădeanca CSM-ului, Daniela Dodean-Monteiro continuă să se pregătească, acasă, în Portugalia, pentru finalul de an competiţional. Chiar luna viitoare ar fi urmat Europenele Individuale din Polonia, dar ETTU a anunţat că întrecerea continentală va fi amânată: „Datorită cazurilor crescute de Covid-19 în ultimele zile în multe părți ale Europei, precum și restricțiilor de călătorie și a mai multor carantine naționale în vigoare pentru unele țări, Consiliul Executiv ETTU a luat decizia de a amâna Campionatele Europene de tenis de masă LIEBHERR 2020 programate care va avea loc la Varșovia între 15 și 20 septembrie. Federația poloneză de tenis de masă înțelege și acceptă decizia dificilă”, anunţă Federaţia Europeană de Tenis de Masă.

Altfel, Dodean s-a antrenat zilele trecute, la Porto, cu brazilianul Gustavo Tsuboi, numărul 44 mondial în clasamentul „îngheţat” de ITTF. Federaţia Europeană a şi postat, pe contul unei reţele de socializare, un scurt videoclip cu antrenamentul celor doi. Campionatele Mondiale pe echipe din Coreea de Sud au fost şi ele amânate pentru anul viitor, urmând să se dispute la Busan, în perioada 28 februarie – 7 martie 2021.

Vă reamintim că tot în 2021 au fost reprogramate şi Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde Dodean este calificată cu naţionala feminină de tenis de masă.

csmarad.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button