28/10/2020

sportarad

stiri sportive din judetul arad

Viitorul – UTA în prima etapă a Ligii I la fotbal, în etapa a doua „roș-albii” o găzduiesc pe Voluntari!

Astăzi, începând cu ora 14:30, la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal, a avut loc Adunarea Generală Extraordinară a LPF, ședință în cadrul căreia e tras la sorți țintarul sezonului 2020-2021, stagiune la care vor lua startul 16 formații.

Debutul noului an competițional este programat a avea loc pe 22 august. La tragerea la sorți a țintarului Ligii 1, sezonul 2020 – 2021, o să se țină cont de mai multe cereri făcute de cluburile importante din primul eșalon fotbalistic. CFR Cluj, Universitatea Craiova, FCSB și FC Botoșani, echipe angrenate în cupele europene, nu se vor întâlni între ele în primele șase etape, perioadă care corespunde cu intervalul de timp în care sunt programate tururile preliminare din Champions League și Europa League.

Totodată, UTA a cerut să joace în deplasare prima etapă, tocmai pentru a fi gata stadionul „Francisc Neuman” și omologat până la data celei de-a doua etape, adica 29 august.

Arădenii nu avut reprezentant la Adunarea LPF, după ce David Miculescu a fost diagnosticat cu COVID. Cel care trebuia să participe la tragerea de sorți a fost Claudiu Drăgan, directorul sportiv al „Bătrânei Doamne”.

Astfel, pentru UTA numărul de ordine extras a fost cel cu numărul 11. După ce s-au tras și celelalte numere de ordine a rezultat o întâlnire Viitorul – UTA pentru prima rundă a sezonului 2020-2021 a Ligii I. În runda secundă, la Arad, vine FC Voluntari.

Primul  Vom reveni cu programarea restului rundelor pentru „roș-albi”.

9
0
%d blogeri au apreciat: