Gloria LT Cermei

Burlă s-a despărțit de Cermei cu direcția Ineu, Moisă așteaptă să întregească „contingentul” UTA 2001





În ședința de Comitet Executiv al FRF, de mâine, se va decide, cel mai probabil, amânarea startului ediției 2020-2021 a Ligii a 3-a la fotbal. Anticipând acest lucru, pe baza numărului mare de cazuri de infecții cu noul coronavirus, Flavius Moisă recunoaște că Gloria Lunca Teuz Cermei, echipa pe care o antrenează, nu era prea pregătită de debutul prevăzut pentru 29 august. „Nu am bifat etapa maximă de acumulare tocmai pentru că știam că nu are cum să se joace pe puncte la finalul acestei luni. Sigur, amânarea nu e sigură încă, dar toate semnalele sunt că nu ve juca peste două săptămâni. Din câte am înțeles și Liga a 2-a va începe doar pe 5 și 6 septembrie, probabil că noi o vom face după ei, dar asta numai dacă se mai schimbă măcar regula cu testările din 14 în 14 zile”, spune tânărul tehnician al „sămădăilor”.

De câteva zile, Cermeiul s-a despărțit de căpitanul ei. Bogdan Burlă a optat pentru CS Ineu, având ca obiectiv clar promovarea în Liga 3-a. „Pur și simplu nu i-am mai putut oferi motivația de care Bogdan are nevoie pentru a-și continua cariera. Ne-ar fi plăcut să-l readucem la un nivel înalt, măcar, din nou, la Liga 2-a, dar nu am reușit și ne pare rău. E un fotbalist de calitate, care o va ajuta, fără îndoială, pe CS Ineu. Noi îi mulțumim pentru ceea ce a făcut la Cermei, și-i urăm baftă”, a spus Moisă despre fostul fundaș al UTA-ei.

Pe de altă parte, Cermeiul le deschide poarta altor fotbaliști tineri, de perspectivă. În mod normal, în Țara Sămădăilor ar trebui să ajungă nu mai puțin de șase fotbaliști din generația 2001 a UTA-ei, actualmente la antrenamente fiind doar jumătate de ei. Este vorba despre fundașii Salka și Mohaci și mijlocașul Răzban. Mai sunt așteptați și Pașcu (unul dintre juniorii primei echipe a UTA-ei infectat cu COVID), Cocriș (accidentat la călcâi) și portarul Cristea, aflat deocamdată în probe la Chiajna. În schimb, de atacantul Boștină nimeni nu mai știe nimic, semn că acesta nu ar dori să-și continue cariera în fotbalul arădean. Deocamdată, a mai ssosit Mocan, de la grupa de vârstă 2003, dar și fotbaliștii Viitorului, de 16 ani, Hrimcescu și Rotar.

2 comentarii

  1. Pacat pentru ca lui Bogdan Burla nu i-a placut si nici nu a iubit fotbalul mult mai mult. A avut un talent nativ deosebit fiind cotat la un moment dat pe site-ul german http://www.transfermarkt.de la 225 000 de euro. L-am vazut drept un viitor fundas stanga in nationala de fotbal a Romaniei. Mare pacat !!! Cand altii castiga o caruta de bani tu te complaci in anonimat.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button