UTA Arad

Cum gestionează UTA absența celor șase juniori infectați cu COVID-19? Balint: „Indiferent de context, nu suntem echipa care să aducem jucători la număr”





Scăpată basma curată în play-offul ligii secunde, UTA a fost lovită de coronavirus în debutul sezonului de Liga 1. Sunt nu mai puțin de șase cazuri confirmate în cadrul lotului „Bătrânei Doamne”, toate vizându-i pe fotbaliștii sub vârstă ai lui Laszlo Balint. Și, aproape sigur, ei vor absenta în atât cu Viitorul, cât și cu Voluntari.

Primul depistat a fost David Miculescu, care a șu fost internat, timp de 4 zile la spitalul CFR din Timișoara, după care au urmat portarul Opric, fundașul Pașcu și mijlocașii Isac, Oroian și Hrezdac (acesta din urmă oricum nu era apt de joc după operația suferită la genunchi). Toți au fost izolați de restul echipei, ce și-a reluat antrenamentele după cele 5 zile de pauză, prevăzute de protocol. Cum Andrei Gavrilă s-a întors cu mâna în ghips din vacanță, în acest moment la dispoziția staffului tehnic sunt doar doi fotbaliști sub vârstă, portarul Horațiu Moldovan și mijlocașul Cătălin Vulturar. „Ultimele 24 de ore nu au fost deloc ușoare, nu este deloc o situație confortabilă pentru noi. Suntem obligați să găsim soluții foarte repede, atât în ceea ce privește procesul de antrenament, cât și lipsa efectiv a soluțiilor la nivel de juniori. În primul rând, suntem destul de puțini la pregătire și, cumva, tot ciclul săptămânal de pregătire al meciului cu Viitorul s-a dereglat un pic. Apoi, e clar că trebuie să găsim jucători eligibili regulii Under și căutăm și aici calitate. Chiar Bogdan se luptă în aceste zile pentru a reuși să concretizeze ceva pentru că avem nevoie. Suntem foarte descoperiți din acest punct de vedere, dar eu am încredere că o să rezolvăm această problemă. Este o situație prin care au trecut multe echipe, nu numai din România, ci formații la nivel înalt. Din păcate, acesta este contextul global, nu este niciun motiv de panică. Este foarte bine că am reacționat conform protocolului, atât cu cel al LPF, cât și al celui impus de către autoritățile sanitare. Așadar, nu este cea mai fericită situație, dar nu este nicio tragedie. Important este să găsim să găsim soluțiile cele mai bune ca să putem să mergem înainte cât se poate de eficient”, a explicat Laszlo Balint.

Întrebat, dacă se gândește să „repatrieze” măcar unul-doi dintre juniorii de 2001 împrumutați (fără acte, deocamdată) la alte formații, antrenorul „Bătrânei Doamne” a adăugat: „Luăm în calcul variante utile pentru UTA. Din punctul meu de vedere, acum rămâne să mă contraziceți sau nu, UTA nu este o echipă care să aducă jucători la număr indiferent de context. De aceea, ni s-a alăturat și domnul Meszar în această luptă, pentru a găsi cele mai bune soluții, atât în ceea ce privește construirea lotului cât și în celelalte detalii organizatorice și administrative. Mai avem timp la dispoziție câteva zile ca să putem aduce cel puțin un junior, dar eu aș vrea doi. Să vedem care sunt soluțiile cele mai bune și să vedem în ce măsură reușim să se și concretizeze. Important este să găsim variantele cele mai bune și să nu fim doar la număr. Ne mai gândim și că, din păcate, Gavrilă care s-a antrenat toată această perioadă cu noi, s-a reîntors cu o problemă medicală. Are mâna fisurată în urma unui accident petrecut în vacanță. E copil, știe că a greșit, i-am spus că în alte condiții ar fi suportat o amendă drastică, dar salariul lui nu este unul care să-i permită să plătească o asemenea amendă. Pașcu, la fel, ne bazam pe el, dar acum, din păcate, e pozitiv.  Important e ca toată lumea să înțeleagă că vrem să acționăm conform statutului clubului nostru. UTA este un club important, un club profesionist și vrea să se prezinte cât se poate de bine sâmbătă, la debutul pe prima scenă”.

În alte condiții, David Miculescu s-ar fi bătut, probabil, cu Damian Isac și Alex Oroian pentru un loc de titular în meciul de sâmbătă, cu Viitorul. „David este în cadrul protocolului sanitar. Din fericire se simte mai bine, noi îl așteptăm să treacă peste această experiență neplăcută, să fie puternic. Iar asta este valabil și pentru ceilalți tineri jucători. Sunt convins că o să revină cât se poate de repede alături de noi și, bineînțeles, să înțeleagă că o asemenea cumpănă trebuie să îi facă mai puternici. Îi așteptăm pe toți să revină cu forțe proaspete, cu moral, cu entuziasm, pentru că nu este o tragedie. I se poate întâmpla oricui, s-a întâmplat inclusiv la cel mai înalt nivel, chiar recent la echipe de Champions League. Ăsta este contextul social global cu care ne confruntăm în context pandemic și trebuie să învățăm să ne descurcăm”, a mai afirmat Laszlo Balint.

După ce Astra – FCSB nu se va mai juca joi, ci sâmbătă seara, partida Viitorul – UTA a fost mutată de în aceeași zi, de la ora 18, la 15,30. „Ne încurcă puțin programul, pentru că acesta a fost destul de bine stabilit de la bun început. Sperăm să nu fie foarte cald, asta este singura preocupare  mai mare, însă. Bineînțeles, că o să fie cald și pentru noi și pentru ei, dar noi, ținând cont de situația prin care am trecut, probabil că din punct de vedere fizic și în ceea ce privește omogenitatea nu vom fi la parametrii pe care mi-i doresc. Pe de altă parte, sunt convins că, din punct de vedere al motivației, al dorinței, băieții vor compensa toate lipsurile cu care ne vom confrunta în momentele dificile ale jocului. Mai avem câteva zile să pregătim foarte bine meciul și, indiferent de ora la care jucăm, important este să fim la un nivel bun și să facem față acestui debut care nu este unul deloc ușor”, a mai spus „principalul” arădenilor.

Dacă, vineri, UTA nu a mai putut evolua, la Cluj, cu CFR-ul, speră să o facă marți, contra Lipovei. Asta, dacă ultimele teste ale „șoimilor” vor ieși bine. „Încercăm să jucăm un amical marți dimineață, pentru a face un ciclu săptămânal complet până la meciul de sâmbătă. Avem o strategie, mâine vom lămuri acest aspect, căci la această oră amicalul cu Lipova depinde de mai multe lucruri. Unul dintre ele este legat, bineînțeles, de testele adversarilor, care trebuie să iasă negative”, a încheiat Balint.

Un comentariu

  1. Reglaje vor fi meciurile oficiale și să sperăm în dorința celor veniți că vor răspunde așteptărilor. Meciuri ,,dintr,-o bucata” erau pe la aniversari de mari jucători Veneau de peste tot și ieșeau partide spectacol cu plătitori și televiziuni omniprezente Absenta juniorilor ,,scoate in fata nu numai importanta lor ci și grija fata de schimbul de mâine Nu se putea prevede așa ceva. Unitatea de grup e sinodală ,și tehnică ,dar și solidară in necaz !! Le cerem să fie prieteni ,sa fie alaturi ,și trebuie la rândul lor sprijiniți de familia întregului lot. O lumina apare pe apropierea întrecerii.!! Accesul pe palier restrâns ,a primilor spectatori ,care va începe normal cu abonații. Prilej pentru doritori și club de a atinge râvnită cifra de ,,5 mii de abonați !! BAFTA. și conducerii și doritorilor. !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button