UTA Arad

Rusu e pregătit de debutul în Liga 1 la trei zile de la transferul de la Lipova: „Am emoții pozitive, dar și tupeu în joc!”



După doi ani și jumătate în tricoul celor de la Șoimii Lipova, Denis Rusu a făcut un pas extrem de important în carieră și a semnat cu UTA. Fotbalistul născut în comuna bihoreană Avram Iancu a reușit faza amicalului de marți cu noua sa echipă, după ce l-a lăsat în urmă pe Bustea cu un dribling scurt, însă Laszlo Balint susține că fotbalistul de bandă se află de mai mult timp în sfera sa de interes. „Despre Denis am avut preferințe foarte bune de mai multă vreme, chiar am urmărit câteva meciuri de-ale Lipovei online. Așadar, nu m-am lăsat convins de un singur meci, de o singură fază, pentru că nu sunt genul de antrenor care să se lase influențat de o primă impresie. Este evident pentru toată lumea că Denis are calități peste nivelul ligii a treia, eu sper să aibă tupeul și curajul să joace la nivelul calităților lui inclusiv pe prima scenă”, a punctat antrenorul „roș-albilor”.

După Moldovan, care cu trei mai mare ca el, Dennis Rusu este juniorul din lotul UTA-ei cu cele mai multe sezoane adunate la nivelul unui campionat de seniori. „Categoric, pentru Denis este un avantaj că a prins niște sezoane la un nivel bun de Liga a III-a, căci trebuie spus că Lipova a fost și este o echipă importantă la nivelul eșalonului trei. Mai departe, rămâne să confirme acest salt pentru că el știe că din acest moment trebuie să fie destul de puternic pentru a se adapta la cerințele și rigorile primului eșalon. Dar, avem încredere în el,ca și în Dragoș (n.a. Tescan) sau ceilalți tineri din lot, cu atât mai mult cu cât au destule exemple lângă ei, în vestiar. Ei au posibilitatea să se dezvolte, să crească pe lângă jucătorii cu experiență și să ne ajute în ceea ce ne propunem în acest sezon”, a adăugat Balint

Denis Rusu recunoaște că nu se aștepta să facă un salt atât important pentru cariera sa în acest moment al sezonului. „Am fost puţin surprins când mi-a zis domnul preşedinte Pop că mă doresc cei de la UTA. S-a întâmplat la câteva minute după amicalul de marți, nu mă aşteptam, dar mă bucur că domnul antrenor Balint are încredere în mine. Am puţine emoţii, dar sunt pozitive. Este clar, ritmul e altul, sunt jucători buni, cu experienţă, e altceva faţă de Liga a III-a”, a spus mijlocașul de bandă stanga, folosit și „vârf” de Flavius Sabău în testul cu „Bătrâna Doamnă”.

Bihoreanul s-ar fi putut întâlni, sâmbătă, cu Gabriel Buta, fostul său coleg de la Lipova, ajuns de un an și jumătate la Viitorul. „Din păcate, Gabi s-a accidentat, poate ar fi jucat şi el sâmbătă. Dar, e posibil să ne întâlnim la Constanţa, sau la teren înaintea meciului”, a mai afirmat Rusu, care e poreclit „Gaucho”, dar îl are ca idol pe un alt fotbalist brazilian, Neymar.

Fiindcă a făcut o pregătire ca la carte la Lipova, începând cu primele zile ale lunii iulie, Denis Rusu ar trebui să fie unul dintre cei mai bine pregătiți fotbaliști din lotul utist. „Mă simt pregătit, m-am antrenat la capacitate maximă în ultimele 5-6 săptămâni. Acum mi s-a îndeplinit un vis, fiecare fotbalist își dorește să ajungă cât mai sus. Am tupeu în joc și voi munci cât mai bine pentru a mă impune la UTA și a-mi ajuta echipa să-și îndeplinească obiectivele”, a încheiat fotbalistul de 19 ani, care între timp a semnat și un contract de impresariat cu Bogdan Apostu.

Crescut de LPS Bihor, Denis Rusu a semnat cu Șoimii Lipova la începutul lui 2018 și a fost unul dintre artizanii celor două clasări consecutive pe locul secund în seria a IV-a a Ligii a III-a.










Articole de la JOHNNYBET



5 comentarii

  1. Iti urez mult succes la UTA. Denis Rusu !!! Un tanar foarte talentat cu personalitate, talent cu caruldupa ce am vazut in acel video cu reusitele tale. Sunt sigur ca daca vei fi serios si muncitor, vei avea multa reusita in cariera ta de fotbalist !!! SUCCES !!!

    0
    0
  2. Asta va da gol cu viitorul,are o tehnica de invidiat și e și inteligent. Balint tre să-l introducă din primul minut ,așa jucător nu va mai avea UTA de graba ,este peste Denis Man …În liga I se joacă altceva ,jucătorii au un pic mai multa libertate în joc ,în L II -a este un joc mai ,,aglomerat ,, mai multa libertate în construcție convine de minune echipei lui Balint. Hai UTA .

    0
    0
  3. Draga d-le Balint, se pare ca de data asta ai simtit nestemata. Diferenta dintre acest jucator si altii de talia lui, este modestia. Mizez totul pe acest jucator!

    0
    0
  4. Un. ,,HAITA” de pe meleaguri arădene ,origini bihorene învecinate . Un bazin alta data plin de ,,peste”. Venit în grabă și la nevoie ,dar monitorizat din timp pe o lista de așteptare La orice echipa de seniori. așteptarea merge spre un tânăr cu talent și perspectiva imediata Ei reprezintă acel ,,sânge proaspat” de care vorbesc antrenorii .Energia și dorința lor de afirmare e unica și apare la vârsta de trecere spre consacrare . Completare fericită a lotului. în situație limită Apropo de Balint. Să știi să ceri ,dar sa ai și. cine sa te asculte BAFTA. !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button