Șoimii Lipova

Lipova se mută la Sânnicolau Mic, Onișor – ultimul junior împrumutat de la UTA





Fiindcă nu se poate întoarce încă acasă, pe noul stadion, principala problemă fiind legată de gazon, Șoimii Lipova a căutat o altă variantă decât Pâncota. Nu că cei de acolo nu au fost gazde primitoare, dimpotrivă, dar din moment ce și-au stabilit cartierul general la Sânnicolau Mic, și – au dorit să rămână acolo și pentru partidele oficiale. „Vom juca partidele de acasă tot vineri, invităm arădenii și nu numai să vină să ne vadă, bineînțeles că lipovanii noștri sunt acum mai aproape și vor veni în număr mult mai mare. Excepție va fi prima etapă cu Gloria Cermei care se va juca sâmbătă, ei având un meci de Cupa României miercuri. Partida va fi televizată de TV Arad și în premieră, vom transmite partida pe Facebook pe contul Șoimii Lipova”, ne-a declarat Radu Pop.

Totodată, președintele „alb-albaștrilor” a anunțat si ultimul transfer la nivel de lot. „La lotul de jucători am mai cooptat un junior de la UTA 2003 , pe Samuel Onișor, iar în privința lui David Pop de la Timișoara încă nu ne-am pronunțat, mai rămâne în probe. Dacă mai apare ceva pe piață până la 1 octombrie, un jucător peste media echipei, atunci e posibil să mai facem un ultim transfer”, a mai precizat Pop.

Lipova – Cermei din cadrul primei etape a Ligii 3-a se va juca sâmbăta, de la ora 17.

4 comentarii

  1. Voi fi suporterul Lipovei, ar fi frumos să promoveze si să joace in liga a doua pe noul stadion! Multumiri Radu Pop pt intelegere, Denis Rusu va avea doar de castigat din imprumutul la UTA, probabil si Lipova va avea de câștigat fiindcă sunt 100%c convins că acest copil talentat va ajunge departe dacă va fi serios si va fi ferit de accidentari!

    0
    0
  2. Sa vedem daca odata cu revenirea juniorilor care au covid daca Rusu isi va mai gasi utilitatea la Uta . Poate va renunta Uta ka el.in detrimentul lui Miculescu Oroian …. . Eu personal cred ca Rusu este peste cei doi .

    0
    0
    1. Pentru care echipa este plusul asta mare ? Este un copil nascut in 2003 care nu a jucat la seniori in viata lui . Unde-i plusul ? Pentru cei tineri 2003 – 2004 sa poata juca la liga 3 este aur curat . Si Vulturar ar fi fost bine pentru el sa joace 1 an la Lipova sau alta echipa de liga 3 . E greu la 16 ani sa joci in liga 2 mai ales ca si are un post cheie . Dar cine sa gandeasca aste ?

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button