Știrile zileiUTA Arad

Balint simte că a lăsat, din nou, puncte pe drum după meciul cu Hermannstadt: „Atitudinea potrivită, am făcut cel mai bun joc al nostru de la începutul sezonului”





La Mediaș, contra lui Hermannstadt, poate UTA a făcut cel mai bun meci al său de la revenirea în Liga 1, dar nu a cules toate roadele. Exceptând startul de meci, respectiv neatenția de la cornerul din care Brighton Addae a marcat la debut și ocazia lui Belu, „Bătrâna Doamnă”a fost stăpâna meciului cu o prestație solidă. În special din punct de vedere al atitudinii, al dăruinței, arădenii și-au surclasat adversarul care s-a clătinat ca un boxer aflat în corzi. Golul egalizator al lui Ioan Hora a fost mai mult decât meritat și a venit, oarecum, târziu (min. 75) la ceea ce s-a jucat pe arena „Gaz Metan”, astfel că finalul a devenit furibund, atâta timp cât nici sibienii nu au părut să se mulțumească cu un singur punct.

După ultimul fluier, ca și la Pitești, Laszlo Balint a simțit că a lasat ceva pe drum. Iar succesul era cu atât mai prețios cu cât UTA nu a putut conta pe nu mai puțin de 9 dintre jucătorii săi. „Ne doream victoria, chiar şi în condiţiile în care ne-am confruntat cu probleme, trebuie să-mi felicit băieţii pentru că am avut atitudinea potrivită şi am făcut cel mai bun joc al nostru de la începutul sezonului până acum. Este un rezultat de egalitate care trebuie privit din două perspective. Prima ar fi că am început destul de timorați jocul și am primit gol la primul corner al adversarului. Și asta în condițiile în care am avertizat toată săptămâna asupra acestui aspect, am lucrat  fazele fixe, știam că sunt foarte puternici la momentele statice. Este un pic deranjant, după care sibienii au avut și ocazia să facă 2-0. Încetul cu încetul, am reușit să ne creștem nivelul jocului, să ne apropiem periculos de careul lor și să ne creăm foarte multe situații de poartă, am avut și foarte multe cornere. Una peste alta, cred că am avut momente în care am produs un fotbal bun, trebuie să luăm părțile pozitive, ca să vorbim și despre cea de-a doua perspectivă din care privim meciul și rezultatul. Putem spune că am câștigat un punct sau am pierdut două, dar prefer să mă axez pe lucrurile pozitive și chiar le-am transmis băieților că trebuie să rămânem consecvenți principiilor noastre. Dacă rămânem pe acest drum de atitudine și motivație, sunt convins că vor veni și victoriile”, a explicat Laszlo Balint la finele disputei de la Mediaș.

Întrebat cum își apreciază munca depusă la UTA, tehnicianul arădenilor a dat un răspuns plin de modestie. „Îi las pe alții să aprecieze acest aspect. Mai am mult de învățat, mai am mult de lucru, muncesc în fiecare oră a fiecărei zi să mă dezvolt, dar am meritat, atât personal, cât mai ales ca grup, să promovăm. Demonstrăm că suntem pe drept în Liga 1, am dat o replică bună în fiecare meci. Am pierdut un singur meci, din păcate avem multe rezultate de egalitate. Dar, o repet, sunt convins că dacă o ținem pe linia asta, vor veni și victoriile. Trebuie să rămânem ancorați în realitate”, a mai punctat Gyuszi Balint.

Începând de mâine, „roș-albii” încep să strângă rândurile pentru bătălia din weekend în fața revelației Chindia, de pe teren propriu. Partida se joacă sâmbătă, de la ora 14.

FOTO: Claudia Carp

5 comentarii

  1. FELICITARI MAXIME GUSY BALINT pt. munca pe care o depui cu acesti baieti minunati care au inteles ca, numai prin munca si seriozitate la antrenamente se vor obtine rezultatele mult dorite !!! Baietii au jucat EXTRAORDINAR , mai ales repriza2a , o echipa ca un piston in care nu i-au lasat pe sibieni sa respire, cu putin noroc si atentie se putea obtine cele 3 puncte dar este foarte bine si asa !!! Foarte bine baietii a-ti luptat ca niste lei !!!Cel mai bun de pe teren a fost BENGA care a facut un meci fenomenal luptandu-se cu atacantii malaci de culoare !!! BRAVO BAIETII, BRAVO GUSY !!! FORTA UTA UTA UTA !!!

    0
    0
  2. Slab jocul echipei UTA chiar daca a dominat partida. Multe nesincronizări atît în compartimentul mijloc cît și în atac ,practic UTA nu are mijlocași de creație și nici atacanți. Multe transferuri ratate la UTA . Urmează meciul cu Chindia o echipă care chiar joacă fotbal și au atacanți eficienți .UTA 100 % nu are luciditate sa cîștige împotriva lor ,repet UTA nu are mijlocași de creație cu excepția juniorului Rusu dar nici atacanți .

    0
    0
  3. LEO !!! Chiar asa de pesimist esti ? Intradevar sambata urmeaza meciul cu Chindia, un meci la fel de greu ca si celelalte meciuri de pana acum cum dealtfel niciun meci nu este usor in liga1a, dar a spune ca UTA. nu are luciditatea de a castiga cu Chindia este deja inpardonabil de parca Chindia ar fi o echipa din liga campionilor, hai sa fim seriosi !!! Repet, meciul mu va fi usor, baietii trebuie sa isi i-a masuri la Florea, Popa , Negut si Iaomeogo ,sunt niste jucatori foarte periculosi in atac !!! Sper ca GUSY sa pregateasca acest meci cu foarte multa atentie !!! La orice meci s-a observat ca jucatorii Chindiei alearga pe teren de le sar capacele pana la epuizare, asa au si castigat meciurile de pana acuma considerate surprize mari , DECI ATENTIE MARE LA CHINDIA !!! SPER SA IASA BINE, FORTA UTA, HAI BAIETII , FITI LEI PE TEREN !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button