BaschetȘtirile zilei

FCC Baschet ICIM își mai schimbă o dată planurile: Va juca în Cupă în prima săptămână din noiembrie!





Startul competițiilor baschetbalistice din România a fost amânat din nou, anunţă baschet.ro. Prima fază din Cupa României fete a fost mutată pentru perioada 2-4 noiembrie, înainte de reunirea lotului național de senioare. Turneele de la București și Satu Mare ar fi trebuit să aibă loc săptămâna viitoare, în perioada 26-29 octombrie. Raționamentul din spatele acestei amânări ar fi faptul că imediat după confruntările din Cupă este programată reunirea „acvilelor”, pe 4 noiembrie, în vederea calificărilor la EuroBasket 2021. Astfel nu ar mai exista pauză între competiție și antrenamentele echipei naționale, iar jucătoarele din campionatul intern vor avea deja un anumit ritm de joc.

Au nevoie de două teste negative consecutive

Un alt motiv ar fi pandemia de coronavirus care dă bătăi de cap echipelor și anumite probleme apărute în cadrul formațiilor participante ar putea fi rezolvate până atunci. Federația Română de Baschet a luat mai multe măsuri în vederea bunei desfășurări a turneelor preliminare din Cupa României la feminin, amânate pentru perioada 2-4 noiembrie. Astfel, pentru a putea participa, echipele înscrise vor fi nevoite să prezinte două teste negative de COVID-19 pentru jucătoare și persoanele din staff care se vor prezenta în bulele din Satu Mare și București la 1 noiembrie. Testările respective vor fi efectuate în 25 și 30 octombrie. Consiliul Director al FRB a avut în 17 octombrie o ședință online cu participarea a 12 membri în urma căreia au fost decise aceste lucruri.

Vă reamintim că FCC Baschet Arad este pe fundul sacului privind bugetul, iar cheltuielile cu testările și deplasarea în Capitală sunt adevărate provocări pentru managerul Marcel Urban. „Operațiunea” de depunere a dosarelor pentru concursul de proiecte de la CMCA, pentru obținerea de fonduri nerambursabile pe legea 350/2005, se va finaliza pe 5 noiembrie, iar rezultatele se vor afișa undeva pe la mijlocul lunii noiembrie.

Programul Cupei României de la turneul de la București, la care participă și „galben-albastrele”:

Grupa B

Etapa 1 în 02.11.2020

FCC Baschet Arad – CS Universitatea Cluj-Napoca

Olimpia Brașov – Phoenix CSU Simona Halep Constanța

Etapa 2 în 03.11.2020

Phoenix CSU Simona Halep Constanța – FCC Baschet Arad

CS Universitatea Cluj-Napoca – Olimpia Brașov

Etapa 3 in 04.11.2020

FCC Baschet Arad – Olimpia Brașov

Phoenix CSU Simona Halep Constanța – CS Universitatea Cluj-Napoca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button