Știrile zileiUTA Arad

Stadioanele rămân închise, suporterii UTA-ei pot ajuta clubul achiziționându-și bilete virtuale (și) la meciul cu Chindia





Echipa emblemă a Aradului se pregătește de al patrulea meci stagional pe noua arenă „Francisc Neuman”, care se va desfășura, și de această dată fără spectatori. În contextul pandemiei de coronavirus, ce câștigă tot mai mult teren (și) în România, suporterii utiști rămân să-și vadă favoriții din fața televizoarelor, dar asta nu înseamnă că nu-și pot achiziționa un loc virtual pe stadionul din Calea Aurel Vlaicu, ajutând, astfel, financiar și clubul. Prețul unui tichet rămâne același – 10 lei.

Iată și comunicatul clubului arădean, unde aveți toate detaliile despre cum vă puteți achiziționa un bilet pentru sâmbătă, 24 octombrie:

”Clubul UTA anunță că s-au pus în vânzare bilete virtuale pentru meciul din etapa a opta a Ligii 1, cu Chindia Târgovişte, programat sâmbătă, 24.10.2020, ora 14:00 pe Arena „Francisc Neuman”. Cei interesaţi îşi pot procura bilete de pe uta.iabilet.ro, accesând linkul https://bit.ly/3dIKiEW.

“Susține echipa favorită și achiziționează un bilet virtual!”, este mesajul celor de la UTA.

Continuă și distribuirea abonamentelor

În altă ordine de idei, clubul UTA anunță o nouă sesiune de distribuire a cardurilor de abonamente pentru sezonul 2020-2021. „Oficialii” arădenilor îi așteaptă pe suporterii care și-au achiziționat din timp locurile la arena „Francisc Neuman”, după următorul program:

Miercuri, 21 octombrie, între orele 11:00 – 14:00 și 16:00 – 18:00

Joi, 22 octombrie, între orele 16:00 – 18:00









Un comentariu

  1. Cod rosu..se inchid din nou,cam toate…Scoli,restaurante,cafenele,terase,birturi..dar nu se inchid biserici si altele…Smecher acest Covid 19..Bazat…Am vazut in Ukraina 15 mii specatori,acolo virusul este inofensiv,probabil…
    Asemenea circ…Stati acasa…si inainte de alegeri,IESITI CU TOTII!!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button