01/12/2020

sportarad

stiri sportive din judetul arad

UTA dă un fotbalist la naționala mare a României după 26 de ani! Alex Albu, convocat în premieră de Rădoi: „Unul dintre visele mele”

În vremurile sale de glorie, când se încununa campioană a României și reprezența țara în cupele europene, UTA a dat mulți jucători la naționala României. Apoi, odată cu ieșirea din lumina reflcetoarelor, cu prezențe meteorice pe scena primului eșalon, după anii ’80, utiștii nu au mai ajuns sub „tricolor”. Adrian Ungur a fost utimul care a jucat, timp de o repriză, într-un meci amical, România – Correa de Sud (2-1), în februarie anul 1994.

După 26 de ani, istoria se rescrie cu convocarea lui Alexandru Albu. Fotbalistul împrumutat de UTA de la Chiajna până în vara anului următor a fost chemat de Mirel Rădoi pentru cele trei jocuri ce vor avea loc între 11 și 18 noiembrie. Este vorba despre amicalul cu Belarus (11 noiembrie, ora 19), de pe Ilie Oană”, din Ploiești și disputele din Liga Națiunilor, cu Norvegia (15 noiembrie, ora 21,45), de pe arena Națională și Irlanda de Nord (18 noiembrie, ora 21,45) de pe „Windsor Park”, din Belfast.

Albu a aflat de convocarea sa sub „tricolor” de la apropiații săi, în special cei din fotbal

„Nu știam nimic și au început să sune telefoanele. Printre primii au fost Mister Balint și Bogdan Apostu, care erau foarte fericiți pentru mine și le mulțumesc pentru asta, au și ei un aport important. „Mister” mi-a acordat încredere de la început, iar Bogdan m-a sfătuit să iau cea mai bună decizie alegând UTA, după ce acel transfer la FCSB nu s-a mai făcut. Vă dați seama că mă bucur și pentru clubul meu, căci știu că nu a mai avut un jucător convoncat la prima națională de mult timp.

Dar, UTA e un brand important, are și rezultate bune în acest debut de sezon, iar acesta e meritul tuturor celor care muncim zi de zi pentru locul pe care suntem acum în clasament. Bineînțeles, le mulțumesc și colegilor pentru aportul lor, voi da totul din mine să reprezint UTA și România cât mai bine posibil dacă se va apela la mine în cele trei partide. Vă dați seama, este un vis îndeplinit, mi-am dorit să îmbrac tricoul naționalei de când m-am apucat să joc fotbal. Sigur, mai am și alte vise în fotbal, dar acum vreau să mi-l trăiesc pe acesta și nu oricum, ci făcând tot posibilul să fiu la înălțime. Sunt conștient că această convocare reprezintă un pas important pentru cariera mea, dar știu și că mai e de muncit”, ne-a declarat Alex Albu, care – însă – nu știe pentru ce post a fost convonvocat de Mirel Rădoi.

„Pe lista FRF sunt trecut la mijlocași, dar eu în ultimele meciuri am jucat ca fundaș. Nu contează, ce trebuie aia voi juca și, repet, voi da totul pentru culorile naționalei, pentru țară”, a adăugat fotbalistul de 27 de ani al „Bătrânei Doamne”.

La rândul său, Laszlo Balint e foarte fericit pentru elevul său

˝În primul rând, sunt bucuros pentru Alex, randamentul lui în tricoul UTA-ei l-a propulsat la echipa națională. Această convocare reprezintă, pentru mine și pentru club, cel mai important semnal că facem lucrurile corect, că muncim bine și că mergem pe drumul cel bun, ne motivează și mai puternic. Mă bucur că UTA are potențialul de a da jucători din postură de nou promovată, nu e la îndemîna oricui”, a punctat antrenorul „Bătrânei Doamne”.

Printre convocații lui Rădoi pentru disputele cu Belarus, Norvegia și Irlanda de Nord este și arădeanul Denis Man, fotbalist crescut de UTA, care a explodat în acest sezon la FCSB cu 10 goluri și 5 pase decisive. Pentru atacantul de 22 de ani nu este, însă, o premiere convocarea pentru prima reprezentativă, pentru care a și marcat o dată, într-un meci cu Malta (scor 4-0).

Cei 23 de tricolori convocați

Portari: Ciprian Tătărușanu (AC Milan/Italia, 72/0), David Lazar (Astra Giurgiu, 0/0), Valentin Cojocaru (FC Viitorul, 0/0);

Fundași: Valentin Crețu (FCSB, 0/0), Vasile Mogoș (Chievo Verona/Italia, 1/0), Iulian Cristea (FCSB, 1/0), Mihai Bălașa (Universitatea Craiova, 8/0), Bogdan Țîru (Jagiellonia/Polonia, 2/0), Ionuț Nedelcearu (AEK Atena/Grecia, 11/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 21/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 59/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 17/0), Mario Camora (CFR Cluj, 1/0);

Mijlocași: Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 23/1), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 42/6), Alexandru Băluță (Akademia Puskas/Ungaria, 5/1), Erik Bicfalvi (FC Ural/Rusia, 4/0), Dan Nistor (Universitatea Craiova, 4/0), Alexandru Albu (UTA Arad, 0/0), Dennis Man (FCSB, 4/1), Florin Tănase (FCSB, 3/0);

Atacanți: George Pușcaș (Reading/Anglia, 19/7), Denis Alibec (Kayserispor/Turcia, 15/2).

Alți 8 fotbaliști se află pe lista de rezervă: Cristian Bălgrădean (CFR Cluj, 0/0), Bogdan Mitrea (Sepsi OSK Sf. Gheorghe 0/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 10/1), Deian Sorescu (Dinamo, 0/0), Ovidiu Bic (Universitatea Craiova, 0/0), Mihai Căpățînă (Universitatea Craiova, 0/0), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 7/0), Sergiu Buș (FCSB, 0/0).

9
0
%d blogeri au apreciat: