Arhivă articole

ianuarie 2021
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Balint își reafirmă încrederea în juniorii săi: „Sunt mai mici decât marea parte a celor folosiți în Liga 1, dar am pretenții de la ei. O să avem surprize în această primăvară!”

Deși are una dintre cele mai bine cotate Academii din țară, UTA nu a strălucit la nivel de juniori în turul campionatului Ligii 1. Denis Rusu a fost cel care a atras cel mai mult atenția prin câteva prestații legate și golul de trei puncte cu Chindia Târgoviște, pentru ca restul fotbaliștilor sub vârstă să nu iasă prea mult în evidență.  Cu toate astea, stafful tehnic merge în continuare pe mâna lor, fotbaliști de 19 ani, excepția numindu-se Dragoș Tescan (21 de ani). În rest, David Miculescu, Alexandru Oroian, Damian Isac, Denis Rusu rămân să se revanșeze, oarecum, în partea a doua a sezonului. Ar mai fi Mociu, tot de de 19 ani, însă dacă Iacob și Balauru nu vor avea probleme cu accidentările și suspendările, e greu de crezut că va apărea pe gazon, dar și Hrezdac (tot 19 ani), care ar putea reveni în primăvară după lunga absență de un an de zile.

Până una alta, Laszlo Balint le dă tot creditul juniorilor săi, explicând și contextul în care s-au exprimat aceștia în prima parte a sezonului. „Vreau să punctez un lucru pe care nu foarte multă lume îl conștientizează. Noi am jucat cu juniori de 2001, iar regula permite la Liga 1 inclusiv fotbaliști născuți în 1998, 1999, iar marea parte a echipelor are contează pe astfel de jucători. Diferența de doi-trei ani la nivelul juniorilor este fantastică, plus impactul Ligii 1 din toate punctele de vedere, fizic, tehnic și în ceea ce privește abordarea duelurilor. Eu nu vreau să creez un context pentru a le oferi un climat de confort juniorilor, am pretenții de la ei. În momentul în care intri pe teren nu contează că ai 18 sau 34 de ani, trebuie să evoluezi și să înțelegi că îmbraci tricoul unei echipe extrem de importante. Dar, toți juniorii au cunoscut un progres, toți juniorii muncesc. Ușor-ușor au înțeles și ei șansa și oportunitatea care le este la îndemână pentru a confirma și a fi certitudini în cele din urmă. Nu aș vrea să se regăsească în postura în care ies din regula sub vârstă și apoi se uită în stânga, în dreapta și văd că nu mai au nicio oportunitate de a juca. Eu am încredere că o vor face și o vor face bine. E important că avem soluții și că majoritatea jucătorilor, chiar dacă au avut perioade în care, poate, au evoluat la nivel neconvingător, ne-au arătat de ce sunt jucători la echipa de seniori a UTA-ei și de ce li se acordă încredere.  Și aici mă refer la absolut toți cei care care au evoluat din postura de juniori și cred că în această primăvară o să avem surprize și din acest punct de vedere. O să avem jucători care vor scoate capul, dacă îmi permiteți expresia, adică vor arăta că au perspective frumoase și că merită să joace la o echipă precum UTA”, a explicat antrenorul „roș-albilor”.

Cel puțin la mijlocul terenului, acolo unde evoluează toți juniorii UTA-ei (exceptându-l pe portarul Mociu), echipa arădeană a primit întăriri importante prin venirile lui Roger jr, Vorobjovas și Antal (Lituania), iar Balint s-ar putea să nu le mai acorde minutele din prima parte a sezonului. „Depinde doar de ei, însă nu trebuie să uităm că oricum  avem un program avem un program foarte aglomerat, cu meciuri din trei în trei zile. Avem în șase săptămâni  vreo 11 meciuri, un program infernal. Asta pune o presiune mare în special din punct de vedere fizic pe jucători, sper să rămânem sănătoși, mai ales că din punct de vedere al vremii, al terenurilor vom avea provocări destul de mari,  Concluzionând, e evident că toată lumea trebuie să-și asume concurența indiferent de vârstă”, a mai punctat „principalul” arădenilor.

FOTO: Szeged-Csanád Grosics Akadémia

9
1

5 comentarii la articolul: “Balint își reafirmă încrederea în juniorii săi: „Sunt mai mici decât marea parte a celor folosiți în Liga 1, dar am pretenții de la ei. O să avem surprize în această primăvară!”

  1. Nu contest că toți juniori nu muncesc la antrenamente dar în ceea ce privește progresul lor sportiv la unii nu cred că sa văzut,din contră, parcă au stagnat.
    La vară cred că cel puțin 2juniori vor fii împrumutați la liga a2a, poate și acum era util pentru Hrezdac sa adune ceva meciuri la un nivel mai scăzut,la liga 1 ii va fii foarte greu sa intre sa aducă acel plus de valoare care la adus sezonul trecut.
    Raportat la minutele jucate unii juniori mai trebuie sa muncească foarte mult,mai ales la atitudinea și respectul față de jocul de fotbal.
    Fara sa punem presiune pe ei, juniorii trebuie sa realizeze sansa care o au,când vor coborî în eșalonul inferior le va fii mult mai greu sa revină în prim-planul ligi 1.

    14

    3
  2. Ar fi nedrept să incriminam juniorii la o cădere generala de ,,puls” a întregii echipe ! Totuși ,Balint vede ce vedem și noi. Momente îndelungi de joc fara aport la cei mai tineri. Nu se justifica promovare la vârste și mai mici ,a puștilor.Pierzi puncte cu copii trimiși la ,,taiere,,” în div. de elita Minute au primit și vor mai primi .Cat permite regulamentul trebuie păstrat în joc numai unul. Deocamdată.La ce te ajuta ca termini cu trei juniori ,și aia sub vârsta. ,când coborî în clasament ???? Ne bucura analiza antrenorului care ,meticulos ,a analizat ,credem,și calitatea ghetelor la rezerve !!!

    15

    3
  3. Poate își va da seama și domnul antrenor ca Miculescu nu are calități de jucător de banda .POATE …dar sa nu fie prea târziu când v-a realiza ca îl folosește pe un post unde nu poate da randamentul dorit ..

    10

    4
    1. Stai liniștit ca își da seama ,dar trebuie sa ții cont ca Miculescu nu este impresariat de Apostu!
      Scopul este sa ne arate ca nu este un jucător bun !Daca era cu Apostu cu siguranța juca pe postul lui Miculescu!

      3

      2
      1. Esti prea carcatos cand spui astfel de lucruri! Din pacate MICULESCU ramane inca o speranta dar inca nu a explodat ,are timp suficient iar atunci cand intra in iarba ar trebui sa puna si OSUL dar si mult mai MULT SUFLET! HAIDE UTA,una dintre Campioanele Provinciei!

        0

        0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.