Arhivă articole

Stoianovici – aproape de Cermei după plecarea de la Slobozia, „sămădăii” sunt atenți la „piața” timișană!

Exceptând liderul Crișul, divizionarele terțe arădene trec prin schimbări importante la nivel de loturi de jucători. Media despărțirilor la Lipova, Pecica și Cermei sunt de 5-6 fotbaliști, iar achizițiile trebuie să fie la același nivel.

Filip, Ciubotariu, Cocriș, Ianc, Koula și Werner sunt fotbaliștii de care s-au despărțit cermeianii, iar Bulza și-a încheiat stagiunea după o nouă accidentare gravă la genunchi. În locul lor, Flavius Moisă și colaboratorii săi de pe banca tehnică i-a primit, deocamdată, pe ex. mijlocașii pecicanilor, Sergiu Popa și Florin Mateucă și juniorul UTA-ei, Robert Ursoi (17 ani). Dar, cu Gloria Lunca Teuz Cermei și-a reluat antrenamentele și Adrian Stoianovici (20 de ani), fotbalist arădean care a promovat și a evoluat cu Unirea Slobozia în Liga 2-a.

Fotbalistul de bandă dreaptă, profilat fundaș, e crescut de UTA, a trecut la Centrul Național de Pregătire Timișoara și Metaloglobus, înainte de a reveni la „vatră” de la Slobozia. „Băiatul e cu noi și și-a dat disponibilitatea să joace la Cermei cel puțin până în vară. Din punctul meu de vedere, ne-ar ajuta foarte mult, mai ales că pe postul de fundaș dreapta avem o gaură după despărțirea de Filip. E clar că mai avem nevoie și de alți fotbaliști, în special în linia de atac. Suntem foarte atenți la piața din Timiș, unde, din câte am înțeles, echipele au ceva probleme sau și-au schimbat optica asupra sezonului”, ne-a declarat Flavius Moisă, care-l așteaptă din nou la echipă și pe Călin Gruiescu, care a avut niște probleme personale în ultimul timp.

Cermeianii se pregătesc zilnic pe terenul din Sânpaul și și-au stabilit și programul de amicale al iernii: 27 ianuarie, cu UTA 2004, 30 ianuarie, cu UTA 2003, 6 februarie, cu CAO Oradea, 10 februarie, cu CSC Sânmartin, 13 februarie, cu Șoimii Lipova, 20 februarie, cu CS Ineu, 27 februarie, cu Crișul Chișineu Criș.

2
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.