UTA Arad

UTA joacă la Cluj în Cupa României miercuri, 10 februarie, înainte de derby de România!





Echipele rămase în Cupa României, ediția 2020/2021 au aflat data exactă la care trebuie să joace în faza optimilor. Tragerea la sorți pentru stabilirea meciurilor fusese efectuată de Federația Română de Fotbal în urmă cu două săptămâni, la 12 ianuarie, ocazie cu care UTA a aflat că o va întâlni pe divizionara secundă, Universitatea Cluj.

Jocurile din optimile Cupei României, în care vor participa nouă echipe din Liga 1 și șapte din Liga 2, au loc în perioada 9-11 februarie. „Bătrâna Doamnă” va juca miercuri, 10 februarie, pe „Cluj Arena”, începând cu ora 17,15. Până atunci, arădenii vor mai juca în campionatul Ligii 1 cu Poli Iași, Dinamo, Academica Clinceni și FC Hermannstadt, în timp ce pentru „șepcile roșii” vor fi la primul meci oficial al anului.

Iată programul complet al fazei 8-imilor de finală ale Cupei României:

Marți, 9 februarie

Dunărea Călărași – Turris Oltul Turnu Măgurele, ora 17:45

Petrolul Ploiești – Politehnica Iași, ora 20:30

Miercuri, 10 februarie

Farul Constanța – Chindia Târgoviște, ora 14:30

Universitatea Cluj – UTA Arad, ora 17:15

Dinamo – FCSB, ora 20:30

Joi, 11 februarie

Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Gaz Metan Mediaș, ora 15:00

ASU Politehnica Timișoara – Astra, ora 17:45

FC Botoșani – Universitatea Craiova, ora 20:30

Meciurile din cadrul Cupei României care nu se pot disputa din cauza rezultatelor pozitive la testările pentru COVID-19 nu se pot reprograma.

Partida Dunărea Călărași – Turris Oltul ar putea fi câștigată la „masa verde” de echipa gazdă, deoarece formația din Turnu Măgurele nu s-a reunit până acum, nu mai are jucători și are de gând să se retragă din Liga 2.

Meciurile se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent. În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri şi, după caz, la executarea loviturilor de departajare din punctul de pedeapsă.

Toate partidele vor fi transmise în direct de televiziunile DigiSport, LookSport și TelekomSport.

3 comentarii

    1. Hai sa fim seriosi da joaca foarte bine cu tunari, voluntari 2 , ungheni echipe de liga 3 pai am ajuns sa comparam jocurile UT-ei cu ce amicale are u cluj vom castiga contra studentilor mai ales ca va fi primul lor meci oficial si noi la data meciului avem destule meciuri jucate.

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button