După aproape un an de zile, FCC Baschet Arad va juca din nou un meci oficial pe teren propriu. De Ziua Femeii, pe 8 martie 2020, „galben-albastrele” o găzduiau (fără spectatori) echipa din Brașov, după care sportul s-a oprit pe întreg mapamondul în contextul pandemiei de coronavirus. La reluarea, în noimebrie, a întrecerilor interne, elevele lui Bogdan Bulj au evoluat doar în deplasare, în cadrul turneelor (5 de campionat și unul de Cupa României), dar așteptarea s-a terminat.
Conform FR Baschet, Polivalenta arădeană va găzdui restanțele care nu s-au disputat în 9 şi 10 ianuarie, la turneul de la Constanța. Atunci CS Phoenix Simona Halep Constanța a găzduit turneul cu numărul cinci, dar n-a putut să-și joace cele două partide pentru că a avut trei jucătoare cu COVID-19. FCC Baschet Arad a reușit să obțină organizarea celor două partide.
Cele două confruntări sunt programate pe 13-14 februarie. Sâmbătă. CS Phoenix CSU Simona Halep Constanța o întâlnește pe U. Cluj, iar a doua zi, de Ziua Îndrăgostițiilor, o are față în față pe FCC Baschet Arad. Vă reamintim că teamul de pe Mureș ocupă locul 4 la finalul turului, cu 18 puncte, bilanţul fiind de opt victorii şi două înfrângeri.