UTA Arad

„Plouă” din nou în vestiarele arenei „Francisc Neuman”, Primăria știe cum ar putea „absorbi” problema, dar…





Administrația locală arădeană se laudă la tot pasul cu arena de 14 milioane de euro inaugurată în vara anului trecut, însă există destule nereguli care au fost și sunt încă descoperite în Calea Aurel Vlaicu. În ciuda faptului că a fost construit în 6 ani și trei luni de zile și, teoretic, ar fi fost destul timp pentru întocmirea unui proiect „beton”, astăzi vedem că noul stadion Francisc Neuman „ia apă” ori de câte ori sunt precipitații serioase la Arad.

Azi noapte a nins abundent, apoi a plouat, iar dis de dimineață apa se infiltrase în tavanul din vestiarul destinat echipelor oaspete. O echipă a constructorului ce a finalizat arena a ajuns rapid la fața locului și a încercat să dreagă cum a putut mai bine lucrurile, dar problema e sistemică. Din cauza unei erori de proiectare, apa pluvială ajunge direct deasupra încăperilor de la demisolul arenei și apoi trece fără probleme prin tavanele false.

Fiindcă nu e prima oară când „plouă” în vestiarele și magaziile stadionului din Arad, specialiștii au identificat o soluție prin care ar putea îndrepta eroarea de proiectare. Este vorba despre un sistem de rigole, care – însă – ar costa Primăria (proprietarul stadionului) în jur de 50 de mii de lei. Nu sunt bani mulți, dar primarul Călin Bibarț s-a dovedit zgârcit cu sportul și investițiile în sport.

Nu este exclus ca DRAST Company, constructorul care a finalizat construcția arenei „Francisc Neuman” în doar 5 luni de zile, să execute lucrarea pe cheltuiala proprie, dar asta undeva la primăvară. Până atunci, să ne rugăm ca nivelul precipitațiilor să rămână scăzut la Arad, mai ales în zilele de meci când UTA și orașul se poate face de rușine în întreaga țară.

UTA a disputat 9 partide acasă în prezenta stagiune a Ligii 1, din care a scos doar 6 puncte, dintr-o victorie (1-0 cu Chindia) și trei remize albe, cu Voluntari, Clinceni și Viitorul. În schimb, într-un clasament al punctelor cucerite pe terenuri străine, arădenii sunt pe locul 3, după CFR Cluj și CS U Craiova. Vă reamintim că pe lângă problemele de infrastructură, arena „Francisc Neuman” mai are și una legată de gazon, care arată din ce în ce mai rău, indiferent de vreme.

VIDEO

12 comentarii

    1. Nuuu ce vorbiti au venit suporteriii si au spalat scaunele? Ce rusine sa le fie rusine primariei constructorului si tuturor inginerilor si arhitecti pentru lucru de mantuiala sa nu zic in alt mod pe care lau facut la stadion. Daca e asa propun ca clubul UTA sa nu mai plateasc nici o chirie pana cand nu se rezolva cu toate problemele la stadion gazon plus restul lucrarilor. Sa vedem atunci mai asteptam pana la primavara? Oricum situatia e penibila.

      0
      0
  1. Sa se sesizeze neprihanitul Bal Cea, si sa-i someze pe colegii lui de grup sa rezolve situatia. De rasul lumii ! Dar ne tot batem cu caramida(!) In piept, ce grozavi suntem si ce stadion de 5 stele avem. Ne mintim!!!

    0
    0
  2. Pokemon Bibi, ce poate pricepe el? Așteaptă să crească mușchii, că pe copacii din pădure, care sa absoarbă umezeala, eventual plantează niste ciuperci…

    0
    0
  3. Fratilor doar suntem in satul Arad de ce va mirati in frunte cu domn padurar si cu toate mariile lui proiecte… hai ca mai avem 4 ani

    0
    0
  4. Sa taceti ca parca vad ca ati pus stampila. Vesnic aud eu nu am votat eu nu eu nu dar dracu stie cum ies tot nenorocitii astia de 20 ani. Bs ca e ciuma ba ca e buba . Astia sunt oamenii lingai ba pdl ba pn(d)l.

    0
    0
  5. Probabil ca tot noi,suporterii care am spalat scaune suntem de vina..Norocul ca nu ninge abundent,atfel tot noi,in cazul cum au apelat alte echipe,la deszapezire,am fi distrus gazonul….In tot acest timp,cu toate problemele majore de constructie,nu-i intreaba absolut nimeni si nimic pe Tehnodomus,ba mai mult,ei castiga mai departe lucrari publice prin oras si nu au nici o replica sau pozitie oficiala….Oare sa stie ei,cumva,pe ce se bazeaza?Hmmmm…..

    0
    0
  6. Si stati asa…Ministrul sporturilor vrea o lege prin care cluburilor,sa nu le mai apara titlul..”municipal,sau primarie” ci denumirea sa fie alaturata unei personalitati sportive marcante,locale….Ma tot intreb,ca la asemenea stadion,unde de la fundatie,gazon pana la acoperis,nimic nu functioneaza,carui nume sa alaturi,fara a desconsidera?
    Da!Am stat pe ploaie si pe soare la meciurile UTA-ei,am fost scuipat si am scuipat cu seminte..dar gazonul era perfect,iarna-vara…Niciodata nu a fost teren greu,foarte bine intretinut,fara tehnologii actuale…Nea Todor Gherle va spune ceva?
    E grav!Cine isi asuma raspunderea?Nimeni!Garantat!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button