UTA Arad

Poenaru, pus în gardă de parcursul bun al UTA-ei pe terenuri străine și-i laudă achizițiile: „Au ajuns să aibă unul dintre cele mai echilibrate loturi din Liga 1”





În cadrul rundei cu numărul 21 a Casa Liga 1, UTA întâlnește în calea ei surpriza plăcută a stagiunii. Fără investiții importante, Academica Clinceni este una dintre „intrusele” zonei play-off de la înălțimea celor 30 de puncte acumulate. Puteau fi și mai multe, dar: „Am fost și noi printre echipele defavorizate de arbitri în câteva rânduri și ne cam lipsesc 6-7 puncte”, susține antrenorul ilfovenilor, Ilie Poenaru.

Laudă achizițiile UTA-ei

Acesta e pus în gardă de parcursul departe de Arad al „Bătrânei Doamne”, care în acest an a bătut la Voluntari și Iași, pe când acasă a pierdut cu FC Argeș, Dinamo și a remizat cu Viitorul. 6 la 18 e bilanțul punctelor acasă – deplasare al „roș-albilor” în întregul sezon, iar Poenaru încearcă o explicație, luându-și, totodată, și măsuri pentru mâine. „Într-adevăr, UTA pare o echipă de deplasare și trebuie să ținem cont de asta. E clar că acasă au dezvoltat un fel complex, probabil că-și doresc prea mult să câștige și nu au claritatea, luciditatea necesară să o facă. Afară e cu totul altceva. Se organizează foarte bine din punct de vedere defensiv, nu oferă spații și pleacă excelent pe contraatac. În plus, sunt foarte periculoși la fazele fixe, sunt sigur că vom avea parte de un meci foarte greu. Din punctul meu de vedere, UTA a ajuns să aibă unul dintre loturile cele mai echilibrate din Liga 1. Au venit cei doi străini, Vorobjovas și Roger, care au adus un plus evident. Primul formează un cuplu foarte solid de mijlocași centrali alături de Albu, iar fotbalistul brazilian e foarte creativ, are un stâng excelent, e fotbalist de ultimă pasă și bate excelent și fazele fixe. Mai e și Antal care a adus calitate în atac, arădenii s-au mișcat rapid și bine în această iarnă. Am înțeles că nu mai au nici probleme de lot, Hora s-a vindecat rapid după problema musculară, revine și Erico în apărare, din fericire avem și noi tot lotul la dispoziție. Doar Tănase e incert, dar sperăm să-l recuperăm până la ora partidei. Sigur, UTA are punctele sale forte, dar avem cu ce să contracarăm”, afirmă Ilie Poenaru.

Interesați de joc și mai puțin de locul din clasament

Tehnicianul Academicii crede că echipa sa își merită locul (5) din clasament, dar asta nu o face mare favorită în duelul cu arădenii. „Fiecare meci se joacă pe teren, cu atât mai mult cu cât UTA e atât de periculoasă afară. Punctele puse în joc sunt foarte, foarte importante pentru ambele echipe. Cu o victorie poți urca un loc, două, cu o înfrângere poți cădea și trei poziții. Clinceniul nu are presiunea locului din clasament, obiectivul nu este neapărat play-offul, ci suntem mai degrabă interesați să practicăm un fotbal bun. În mare parte am reușit, lumea vorbește la superlativ despre noi, dar putem fi și mai puternici și mai respectați”, mai susține „principalul” ilfovenilor.

Fără regrete după ratarea Licenței Pro

Laszlo Balint spunea că și deplasarea echipei sale la Clinceni va fi dificilă din punct de vedere al stării suprafeței de joc. „În primul rând, m-am mirat și eu să văd un teren atât de rău la Arad pe un stadion nou și atât de frumos. Nu prea înțeleg cu e posibil acest lucru, dar nu e treaba mea până la urmă. Eu zic că terenul de la Clinceni se va prezenta mult mai bine mâine, dacă nu vor fi precipitații importante până atunci. De la meciul cu Botoșaniul, gazonul a fost puțin cosmetizat, se poate juca, se poate pasa foarte bine”, anunță Poenaru.

Antrenorul Academicii și cel al „Bătrânei Doamne” ar fi trebuit să fie colegi de promoție la Licența PRO, dar Poenaru a stat pe margine după ce s-a „încurcat” la…pasa filtrantă la examenul din august 2019. „Nu am regrete, am și uitat acel moment. Începând de a doua zi m-am gândit doar la echipa mea și, până la urmă, rezultatele băieților vorbesc și în numele meu. Nu este nicio problemă, o să mă înscriu la următorul curs”, a adăugat Ilie Poenaru.

Un arădean în curtea Clinceniului: „Hetco – un preparator fizic foarte preocupat și muncitor”

Din stafful Clinceniului face parte și arădeanul Bogdan Hetco. „E un preparator fizic foarte preocupat și muncitor, poate cel mai bun pe care-l are Academia noastră. Apelez și eu de multe ori la el, în special pentru a se ocupa de fotbașiștii care revin după accidentări sau cei care  nu prind lotul în deplasări, sunt foarte mulțumit de munca sa. Îi prevăd un viitor frumos în această meserie, ținând cont și de caracterrul pe care-l are”, a spus Poenaru despre fostul preparator fizic al Lipovei.

Academica – UTA se joacă joi, de la ora 13,30, la Clinceni. Inițial, meciul era programat la ora 15, dar LPF-ul și televiziunile au admis cererea arădenilor, care, astfel, vor prinde cursa de București – Timișoara de mâine seară.  Meciul din tur dintre cele două echipe s-a încheiat la egalitate: 0-0.

 

5 comentarii

  1. are cu ce contracara cu arbitrajul …fac pariu.ca va.fi.un cartonas rosu si cel putin un penalty impotriva uta ei!

    0
    0
    1. OK, Facem pariu. 24 beri si un selfie cu animalul tau de companie. Fara blur.
      Hai, mai multa pozitivitate !!

      0
      0
  2. UTA încearcă să revină în rol de surpriza plăcută ,deși locul e parca amanetat de vechea cunoștință Chindia Echipa târgovișteană pare să arate promovatelor drumul de urmat. Au avut probleme o ediție în urmă și acum lupta pentru grupa valorica a celor 6. Cu alte cuvinte un salt valoric comparabil cu trecerea de la filmul mut la cel sonor !!!! In spate multa munca plus antrenor înțelegător. Acum la UTA apare ,spre bucuria multora ,bătălia pe posturi. Speram sa se vadă la puncte . BAFTA !!!!

    0
    0
  3. „Acum la UTA apare ,spre bucuria multora ,bătălia pe posturi. Speram sa se vadă la puncte . BAFTA !!!!”citat din comentariul domnului Ionescu Gavrilă.
    Dorim să vedem finalizări eficiente din partea jucătorilor, UTA-ei, să nu șuteze peste poartă, deoarece înălțimea ei este de 2,44 metri.
    In fiecare meci „se înalță zmeie”, este păcat să irosești o ocazie de gol dacă tot ai ajuns la poartă, iar procedeul tehnic al șutului se învață la copii și juniori.
    Vor fi puține ocazii și ele trebuie transformate în goluri și implicit în puncte!
    Forza UTA!

    0
    0
  4. Toata lumea,echipele,se baricadeaza acasa, fata de UTA,dar in acelasi timp vin la victorie la Arad,la fel cum UTA cauta victorii afara…Aceasta blazare trebuie sa se incheie si cu tot respectul,nu popii si sfintirea ajuta,nici macar Papa de la Roma,astea sunt prosteli…Chichita trebuie cautata altundeva,la Mister Balint,factor decizional de reactie,atat…
    Lotul este tot mai complet,dubluri pe posturi,concurenta mare de tot…
    Avem mai nou multi rusi,satiric spun…Cipri Rus,Denis Rusu,rusul Shlyakov,cel din urma e clar ca nu mai scapa fara a fi titularizat…
    Foarte bine!Cu minima parere…Trebuie osatura de baza constanta,nu tot experimente…
    Cat despre Adrian Petre Tabarcea,eu nu comentez…Nu sunt in masura ca sa o fac si nu stiu cine si-ar putea permite,subiect delicat…E un copil,poate nu si-a gestionat bine semnaturile…Cert este ca a adus UTA-ei acei 500.000Euro…Parerea mea ca merita o mana intinsa din partea clubului,dar nu in orice conditii Becaliene…Oierul nu este cel care renunta,asa usor…Abureala,isi calca peste morti,la o adica,cand e vorba de bani….
    Mi-as dori enorm ca Adrian Petre sa rupa gura targului,contestatarilor,dar pentru asta,trebuie sa vrea,in primul rand el….
    Cine stie?Poate ca are nevoie de acest restart…Totul porneste de la modestie si multa munca….Nu UTA are nevoie momentan de el,ci el de UTA…Eu nu cred ca Balint nu il va juca,daca este serios,mai ales ca se incadreaza inca eligibil anul acesta….Trebuie sa fie constient,ca i se acorda ultima sansa si imi doresc sa profite maxim de mana intinsa!
    NU CA SI COMBINATIE CU BECALI,cu Dennis Man,procente,atunci,nu mersi!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button