UTA Arad

Petre s-a întors cu gol la UTA: „Nu mă încălzește cu nimic pentru că echipa a pierdut! Le cerem scuze fanilor, dar trebuie să creadă în continuare în noi”





UTA a arătat foarte rău în prima repriză a meciului de Cupă cu Universitatea Cluj, așa că (re)debutul lui Adrian Petre în „alb-roșu” era previzibil. Atacantul de 22 de ani a jucat o repriză întreagă, dar a fost cu adevărat periculos doar în final. Mai întâi, a lovit bara transversala dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri, iar la ultima fază a partidei a culcat doi fundași, înainte de a-l bate pe Muțiu pentru golul de 2-1 cu care s-a și încheiat meciul în favoarea „șepcilor roșii”.

Așadar, „Bătrâna Doamnă” ratează primul obiectiv stagional, dar își regăsește golgheterul din stagiunea 2016-2017. „Din nefericire am produs o surpriză negativă. Ne pare rău, nu am intrat pe teren focusați, nu avem nici o scuză, totul a decurs contra noastră încă de la început. Am avut destule ocazii, dar trebuie să muncim mai mult. Și eu personal am de muncit mai mult, pentru că doar așa pot ajuta echipa și asta mă interesează cel mai mult. Ăsta este fotbalul, trebuie să trecem peste aceste momente grele, să ne strângem pentru următorul meci. În seara asta ne gândim la acest meci, dar de mâine trebuie să pregătim următoarea partidă. Le cerem scuze fanilor, nu le cade bine, cum nici nouă nu ne cade bine acest eșec. Dar, trebuie să creadă în continuare în noi și vedem ce putem scoate sâmbătă contra Chindiei”, au fost cuvintele atacantul utist la primul meci în tricoul echipei de suflet după trei ani și 9 luni.

Întrebat despre obiectivele sale odată cu revenirea la Arad, Petre a declarat următoarele: „Mă interesează mai mult să fiu cu UTA în play-off, cred că avem șanse reale. Din păcate, am ieșit din Cupă, dar ne putem concentra pe play-off. Adică trebuie să avem în minte acest lucru și să tragem pentru acest lucru. Personal vreau să joc cât mai multe jocuri, să dau cât mai multe goluri, să ajut echipa și să prind Campionatul European de tineret, care pentru mine este un target. Dar pe primul plan este echipa, este UTA”.

Internaționalul de tineret a marcat pentru prima oară după 5 luni, ultima sa reuşită fiind în partida nebună de UEFA Europa League pe care FCSB a câștigat-o contra sârbilor de la Backa Topola (6-6 după 120 de minute și 5-4 la penalty-uri): „E bine că am spart gheața foarte repede, dar nu mă încălzește cu nimic pentru că echipa a pierdut” a încheiat Petre.

Ultimul gol al lui Petre în tricoul UTA-ei a fost pe 15 iunie 2017, în returul barajului de promovare pierdut de utiști cu 1-3 contra lui ACS Poli Timișoara, la Șiria.

Foto: Flaviu Buboi / Mediafax Foto

16 comentarii

  1. Fugim după play-off și rămânem cu mâna goală,cupa sa dus.
    Să nu ne amăgim, ne-am făcut speranțe și la cupă dar jocul nostru și valoarea lotului indiferent de cometitia in care jucăm nu arată deloc bine,noi nu avem o idee de joc, acasă nu suntem capabili sa desfacem o apărarea iar în deplasare băgăm autobaza și jucăm pe contraatac.
    Trebuie sa avem răbdare,sa ne vedem lungul nasului, buget de transferuri nu avem deci fara bani și de azi pe mâine nu poți avea performanțe sau rezultate notabile.

    0
    0
  2. Suporterii au crezut,cred si vor continua sa CREADA si IUBEASCA UTA! Pe cei ce vremelinic se perinda p-aci(edili,conducatori,antrenori,jucatori), ei bine, depinde de ei…Si domnilor, „Luna de miere” pare ca se cam apropie de sfarsit.Obiectivul,realist si cred ca asumat tacit de conducere,este clar EVITAREA RETROGRADARII. Asta cu ” un brand ca UTA tre’ sa-si propuna mai mult,e asa,pentru adormit copiii…Problema este ca nu s-a actionat in consecinta,ci la ciupeala.Poate ne iese! Si permiteti-mi sa spun ca jucatorii sunt ultimii responsabili.
    HAIDE UTA!!!

    0
    0
    1. @Crissar,comentariul tau este de citit,la modul realist….Realitatea este ceea ce spui,evitarea retrogradarii si nu a fost deloc tacit…dar cand vezi ca se poate si te joci cu focul,fotbalul nu poate fi pacalit..Antagonsimele acestea ne duc la disperare…Uneori Zmei si apoi minusculi,zero barat,fara vointa….Asta nu inteleg,sub nici o forma…..Hmmmm…

      0
      0
  3. In tine inca mai avem incredere dar pe ceilalti jucatori din pacate nu ii mai credem au avut foarte multe sanse ca sa ne arate de ce sunt in stare si au picat testul de incredere.

    0
    0
  4. Urmatorul test, meciul cu CHINDIA !!! Sper ca, baietii sa se trezeasca si sa treaca testul !!! FORTA UTA !!!

    0
    0
  5. Petre un real castig. Sper sa inscrie cat mai multe goluri. Acum nu se mai poate face nimic, cupa e istorie. Sper sa se intoarca cu cele 3 puncte de la Ploiesti, ar mai indulci un pic aceasta eliminare.

    0
    0
  6. Rămânem la ideea că nu s-a vrut ! Băgai prima echipă și la 2-0 ,cinci rezerve. La 0-2 titularii trebuie să-și rupă gatul sa revină în joc !! Se știa că ,,U” e întărită și gata de lupta. De altfel cu excepția a vreo 5 minute ,Enache a fost liniștit tot meciul. Petre trebuie sa joace . Are trecut ,prezent și un viitor ,sperăm de care profita și echipa. Sunt rezerve care își văd de meserie ,gen Balauru ,dar și unii ,nu-i mai numim,care sunt total decuplați la meci. Blazați pe banca ,pierd tonus ,chef și nu știi ce pot oferi. Daca pui mai multi dintre ei pe teren ,iese jocul pe care l-am văzut. Nu deranjează o Cupa sau puncte pierdute. Deranjează jocul care va goni lumea din tribune. Cheful de a simula macar o dezmorțire a rezervelor după meci, s-a văzut la OROIAN. Balint ascunde și apară lucruri care nu ajung până la public. Procedează corect ,dar multe se vor întoarce împotriva lui !!

    0
    0
  7. Daca as fi scris la cald,la suparare,as fi spus ca spre casa,in afara de Adrian Petre si poate Denis Rusu,in autocar….restul pe jos sau cu personalul Regio…
    Nici acum nu doresc sa mai spun multe,pentru ca as spune urat sau cel putin deosebit de acid,asa ca ma abtin(momentan)….
    Cuvintele caracteristice se definesc totusi prin..”Umilinta,neputinta,lipsa de dorinta,bataie de joc”….
    Trist!

    0
    0
  8. Avem fotbaliști buni și foarte buni, care nu credeam că îi va avea UTA în Liga I:
    Iacob,Balauru,Penteleu,Benga,Erico,Shlyakov,Isac,Modestas,Albu,Denis Rusu,Vali,Roger,Adrian Petre ș.a.m.d.,care pot deveni excelenți…dacă sunt antrenați de profesioniști.
    Dacă se îndeplinește obiectivul principal, accederea în PLAY OFF, vom lăsa în urmă rușinea din această seară.
    FORZA UTA !!!

    0
    0
  9. Dupa mine, cea mai buna repriza (a 2-a) pe care am vazut-o cind vine vorba de posesie, constructie, citeva pase filtrante utile insa nevalorificate, citeva urcari la invaluire ale fundasilor laterali Shliakov din dreapta, Simo din stinga, citeva centrari decente (vezi capul lui Miculescu din stinga pe bara 2-a). Aspectul de aerisire si mai buna organizare la mijloc s-a datorat in mare unor re-pozitionari interesante ale jucatorilor. Mode trecut pe dreapta linga Shlyakov cu care se intelege perfect, Isac si Denis Rusu, alternind la mijloc cind in centru cind in stinga functie de cererea fazei ofensive sau defensive, fundasii centrali au jucat simplu atit intre ei cit si cu colegii lor din margine, sau suplinit bine intre ei iar colaborarea acestora cu portarul a fost fara gresala (in repriza doua). O observatie aici (al doilea gol luat de UTA), Petre desi este un jucator inalt cu joc decent de cap, nu poate aduce acelasi plus in careul UTA-ei la fazele fixe. S-a plasat mult sub centrarea venita din partea stinga, a sarit totusi la cap, dar faptul ca nu a reusit sa ajunga la minge a contribuit la deruta intregii aparari inclusiv a portarului. O alta observatie la jocul de cap al fundasilor centrali, incercati sa directionati loviturile de cap din interiorul sau preajma careului de 16 m catre zone cu coechipieri liberi sau daca asta nu se poate, atunci in lateral stinga sau dreapta si nu spre centru. Si cred ca am mai spus-o, nu mai bubuiti la intimplare, nu faceti lansari lungi direct spre atacanti, puneti mingea jos intii si dati o pasa rapida, sigura, de calitate (in nici uncaz la nivelul buricului !) si de preferinta pe distanta scurta celui mai apropiat mijlocas liber de adversar. Si tot pentru aparatori, verificati-va tot timpul pozitia in careul de 16 m in relatie cu pozitia adversarilor in zona, nu v-a adunati ciorchine pe omul cu mingea la picior. Cu Simo fugind si el spre acelasi om cu mingea a-ti fost 5 in preajma lui. Din aglomerarea care s-a produs mingea sare la intimplare la jucatorul lasat liber de marcaj de catre Simo pirueta de pivot spre stinga al acestuia, fata in fata doar cu portarul, sut imparabil de la vinclu ! Uitati-va la jucatorul de tenis Djokovici, cind adversarul serveste iar el asteapta la primire intotdeauna isi verifica pozitia si statura corpului in relatie cu dreptunghiul unde mingea ar trebui sa intre. Foarte important sa anticipezi plasamentul optim atunci cind astepti mingea. Trebuie sa fii in stare sa citesti pozitia viitoare a jocului daca vrei sa ajungi un jucator de valoare nationala si/sau internationala. Pentru atacanti care au fost repetenti astazi le-as sugestiona sa nu se mai pozitioneze static si cu spatele la poarta adversa, sprinteaza prin rupere de ritm catre poarta adversa, intors jumate fie catre dreapta, fie catre stinga astfel incit mijlocasul sa inteleaga unde vrei pasa filtranta, in stinga, in dreapta sau peste fundasul advers. Nu ai nici o sansa daca stai in permanenta batut in cuie cu spatele la poarta adversa si cu fundasul central care-ti tine sula-n coaste 24 din 24 de ore.

    Altfel, ce-ar mai fi de spus, foarte bun amicalul de astazi. Hai la mai multe amicale in pauza asta de 9 zile care urmeaza, fiindca avem nevoie sa gasim rapid solutii viabile pentru omogenitatea grupului, a unui joc frumos, spectaculos cu rezultate pozitive.

    0
    0
  10. Majoritatea spun ca, UTA s-a facut de rusine in cupa in fata lui U, Cluj !!! Dar hai sa fim obiectivi, totusi chiar daca U, Cluj este in liga2a, pe UTA. a scos-o o echipa de traditie a fotbalului Romanesc ,daca era o echipa mai mica , aveati dreptate !!! Hai sa nu mai fim suparati si sa privim inainte cu speranta !!! FORTA UTA ARAD !!

    0
    0
    1. Bun tin sa va aduc aminte ca dupa meciul cu astra care a fost cea mai mare umilinta posibila din acest campionat cativa jucatori au plecat de la club. Acum la a doua mare umilinta as vrea sa vad ca vor pleca si ceilalti jucatori care au jucat in meciul ala adica melinte rrumbullaku , nelut rosu , hora plus alti doi mari jucatori ilie si miculescu. Fara suparare nu am nimic cu nimeni au avut n sanse sa ne arate ca pot juca in liga 1 dar daca nu sunt destul de buni nu putem sa-i tinem pe acesti salariati care consuma bugetul degeaba cum zicea vasile.

      0
      0
  11. Tin sa va aduc aminte ca dupa meciul cu astra care a fost cea mai mare umilinta din campionatul asta au plecat mai multi jucatori, acum dupa a doua umilinta ar fi cazul sa plece si ceilalti jucatori care au fost in acel meci adica melinte rrumbullaku nelut rosu, hora plus alti doi mari jucatori ilie si miculescu. Acesti jucatori din punctul meu de vedere sunt cativa salariati care consuma bugetul degeaba cum a zis vasile. Au avut n sanse ca sa ne arate ca sunt fotbalisti de prima liga si de chiar ca au picat testul. Cineva a spus Fotbalul nu asteapta pe nimeni trebuie in fiecare meci sa arati ca meriti sa fi la acest club.

    0
    0
  12. A.PETRE poate fi atacantul pe care echipa mea de suflet UTA il asteapta de ceva vreme! Golul din finalul meciului de cupa de la Cluj sper sa-i fi deschis apetitul, la cat mai multe goluri ptr formania UTA,una dintre cele doua campioane ale Provinciei! UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA.UTA!

    0
    0
  13. U Cj – UTA 2-1
    Sau : atunci cand penibilul se infrateste cu Antal
    despre baiatul asta Mai multe nu pot spune pt ca e pierdere de vreme.
    cautati semi-lufturile din pozitii ideale si o sa vedeti ca la cluj nu a fost o intamplare.
    din pacate e un lot slab spre foarte slab cu putine excceptii dar nu e vina nimanui, ci e contextul fotbalului din romania.
    Pe Hora l as trimite primul in vacanta, chiar si cu pasa aia subtila spre tantalaul de Antal.
    nu mai e baiatul ala harnic care batea de unul singur pe Poli Tm lui gigel bucur si compania in sezonul 06-07. Nu cred ca nu vrea, cred totusi ca fizic nu mai e de nivelul primei ligi, si aste e cel mai important.
    Roumpulaku e saracu zero barat si in duelurile unu la unu si la un marcaj simplu, desi la primul gol al clujenilor mi s a parut mai mult o regie proasta despre cum sa simulezi o eroare de marcaj, mergand si spre ipoteza in care mafia pariurilor are tot mai mare influenta in sport. Sper doar ca Efbetul ca si mule alte case de ppariuri sa nu isi mascheze intentiile meschine prin sponsorizari paravan. e doar un feeling.
    melinte si ilie e clar ca nu fac fata dar macar ei au muncit si ne au adus o promovare dupa mai multe de un deceniu de asteptare si ii poti tine ca rezerve , dubluri pe post.
    in fine, jocul combinativ a fost placu ochiului doar in ultimele 10 min cand preesam pt o revenire, in rest , asa cum zice tatal meu „astia nu joaca nimic, totul e la intamplare”
    Mi ar placea ca balint sa fie Sir Ferguson de romania si sa-l iubim si sa-l injuram multi ani de acum incolo in calitate de antrenor al UTA ei , dar ma tem ca orizontul lui e mai limitat decat mi ar fi placut sa cred. asta nu inseamna ca nu il sustin, dar trebuie sa yii spun ca doar rezultatele si nu discursurile elegante te tin acolo sus pe culmi.
    in fine, petre nu a jucat mare lucru dar cand a avut mingea in fata portii s-a vazut! in 22 de meciuri nu am vazut o lovitura libera mai bine batuta, el a avut nevoie de 45 min sa ne arate cum se executa.
    Golul de la faza imediat urmatoare , chiar daca mingea ajuns cu noroc la el, driblingul si timingul ala la simularea de sut si mai apoi a pus latul in coltul lung , ma face sa cred ca e un atacant de o valoare buna, cu doua clase peste ce avem astazi in lot.
    din pacate nu avem mijloc care sa puna in valoare un atacant de nivelul lui sau vom avea daca se maturieaza copilul Rusu si inca unul mic ca si el, un dorinel munteanu upgradat.
    Atat pentru azi si sper sa nu fi suparat pe nimeni, dar v am prezenttt realitatea pe care majoritatea dintre voi o stiti.
    Va salut!
    sper

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button