Arhivă articole

Chiar și fără câțiva jucători importanți, pecicanii nu au avut probleme în fața Sântanei

Chiar dacă a jucat pe teren propriu, Unirea Sântana nu a reușit să le țină piept pecicanilor, mai bine pregătiți în acest moment și cu un tonus mult mai bun față de o echipă ce nu a mai jucat un meci oficial de 14 luni de zile. După 0-2 la pauză, tabela s-a oprit la 4-1 și asta cu toate absențele Progresului: Rosenblum și Saizu (răciți), Barbu (bolnav), Iosub și Capătă (probleme personale).

Puie și Bozian au marcat înainte de pauză, după două șuturi plasate din interiorul careului, iar Șimon a dus scorul la 0-3 după ce primul său șut fusese respins de Csurka. Mingea l-a lovit nefericit pe Caba în spate pentru golul cu numărul patru al trupei lui Dan Stupar, pentru ca reușita de onoare să vină pe final de la Vlăduț Stanciu, care l-a lobat elegant pe juniorul Burtic.

Unirea Sântana își reintră greu în ritm, mai ales că a pierdut și câțiva jucători importanți în ultimul an, precum Rusu, Maghici, Istin, Băd, Parlapan sau Radu Popa. „Am încheiat a treia săptămână de pregătire, avem mulți jucători tineri și foarte tineri. Doar Caba este nou venit ca și senior, ne-ar mai trebui doi jucători, un fundaș central și un atacant. Sunt mulțumit de angajament la meciul de astăzi, a fost un teren greu, s-a văzut diferența de pregătire, plus că liga a treia au avut competiție în toamnă. Dar nu în ultimul rând, Pecica are jucători de valoare. Sunt mulțumit de stadiul în care suntem după aceste prime săptămâni, jucătorii atâta pot acum, după un an e pauză. Ne trebuie jucători buni ca să fim competitivi în campionat, sper să reușim să-i găsim cât mai repede. Am lucrat cu trei antrenamente și joc, dar săptămâna viitoare facem doar două pentru că avem programate și două jocuri, miercuri, cu UTA U 19 și apoi sâmbătă, cu UTA U 17”, a spus Mihai Roșca, antrenorul „uniriștilor”.

Progresul a funcționat azi și fără cei câțiva jucători importanți ce au absentat și intră în linie dreaptă pentru debutul returului Ligii a 3-a, programat să înceapă pe 13 martie. „Chiar dacă am avut absențe, am avut un prim 11 competitiv, dat și rezerve la înălțime. Sigur, echipele de Liga 4-a sunt în general dezavantajate în meciurile cu noi de faptul că vin după un an de pauză totală, altfel Sântana rămâne o echipă bună de Liga 4-a. Noi, ca și iarna trecută, ne-am pregătit bine, am făcut transferuri importante, dar nu am mai jucat. Am intrat direct în vacanță până în toamna anului trecut, sperăm să nu mai avem parte de surprize neplăcute în acest an legate de pandemie și de condițiile în care jucăm”, a spus Cristi Pilan, directorul sportiv al „galben-albaștrilor”, care a mai legat un amical și cu Ezerișul, pe 6 martie.

Formații:

Pecica: Burtic – Țugulescu (Mogoș), Wild, Bilia (Matyus), Aldan – Rădulescu, A. Iuga (Diarrassouba) – Morar (Călin), Simon, Bozian (Smith) – Puie (Hassane).

Sântana: Csurka – Randu, Paven, Sârdea, Peia – Bodea, C. Caba – Olteanu, Martin, Marc – Cl. Popa. Au mai intrat: Savin, Stanciu, Cosma, Moț, Trif.

2
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.