Baschet

Emoțiile s-au risipit după pauza mare: Agronomia București – FCC Baschet Arad 46-59





Una peste alta, FCC Baschet UAV Arad nu a făcut turneu extraordinar la București, dar a evitat surprizele neplăcute. Cu Rapidul, „galben-albastrele” nu au riscat nimic după pauză, în timp ce cu Agronomia a fost destul echilibru până spre final.

Trupa din Capitală chiar a fost în avantaj la pauză, 25-24, în urma unei prestații de nerecunoscut a arădencelor pe faza de atac. Pentru gazde, Anca Șipoș a făcut un nou meci excelent în fața fostei sale echipe, reușind, printre altele, și trei „triple”.

Trezite puțin la realitate de antrenorul Bogdan Bulj, arădencele au fost ceva mai eficiente în special prin Jefimija Karakasevic, dar au stat ceva mai bine și în poziții defensive. „Galben-albastrele” au execelat și la aruncările de la distanță, care, până la urmă aveau să facă diferența pe tabelă: 59-46 (7-8, 17-17, 17-8, 18-13).

Formații și marcatoare:

Agronomia: Șipoș 14, Vilcinschi 11, Neagu 10, Filip 5, Chelariu 2, Plăvițu 2,  Tintar 2.

FCC Baschet Arad: Karakasevic 14, Akathiotou 10, Beadle 9, Ardelean 9, Fodor 8, Hadzovic 6, Armanu 3, Mîrne-Nagy.

În weekendul baschetbalistic s-a produs și o mare surpriză, respectiv CSM Târgoviște – CSM Satu Mare 70-66, însă deocamdată trupa din nordul țării are avansul meciurile directe în fața FCC-ului în lupta pentru locul 2. Aradul încheie pe teren propriu sezonul regulat cu două întâlniri relativ ușoare, în fața echipelor din Constanța și Alexandria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button