Șoimii Lipova

Lipova și-a făcut treaba la Ghiroda înainte de derby-ul cu Crișul! Sabău: „Am făcut un meci bun, deși condițiile de joc au fost foarte proaste”



Șoimii Lipova a rezolvat cu 3 puncte deplasarea de risc maxim de la Ghiroda și o face din nou la limită. De data aceasta nu a mai fost 1-0, precum în precedentele trei întâlniri din campionatul Ligii a 3-a (seria a 8-a), ci 2-1 după reușitele semnate Trip (43) și Ardelean (63), respectiv Mancaș (69).

Spre final, „alb-albaștrii” au făcut puțin pasul înapoi, dar la fel de bine puteau să mai înscrie pe contraatac, Gavrilă având o șansă imensă chiar la ultima fază din meci. „Am făcut un meci bun, deși condițiile de joc au fost foarte proste. Gazonul a fost tare, nu l-au udat înainte de meci, și a fost plin de smocuri și nisip. Culmea este că după meci au tras furtunurile și au dat drumul la aspersoare (foto2). Mă ceartă lumea că am pretenții la gazon bun, dar așa mi se pare firesc. Este o formă de respect și pentru proprii jucători și pentru adversar. Să faci din terenul lăsat intenționat în stare proastă o armă mi se pare o strategie desuetă pentru fotbalul din zilele noastre”, consideră Flavius Sabău

Antrenorul Lipovei a vorbit și despre tactica aleasă pentru jocul de astăzi: „Am încercat să nu riscăm în jumătatea proprie, am pasat la semidistanță, am dus mingea între linii și am facut-o foarte bine. Am mizat pe presing ofensiv, a ieșit foarte bun, am stat în terenul advers și am oprit adversarul să ajungă prea des în careul nostru. Am mai avut două ocazii de singur cu portarul, prin Simedru și Gavrilă, o bară a lui Paulevici și încă un șut bun scos de portar al lui Dragan, iar Ardelean a tras direct în portar. Puteam câștiga mai clar, dar asta este, e bine că gestionăm finalurile de meci”.

Vestea proastă pentru „șoimi” vine de la suspendarea lui Dragan Paulevici, care a strâns patru cartonașe galbene și ratează chiar derby-ul campionatului, cu Crișul. „Urmează derby-ul primelor clasate, ambele echipe ne putem permite să ne concentrăm pe fotbal, sper să fie un meci adevărat, plăcut. Cine câștigă este mai puțin important, pentru că cine vrea să promoveze oricum trebuie să joace două meciuri de baraj. Nu ascund că mi-aș dori să promovăm noi după  ce în ultimii doi ani am fost pe locul 2, parcă ar veni rândul nostru. Sigur că mai sunt orgolii legat de acest meci cu Crișul, dar pentru mine personal nu sunt. Nu avem presiunea rezultatelor și putem juca un fotbal de calitate. Din păcate, l-am pierdut pe Paulevici, dar revine Trabalka”, a încheiat Sabău.

 









4 comentarii

  1. Nu vrea nici Lipova nici Crișul să promoveze, pt că nu își permit bugete de minim 30000 de euro pe lună, și mulți jucători de la cele 2 echipe știu că ar ,,zbura” să fac loc altora mai competitivi pt liga a doua! Hai să nu ne mințim..

    0
    0
    1. Iar tu le stii pe toate ? Hai sa revina amandoua in liga 4 sau 5 sa fie multumiti atat consilierii si unii din comunitate. Ce le trebuie sport la Cris sau Lipova ? Nuuuu nu-i nevoie de asa ceva. Sa tina cluburile pt oamenii lor sa fie in functii si e bine si asa . Daca se poate sa distruga tot .

      0
      0
      1. Nu e vorba că le stiu eu pe toate, e vorba de putință aici! De realitate…ai idee ce bugete au cele două orăsele? Și ce efort financiar ar presupune participarea in liga a doua pt ele? Isi permit doar orasele peste 50000 de locuitori, care si acolo fără sponsori si incasari din bilete si abonamente o duc greu de tot!

        0
        0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button