Fotbal judetean

Eliminarea lui Mandache a trezit la realitate campioana en-titre: Victoria Zăbrani – UTA II 3-0



Fiindcă începând din acest weekend va fi angrenată și în Liga Elitelor, grupa de 2005 a UTA-ei și-a anticipat vizita la Zăbrani, în cadrul rundei cu numărul trei al „Turneului de desemnare a campioanei județene”. Și așa miza era legată mai degrabă de efectuarea unui ultim antrenament tare pentru juniorii lui Oneț și Tisza, pentru că punctele nu aveau cum să nu rămână în posesia trupei lui Dorel Mutică.

Oricum, duelul nu a fost din cale afară de dezeechilibrat. Deși a avut o posesie copleșitoare, Victoria nu și-a creat foarte multe ocazii importante. Vizitatorii au scăpat inclusiv din cele 8 cornere executate în careul lor, pentru ca tabela să se modifice de abia în minutul 41. Atunci, Gherghel a recuperat o minge la punctul cu var și, cu doi fundași în spate, a marcat din 6 metri la vinclu pentru 1-0. Scorul pauzei putea să fie, însă, egal, dacă Bogdan nu ar fi intervenit decisiv la pătrunderea lui Bocancea pe lângă Hodan.

Puștii UTA-ei au avut și alte contre destul de periculoase la reluare, iar când Mandache a fost eliminat de pe teren se părea că vor putea îndrăzni și mai mult. Nu a fost așa, căci cei de la Zăbrani s-au mobilizat mai mult și în 3 minute au rezolvat, practic, meciul. În minutul 63, Gherghel a realizat dubla, dintr-un voleu din 10 metri, după centrarea lui Zele. Acesta din urmă avea să rateze un penalty obținut de Sterciuc două minute mai târziu, dar tot el a liniștit apele, în minutul 66, cu un șut sub transversală de la 20 de metri. Tot Edi Zele a avut și o bară cu 10 minute înainte de final, astfel că tabela s-a oprit la scorul de 3-0.

Mutică: „În zece am jucat ce trebuia să jucăm de la început”

Zăbraniul leagă al doilea succes consecutiv și se reînscrie în lupta pentru titlu în Liga 4-a. „Felicitări băieților pentru victorie, am jucat contra unei echipe foarte tânără care s-a apărat aglomerat. A fost greu să-i desfacem, cel puțin până la primul gol. Am avut eliminare la Mandache care și-a lovit un adversar fără minge și de abia apoi, în 10, am jucat ce trebuia să jucăm de la început, mai în viteză, mai pe poartă. Am dat și două goluri în repriza a doua, am ratat penalty, sunt mult mai mulțumit de cum am jucat în repriza a doua”, a spus Dorel Mutică, antrenorul celor de la Victoria Zăbrani.

Oneț: „Momentan posibilitățile noastre fizice specifice vârstei astea sunt”

Copiii UTA-ei continuă să acumuleze experiență în primul eșalon județean, iar progresele se văd de la meci la meci. „A fost un antrenament bun pentru noi, în condiții de joc foarte bune la Zăbrani, chiar dacă a fost un pic mai rece. E îmbucurător că de la meci la meci am văzut încredere mai mare în noi, am prins putere, ținem un pic de minge. Ne bucurăm că facem parte din Liga 4-a, este un test foarte bun pentru noi, sperăm ca pe viitor să fie mai bine. Abordăm o partitură mai defensivă la început, dar pe parcurs încercăm să mișcăm lucrurile, să pasăm, să facem un-doiuri, să venim cu centrări și așezări. Momentan, însă, posibilitățile noastre fizice specifice vârstei astea sunt. În rest, considerăm că sunt antrenamente bune și vrem să vedem progres. Azi am pierdut cu 3-0, altădată poate cu 1-0 sau cu 8-0, dar cred că într-o zi poate câștigăm și noi cu 1-0”, a punctat Bogdan Oneț, antrenorul celor de la UTA II.

Formații:

Zăbrani: Bogdan – Apostu, Pașcu, Hodan, Topai – Crișan, Mandache – Sterciuc (78 Cornean), Zele, Poenaru ( 55 Pîrjol) – Gherghel – Antrenor: Dorel Mutică.

UTA II: Malița – Bortiș, Vale, Iurasciuc – Borcea (69 Aslău), Ronai (74 Novac), Onișor, Mitu (74 Cohuț),  Anișorac (60 Caia) – Covaci (69 Călin),  Bocancea. Antrenor: Bogdan Oneț.

Arbitri: Cătălin Iova – Sorin Saladea, Denis Calnacov

Observator: Leontin Buda









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button