Sporturi de contact

Maestrul Florian Barna a plecat lângă Dionisie Székely pentru un sparing printre îngeri



Alături de bunul său prieten, Dionisie „Deneș” Székely, maestrul Florian Barna a fost una dintre cele mai importante figuri ale boxului arădean din ultimele patru decenii. A fost pentru că, de astăzi, vorbim la trecut de cel care i-a inițiat în tainele nobilului sport pe Adrian Buș, Florin Delamarian, George Nyeki, frații Buda, Ruben Stoia, dar și alți foști campioni care au plecat de jos, din praful ringului de la „Motorul”, din Aradul Nou.

Dar, Barna a fost la rândul său multiplu medaliat național la seniori, retrăgându-se din activitatea competițională la vârsta de 32 de ani. A rămas în ring și, cu sudoare, perseverență și tact pedagogic a dat Aradului zeci de medaliați naționali, la toate categoriile de kilograme și vârstă.

De câțiva ani încoace, a intrat și în atenția autorităților locale pentru câteva premii pentru întreaga sa carieră, dar ar fi fost mai împlinit dacă Aradul și-ar fi îndreptat atenția și investițiile spre box, un sport cu tradiție pe Mureș, care a devenit din ce în ce mai sărac.

În această dimineață, inima maestrului Florian Barna a încetat să mai bată la vârsta de 65 de ani, lăsând în spate două familii îndurerate. Cea a boxului arădean și de acasă. Fiul său, Florian Barna jr. a rămas și el în branșă, devenit arbitru de box.

Dumnezeu să te odihnească în pace, Maestre!









Un comentariu

  1. Dumnezeu sa te odihneasca in pace. Ne am antrenat impeuna cu maestrul Stanescu. Imi amintesc ce baiat fain erai in tinerete. Nu pot sa cred.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button