Progresul Pecica

Marcator doar în deplasare în această primăvară, pecicanul Capătă vrea să spargă gheața cu Ghiroda: „Pentru locul 3 avem nevoie de toate punctele până la final”



Obișnuită să-și câștige punctele afară în retur, Progresul Pecica a bifat primul insucces și în deplasare la finele săptămânii trecute. Golul lui Capătă din minutul 71 a fost întors de cei de la Dumbrăvița după pauză și „galben-albaștrii” sunt puțin în spate în lupta pentru locul 3. Nici programul nu e prea prietenos cu elevii lui Dan Stupar, Marius Grad și Dan Țapoș, care mai înâlnesc Ghiroda și Crișul înainte de a-i bate pe puștii lui Poli de la Becicherecu Mic.

Așadar, sâmbătă, pe arena „Pădurice” ajung timișenii de la Ghiroda și Giarmata Vii, pe care pecicanii i-au învins acasă cu un larg 6-2. Cu acea ocazie, Alex Capătă reușea „dubla”, atacantul Progresului având și din iarn încoace patru goluri în contul echipei sale, toate înscrise în deplasare. „În toamnă, i-am prins puțin descoperiți pe cei de la Ghiroda, căci aveau multe absențe din cauza îmbolnăvirilor cu COVID. De fapt, exact după meciul cu ei a izbucnit și la noi focarul, dar asta după ce i-am bătut clar. Probabil, vor dori să-și ia revanșa sâmbătă, mai ales că au pierdut acasă etapa trecută și cred că mai speră și ei la locul 3 în clasament. Într-adevăr, pentru trei-patru formație a mai rămas miza acestui ultim loc pe podium, pe care încercăm să-l ocupăm noi la final, dar pentru asta e clar că avem nevoie de 9 puncte. Primele trei trebuie să le facem sâmbătă, să câștigăm și noi în sfârșit acasă un meci în această primăvară și să facem și un joc bun. Chiar dacă au mai pierdut ceva jucători în această iarnă, echipa din Ghiroda rămâne una bună, periculoasă, dar dacă ne facem jocul nu cred că putem scăpa victoria”, spune atacantul lui Stupar, care a adunat 7 reușite stagionale.

Fost atacant la UTA în Liga 2-a, pecicanul încă mai speră că trenul va trece și prin „gara” sa. „Chiar dacă fac în curând 30 de ani nu aș spune nu unui proiect serios într-un eșalon superior. Problema a fost că în ultimii ani tot mai puține cluburi au oferit stabilitate financiară, care e foarte importantă atunci când trebuie să ai mintea doar la fotbal. Vedem, astăzi sunt la Pecica, acasă, rămâne de văzut ce-mi rezervă viitorul. Important este să terminăm cu bine acest sezon și lucrurile se vor așeza și din vară încolo”, a mai spus Alex Capătă.

Sâmbătă, de la ora 17, în cadrul etapei a 15-a a Ligii a 3-a, am putea vedea față în față următoarele echipe:

Pecica: Dagău – Rosenblum, Bilia, Wild, Aldan – A. Iuga, Rădulescu – Călin, Simon, Bozian – Capătă.

Ghiroda: Mosoarcã – Cluci, Stupu, Hecsko, Velcan – Poparadu – Mancaș, S. Costea, Precup, Andreca – Drãghici.

Arbitri: Adrian Pal – Marius Ionuț Matica ambii din (Oradea), Ludovic Zifceac (Aleşd – Bihor)

Observatori: Cosmin Danciu (Hunedoara), Ion Lupșa (Caransebeş)

FOTO: acspoli.ro









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button