UTA Arad

Clubul UTA a fost clasat în procesul ce-i vizează pe „oficialii” săi, acuzați de DNA de complicitate la infracțiunea de mită!





Știrea că Direcția Națională Anticorupție i-a trimis în judecată pe doi dintre „oficialii” UTA-ei, acuzați de complicitate la infracțiunea de mită în „speța” Foresta Suceava – Sepsi Sfântu Gheorghe din primăvara anului 2017, a făcut înconjurul presei naționale. În culpă sunt Claudiu Drăgan, actualul director de competiții al arădenilor și Codru Grădinariu, managerul general, iar prin comunicatul din această seară clubul UTA e convins  că cei doi vor avea la final o sentință favorabilă. Dacă nu: ”Vom lua măsurile care se impun”. Mai mult, conducerea grupării fanion a Aradului pune la dispoziție un document din care rezultă că UTA nu este în niciun fel implicată în proces și, deci, nu riscă niciun fel de sanțiuni.

Iată ce se scrie pe uta-arad.ro:

Ca urmare a informațiilor apărute astăzi în media, clubul nostru pune la dispoziție comunicarea primită recent din partea Direcției Naționale Anticorupție, din care reiese clasarea AFC UTA Arad în cazul discutat.

Comunicatul, mai jos:

În cazul în care orice angajat al clubului va fi găsit vinovat, vom lua măsurile care se impun. Din punctul nostru de vedere, angajații noștri se bucură de prezumția de nevinovăție și avem încredere că sentința le va fi favorabilă”.

Totodată, se poate observa că procurorul șef poate depune plângere împotriva deciziei de clasare a clubului UTA, însă dacă acest lucru nu se întâmplă, cea mai titrată grupare din Provincie, alături de CFR Cluj, nu va avea de suferit niciun fel de sancțiuni.

15 comentarii

  1. Era si logic asa..ar fi fost aberant sau mai „vartej” sa se apuce DNA de puricat toate cazurile de premieri….Se practica peste tot…O PROMISA PREMIERE NU INSEAMNA MITA…
    Oare din ce cauza,cluburile(mai ales din L1,au pe pozitii executive,fosti arbitri,sau alte persoane unse cu „toate alifiile”,gen Argaseala,Helesteanu..etc??)
    Ceea ce apreciez,mai precis,am observat,ca pe aceeasi stire aparuta brusc pe prime,pe GSP,in paralel(pentru ca despre UTA nu se scrie aproape nimic in general),ar fi faptul ca la ora la care am citit,erau 44 comentarii si absolut niciuna negativa despre UTA,dar absolut niciuna…
    Cu riscul ca ma repet,acest subiect,dupa 4 ani,nu a fost lansat intamplator,tocmai acum….Se lupta pentru evitarea retrogradarii,pe toate caile murdare posibile,abaterea atentiei,conturbarea linistii UTA-ei si nu numai….
    Felicitari conducerii!!!Acest document datat 29.04.2021,puncteaza perfect situatia..
    Nu mor caii cand vor CAINII(majusculele nu le-am scris intamplator,pentru cei care inteleg…:-))))..
    Repede au sarit mancatorii de rahat…sa dea la temelie…Ghinion..mai rumegati…Ha,ha,ha…
    Mister Balint….sper sa nu fie o scuza,ca nu va puteti concentra..Una-i una,alta-i alta,”La Noblesse Oblige,mon Cher”….
    Succes!

    0
    0
  2. Ha,ha,ha….Dupa posibilitatile mele,ca suporter UTA,merg la Chindia-Viitorul si ofer(promit) din pusculita mea cate 100Euro,jucatorilor targovisteni,la victorie,dupa meci,promisa…deci,din start,trebuie sa merg cu avocatul…altfel sunt arestat,nu-i asa???Dar daca jucatorii lui Hagi,imprumutati la Chindia,isi vor da cu stangul in dreptul,sau nici macar nu au voie sa joace…nu se pune…
    Ok…dar cand DDB pune la bataie 15000Euro,la victorie,trebuie arestati?
    Sau daca buni si maximi suporteri,prieteni,sa spunem fratii gemeni Nelu Targoviste si Florin promit UTA-ei ca dupa evitarea retrogradarii,ii invita pe toti la Mc.Donald’s,sunt penali?
    Sa inteleg ca si daca @Ionescu Gavrila,@Nelu,Sibiu,Petre Bucuresti,etc…vor spune ca dau cate 5-10-100 Lei,la victorie,sunt pasibili de dosare penale???
    Mai oameni buni…In perioada de maxima performanta,de placute amintiri,anii 70…se facea cheta…Frizeria de la Podgoria era capataiul,de acolo pornea….Puneau bani persoane importante,intelectuale din Arad,inclusiv tatal meu…Eram sub comunism,ar fi insemnat venituri ilicite catre fotbalisti si nu a cartit absolut nimeni…
    Daca promit ca merg cu o garoafa la 2 Lei,sau un buchet de 50 Lei in vestiar,din portofelul meu,pentru fiecare sotie,iubita,logodnica ai jucatorilor adversarilor,inseamna mita???
    De aceea acest subiect nu si-ar avea rostul,nu are nici o logica…

    0
    0
  3. Prin ’75 , ‘ 80 mă mai nimeream pe la cate o nunta de prieteni. Gazda ,care mă știa cu UTA ,zice ,,Vezi că pe la masă a doua ,e o pereche din Arad. Noutăți puteai afla numai de la om la om ,presa cenzurată. Mă prezint ,vorbim de nunta și ușor ,,alunec” spre UTA. Băiatul zice nu le am cu fotbalul ,dar tot ce știu e că acolo sunt controale mari. Nu era nimic grav doar refuzul unor jucători de a merge la București ,dar mai cu seamă clubul să nu dispună de bani care să poată repeta performanta din ’70 !! Un amic spunea așa de un meci Steaua–Dinamo :. ,, Când intră astea două echipe pe teren as vrea să înceapă o bătaie reală ,încât nici unul sa nu iasă viu de acolo”. !!

    0
    0
    1. Domnule Ionescu, din pacate multa lume din Arad nu le are cu fotbalul si asta am simtit-o pe pielea mea prin anii 82-83 la fata locului, spre deosebire de multe alte judete in care si cainii din sat isi dau cu parerea despre fotbal. Nu am inteles niciodata de ce. Probabil ca odata cu marea retrogradare din 78/79, emulatia din anii 70/71 s-a estompat. Nu pot sa va dau insa dreptate cu exemplul de la nunta. Nu imi amintesc de refuzul unor jucatori din anii 1980 sa mearga la Bucuresti, iar exemplele Coras si Duckadam imi sunt cele mai la indemana. Dupa cum nu imi amintesc ca dupa 1979 sa mai fi si avut jucatori interesanti pentru „granzi”. Daca e sa venim spre zilele noastre, un Tucudean, Petre ori D. Man iarasi au venit la Bucuresti fara mofturi, dimpotriva. Si este normal sa fie asa, dupa cum si UTA anilor 46-47 a fost un magnet pentru marii fotbalisti din Cluj, Bihor ori Timis. Si chiar din Bucuresti, daca e sa-l amintesc pe Coco Dumitrescu. Dupa cum si UTA anilor 70 a atras jucatori de la sute de km precum Gornea (Sinaia) ori Florian Dumitrescu (Bucuresti). Nu cred sa aiba cineva ceva cu UTA ca a luat ultimul campionat acum 50 de ani. De ce nu ar avea mai degraba cu CFR Cluj ori U Craiova, poate chiar FCArges, ca sa nu mai pun la socoteala titlurile mai recente castigate de Urziceni, Viitorul ori Astra. Ca sa revin la subiect, 1 punct cu Gazul si unul cu Voluntari ne sunt si suficiente si la indemana cred.

      0
      0
      1. Aveți dreptate ,dar noi de prin alte orașe nu am cunoscut ce se petrecea cu adevărat în spatele ușilor închise. Vedeam cum pleacă un Corset ,cu plăcere ,dar era și plăcerea clubului care nu era compensat ?? Am luat la general niste date ,dar când UTA a vrut să-l ia pe Hajnal de la ASA ,cine era in spate decât Steaua ? Apoi sa va zic ceva care nu e un secret. Performanța Stelei ‘ 86 ,deși valoroasă,e privită cu multa circumspecție de gazetari cu vechime de aici și de afara. Un stat totalitar nu știe ce e compensarea , sau campionat jucat cinstit. Ar fi interesant din foștii conducători UTA sa mai destăinuie ,macar acum fapte la care au fost forțați să participe. Aveți dreptate și câte un punct și ajunge pentru UTA ! Respect !

        0
        0
  4. Pai atunci, când ne mai pregătim de performanta? Dacă jucătorii știu ca se umbla cu cioara vopsita în club, credeți ca mai are careva chef sa se antreneze la capacitate maxima? Sincer, asta nu mai e fotbal, asta nu mai e competiție, este,, buleala 100%”. Îmi pare rău, dar nu mai vine sa cumpăr,, belet” sau nici măcar sa mai sparg semințe în fata la tv. Mai bine merg și îmi ajut nevasta la treburile casei. Ca într-o familie, dacă ai mințit, se rupe totul. Cel puțin la mine nu merge, nu știu la alții. Cam atât, te pup și ramai cu bine UTA!

    0
    0
    1. Sincer…chiar ne bucuram ca ne parasesti, e chiar un favor si iti multumim . Ai maxima dreptate , mai bine cu nevasta la treburi casnice . O decizie inteleapta , bravo !

      0
      0
        1. Hai ca esti tare :)) …hotul striga hotul . Pai ce ai fi vrut sa iti zicem ? Sa ne rugam de tine sa nu ne parasesti , avem nevoie toti de intelepciunea ta fara margini pe acest site ? Ok , ne schimbam atunci , sincer te rugam nu ne parasi , nu lasa echipa UTA la greu , fii alaturi de noi in continuare, sigur se vor rezolva treburile casnice si fara tine , echipa noastra e mult mai importanta . Sper ca acum e in regula…
          Ca un sfat , incearca nu imediat cand scrii un rand sa iti dai o inimioara pozitiva , stai intai sa te aprecieze altii si ulterior te apreciezi si tu , e penibil…

          0
          0
  5. La meciul dintre Chindia – Viitorul, jucatorii Viitorului care sunt imprumutati la Chindia, nu au voie sa joace in acest meci ,deci sanse mici si mai mult ca sigur Viitorul se va impune in fata Chindiei !!! Dar de ce sa stea UTA. la mana altor echipe cand ,UTA. trebuie sa stea la mana ei si baietii trebuie sa faca pe dracul in patru si sa castige meciul cu Gazul Metan pt. a nu mai avea probleme in ultimul meci la Voluntari !!!

    0
    0
  6. Doresc clubului UTA sa iasa imaculat din aceasta urata chestie. 1. Tinem minte ca unii care conduc UTA, au fost luati ” cu mascatii , de pe strada” si dusi la Politie. Cazul a fost apoi clasat,…acum pentru implicarea clubului …ramane tot clasat- pentru club-…..pina la noi informatii. mai e mult pina la trecerea perioadei in care se poate judeca ( redeschide).2.Ca si suporter imi vine greu sa cred ca unii actioneaza „de capul lor”, ca…”creierul” de la UTA nu stia ..nimic, daca a fost ceva. Treaba asta arunca o imagine nefavorabila asupra clubului, a orasului. 3. Aparitia acestei stiri nu imi pare intamplatoare, tocmai acuma, la finalul , incins, al unui campionat, in care UTA a jucat,…cum a jucat, a avut meciuri…”incredibil de slabe”, si e in lupta cu „vesnica candidata scapata in extremis”…Voluntariul, dar si cu …Dinamo ( echipa mult iubita de DDB…si nu numai)..etc, si pare a dori dezarmarea echipei, psihic , cel putin. Cum DNA a asteptat…ani multi tacand, putea sa mai astepte 2-3 saptamani, pina la terminarea campionatului in curs, sa nu para ca executa comenzi…de alta natura. 4.. Tot cazul se bazeaza pe declaratia unui arbitru ca s-a incercat mituirea lui, la Suceava, si apoi cu Braila , unul prins cu altceva , incearca sa „colaboreze” cu DNA, pentru a scapa mai usor, implicand aradeni intr-o operatie de mituire.. Un aradean care sa aiba bani asupra lui, sau martori ” la tranzactie”… nu exista….se vorbeste despre „complicitate la dare de mita”. deci este vorba de ” cuvantul unuia, impotriva cuvantului altuia). Si daca ar fi mai multi denuntatori, denunturile lor s-au facut ….probabil la …..propunerea anchetatorilor, care le-au oferit „sansa” sa scape mai usor…de alte fapte, nu initial plecand de la dorinta acestora de a fi corecti. Nu mi se pare prea solida acuzarea, de aia au si tinut-o…ani de zile…in sertar. Le urez bafta celor de la UTA. Raul altuia …nu trebuie sa bucure…pe nimeni. 5. Balint si ai lui nu trebuie sa se simta afectati, jucatorii si antrenorii trebuie sa dea tot ce au mai bun ca UTA sa nu aiba surprize neplacute,,,prin joc. Doar asa ar mai calla nelinistea suporterilor si multe alte prezumtii care se fac, cel mai simplu…ar fi sa bata Gazul, la Arad.

    0
    0
  7. Mai baietti nu stiu daca unii dintre noi isi mai aduc aminte ca DUKADAM SI CORAS erau la echipa nationala si se mai amanau meciurie UT-ei (din b) .Eu cand eram in liceu mai asistam la atrenametele echipei iar dupa ant. Coras si Ducadm mai ramaneau la duel de 11m am stat si eu cu ei le dadeam mingea din spatele porti cand ratau(era o mandrie pt mine chiar mergeam cu ei pana la trnvai ) .Din cate stiu eu Dukadam nu vroia la steaua el vroia sa faca armata in cetate mai ales ca avea prietena pe prima sa sotie, deci el a fost cumva obligat sa plece de la UTA am tras si eu cu urechea de fapt vorbea des despre acest lucru cu nea Marcel CORAS.Despre nea Marcel nu stiu daca a plecat de buna voie sau nu poate a fost ordin de la partid.Apropo de nea Marcel cine isi mai aduce aminte de meciul cu Rapid Arad cand meciul era arajat sa iasa bine pt Rapid se juca numai la mijlocul terenului si se trage departe de poarta,bine inteles suporteri UT-ei nu erau multumiti si au inceput huiduielile Coras sa inervat a luat mingea din terenul UT-ei a triblat toata echipa adversa a dat gol a venit nervos lamijlocul terenului arucandusi tricol de pe el.(UTA-Rapid Arad 1-0).HAIDE UTA ARAD.

    0
    0
    1. Domnu’ Nelu, toti au plecat de buna voie, nu prea avea partidul treaba decat daca era FC Olt (Scornicesti-ul). Armata si Militia erau partidul. Si, uneori, echipele studentesti. De ce spun asta? Daca aveai ceva valoare, te racolau Steaua (si sateliti precum ASA Tg Mures), Dinamo (si sateliti) , chipurile sa faci armata la ei. Sau la Victoria Bucuresti. Daca erai mediocru, te lasau sa faci armata unde vroiai. Sa nu uitam insa ca, de la o vreme, dupa ce a trecut mirajul marilor unitatilor de productie (Steagul Rosu, Otelul etc) unde unii erau angajati dar treceau doar in zi de salariu, si fotbalistul roman vroia sa fie intelectual, voia la facultate. Si astfel a crescut puterea unui Sportul Studentesc, U Craiova, in primul rand, Poli Iasi ori Timisoara cu „resurse” limitate. Daca Craiova a ajuns la performantele cunoscute bazandu-se pe localnici, Sportul devenise prin 83-84 un magnet pentru Hagi, Coras, Terhes de la Baia Mare, ca sa dau numai cateva nume, incurcand adeseori granzii bucuresteni, fiind chiar aproape de titlu. Am urmarit multe meciuri ale Sportului pe viu student fiind in perioada lor de glorie, dar si pentru a-l vedea la lucru pe Coras. zis Cracanel , zis Dulapul. Despre Duckadam nu prea vreau sa imi amintesc, nu mai stie decat de Steaua, de UTA a uitat de tot, l-a pupat undeva pe Becali iar acum a luat chipurile distanta, ca nu mai e angajat la FCSB

      0
      0
  8. Nici un jucator de la UTA,pe vremea lui Ceasca nu a plecat spre echipe departamentale,pentru ca si-ar fi dorit neaparat(cu exceptii,bineinteles)…Pe Coras,pe perioada stagiului militar,l-au trimis „putin” pe langa casa…la Cuca Macaii,drept pedeapsa…
    Nu te puteai pune cu aparatul de partid,armata,militia si securitatea…
    Apoi a aparut varianta de amicitie cu Sportul Studentesc,un fel de compromis acceptat,de tranzitie..Asa au plecat la Bucuresti cativa…si de la ei,tot pe insistente,pe vremea raposatului Ardeleanu,au venit doar doua piese de baza…Chefliul Trandafilon,noaptea la Hotel Parc mic,ziua era ca si Hopa-Mitica..printre cei mai apti…Ulterior a venit si Radu George(‘Radu cot”)…alt nivel,alt caracter,alta abordare,ramas in Arad pana in prezent…
    Un alt subiect care in zilele de azi,nu si-ar avea sensul,in context…
    Nu prea putea exista refuz de transfer,daca echipele departamentale puneau ochii pe cate unul,de oriunde din tara….Unicul prim-secretar care se mai incorda a fost Aron..mai ales in confruntarile cu Pugna(Elena),prim-secretara de la Timisoara..de iesau mereu scantei…
    Cea mai pagubita in luarea cu japca de jucatori,de catre Steaua si Dinamo,a fost Craiova,apoi Electroputere….Era o recolta buna…
    In zilele de astazi,este altceva…Impresari dubiosi,jucatori care si mai care,doar pe comisioane si interese,procente…Tot felul de clauze aliniate pe sute de pagini….la care dai cu capul(conducerea),abia cand iti dai seama de tzeapa,sau dezamagire,neperformanta,dar cu salarii enorme…
    Hmm….Nu mai trebuie adusi tentative de jucatori,doar dupa DVD-uri sau recomandari,fosti golgeteri,elefanti,chiar mamuti din era glaciara, care povestesc nepotilor,cat de buni erau…3 Luni,salariu mic,decent,apoi mai vedem…Un antrenor bazat,isi da seama in maxim 3-4 saptamani,cam ce hram poarta respectivul…Noi ii vedem doar in meciuri,dar staff-ul ii vede zilnic la antrenamente….Grija mare cu pianul pe scari…daca il scapi,se dezacordeaza….si apoi canta fals..:-(((

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button