Arhivă articole

Voinea nu va mai juca la UTA, ci va încerca să promoveze în Liga 1 cu U. Cluj



După doar șase luni petrecute la UTA, Albert Voinea și-a ales următoarea destinație. Fostul golgheter al Ligii a II-a a semnat cu Universitatea Cluj în prezența impresarului Bogdan Apostu, cu obiectiv clar promovarea în Liga 1.

Doar 160 de minute a strâns Voinea în tricoul „alb-roșu”, în 7 partide, fără a avea vreo realizare. De altfel, atacantul de 28 de ani  a fost o singură dată titular la UTA, în meciul contra Chindiei din play-out (scor 0-1), când a fost înlocuit în minutul 60. „Îmi doream să vin cu un plus de atitudine, care a existat, dar, poate, nu s-a văzut din exterior”, declara la finalul acelei partide fotbalistul originar din județul Gorj, care până să joace la UTA a mai evoluat pentru: Pandurii Târgu Jiu, Gloria Bistrița, Damila Măciuca, CS U Craiova, Metalul Reșița, CSM Râmnicu Vâlcea, Unirea Târlungeni, ACS Șirineasa (actuala Viitorul Pandurii), CNS Cetate Deva, ACS Dumbrăvița, Ripensia Timișoara și Turris Oltul Turnu Măgurele.

După ce Costel Enache a ratat promovarea, pe banca lui U. Cluj s-a așezat din această varp Erik Lincar, care a mai lucrat cu Voinea și la Turris.

3
0
loading...

9 comentarii la articolul: “Voinea nu va mai juca la UTA, ci va încerca să promoveze în Liga 1 cu U. Cluj

  1. Voinea dâ-le peste obraz acelora care te-au oprit ,fi din nou golgeterul Ligii a doua. Mult succes băiete ! Ce a făcut cu Voinea este clar o bătaie de joc din partea lui Balint acest antrenor mediocru.

    15

    32
  2. Sunt și jucători aduși în criza de efectiv. Nu sunt cazuri rare. De multe ori se cunoaște profilul, și în lipsa de altceva, optezi. Ca la un casting la film. Nu se poate supăra un candidat. Noua ne plăcea cum arata plus determinarea. Doua calități din vreo cinci necesare la A. Apoi un antrenor poate urmări un plan anume. Un qvintet de atac mobil la schimbări, fără daune mari. Ne putem întreba, de ce nu a plecat altul! Pentru ca nu suntem noi antrenorii !!

    22

    1
  3. Sincer, l-aș fi păstrat până in iarnă, dacă Petre mai primește o șansă, cred că merita și el.

    22

    3
    1. Din cate stiu Pentre este inca eligibil la categoria junior și asta contează în anumite înlocuiri,Micu poate juca în atac dar trebuie susținut de mijloc, iar la mijloc am avea nevoie de cineva la construcție, mijlocasii centrali ofensivi cu calitate cam lipsesc la toate echipele din liga1, la nivel national. Problema noastră e și regula U, căci avem jucători doar ofensivi U, și dacă joci cu 2 in atac fiind necopți e greu sa ai realizări multe

      3

      2
      1. Peter din sezonul urmator nu mai eligibil U21 , el mai fost pastrat dintr-un motiv simplu , mai are un an de contract iar oferte pe adresa lui au fost zero . Puteai doar sa il imprumuti , dar anul viitor oricum ii expira contractul si chiar daca facea un sezon bun imprumutat exista riscul sa nu mai vrea sa continue la UTA .

        11

        0
  4. Mă așteptam!😔😔😔
    Mare păcat, consider că nu a fost lăsat să își arate valoarea, nu a jucat după anumite scheme care trebuiau exersate și nu a fost introdus în ofensivă în suficient de multe partide!
    Am pierdut un fotbalist cu viteză, determinare, tehnică …
    Buhăcianu, Petre și Voinea au o viteză foarte bună, acum Albert va fi cel mai bun atacant din Liga a 2-a și probabil va ajuta la promovarea lui U Cluj!
    Multă baftă Albert!

    16

    5
  5. a venit intr o perioada zbuciumata oricum nu de liga 1 era pacat sa ti un loc ocupat cred ca se pot gasi atacanti adevarati altrel iar ne chinuim acasa!depinde ce se va aduce dar cred ca in liga a 2 a poate renaste la liga 1 e greu !

    9

    2
  6. Adrian Petre Tabarcea nu mai este eligibil,deci nu are rost sa se faca anumite comparatii….
    Despre Voinea?Doar de bine…A inceput cu 30 minute in amical in Ungaria,de au luat foc miticienii si s-a accidentat in acea deplasare..Pauza de recuperare.Apoi nici nu s-a recuperat bine..COVID…Sa nu uitam nici faptul ca a fost adus la nevoie,de nevoie,totusi cu mari sperante,golgeter.Ca nu s-a putut impune???Nu stiu,e o alta treaba…dar cred sincer,ca nici nu este de un nivel dorit de Liga I-i….Nu i se poate imputa,reprosa nimic,teoretic…Exact ca si fata de Tescan…
    UTA nu este Turris…Ochiul critic se instaleaza din prima secunda in aparatia in alb-rosu,ba chiar la anuntul sosirii….Aradenii sunt cu totul altfel decat alti suporteri din tara…Tac,accepta initial,cu sperante,dar daca iti dai cu stangul in dreptul,o data,de doua ori,te iarta dar apoi,ti-ai dat foc la valiza…Nu te mai iarta,chiar daca ai nume mare si din pacate nu confirmi asteptarile….Se stiu ei foarte bine la cine fac referire acum,direct….De urmarit….Succes,oricum!

    6

    0
  7. Voinea, pentru varsta sa, a jucat la mult, prea multe, echipe, majoritatea minore, cu scopuri mici. Nu avea cum sa „explodeze” la UTA. A fost adus, probabil de Apostu, ca sa aiba un salariu si un CV mai bune. Ii urez succes, la Arad a stat mult pe tusa si nu a confitmat

    3

    0

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.