Fotbal feminin

„Leoiacele” încheie sezonul în semifinalele Cupei României, cu medaliile de bronz la gât: „Am făcut eforturi substanțiale pentru a ține fotbalul arădean acolo sus” + FOTO





Complexul fotbalistelor de la AC Piroș Security în fața Olimpiei Cluj a continuat și în semifinala Cupei României. Arădencele au ieșit mai de fiecare dată învinse din duelurile cu echipa ce câștigă titlul în România de zece ani încoace și la fel s-a întâmplat și în această seară, pe arena „Banatul” din Sânnicolau Mic.

Sima: „După atâtea sacrificii fetele merită și o recompensă frumoasă, iar aceasta ar fi eventul”

Ca și în meciul de campionat de duminică, „bestia nera” pentru „leoaice” a fost Carolina Țabur, care a reușit o „dublă” și astăzi în succesul cu 3-0 al someșencelor. Mihaela Ciolacu a fost cealaltă marcatoare a trupei lui Daniel Sima, care o vor înfrunta în finala de la Arad pe vicecampioana Heniu Prundu Bârgăului (învingătoare în cealaltă semifinală cu 8-0 în fața celor de la Vulpițele Galbene Roman). „Așa cum anticipam încă de la finalul meciului de campionat, fetele de la Arad s-au agățat de orice minge, de orice rezultat. Mi s-au părut mai organizate decâta acum trei zile, probabil au avut și o altă componență valorică, a fost un meci frumos. Au fost câteva momente în care se putea ca meciul să devină și mai echilibrat. Noi am făcut și câteva schimbări la pauză, ne-am gândit să protejăm anumite jucătoare, avem și anumite probleme medicale și am zis să nu riscăm nimic. Am jucat în ultima perioadă miercuri – duminică – miercuri și se acumulează oboseala și uzura. A fost un an teribil de greu și, după atâtea sacrificii, fetele merită și o recompensă frumoasă, iar aceasta ar fi eventul. În finală va juca locul 1 cu locul 2 din campionat și, fiind un singur meci, se poate întâmpla orice. Putem spune că suntem favoriți, dar eu ca antrenor nu pot să țin cont de asta în pregătirea finalei de duminică”, a spus Sima.

Cuedan: „Am pierdut o semifinală cu o echipă nu bună, ci foarte bună”

Față de eșecul din campionat (0-4), Dan Cuedan și-a așezat altfel elevele pe teren, într-un451 ce s-a modificat doar după ce Olimpia a avut dublu avantaj pe tabelă. „Am încercat o altă abordare a jocului și eu zic că, în mare, ne-a ieșit. Am avut 38 de minute foarte echilibrate, dacă eram puțin mai atenți în momentul în care am intrat în posesia mingii poate că am fi asistat la o altă turnură a partidei. Din păcate, s-a făcut o greșeală personală, eu zic că trebuia tatonat nu atacat decisiv la faza de penalty și în momentul în care iei gol de la campioana României era deja greu să revenim. Am încercat să schimbăm jucătoarele între ele la pauză, dar, din păcate, nu ne-a mai ieșit nimic în repriza a doua. A fost doar o perioadă de vreo 10-15 minute de dominare sterilă din partea noastră. Pot să spun că am pierdut o semifinală cu o echipă nu bună, ci foarte bună a fotbalului feminin românesc, care are capacitatea de a juca pe două fronturi, campionat și Cupa României. Le doresc mult succes în finala de duminică Cupei României. Despre viitorul meu la această echipă nu știu ce să sun acum. O să am o discuție cu domnul Pavel Piroș, contractul meu a expirat, vreau să iau o pauză. Am avut un campionat și un parcurs în Cupă care ne-au solicitat, cel puțin pe mine și pe fete. Dar, una peste alta, a fost frumos, a fost o experiență plăcută”, a punctat Dan Cuedan, antrenorul fetelor de la Piroș Security.

Piroș: „Mă despart cu greu de acest teren, aș fi dorit mult să ne calificăm în finală”

Visul patronului Pavel Piroș, acela ca fetele sale să fie protogoniste în prima finală de Cupa României pe care o organizează orașul Arad, s-a risipit, însă diferența de valoare și legată banca lungă au fost mari.  „E neplăcut acest deznodământ, căci puteam aduce bucurie arădenilor prin participarea la finala de duminică, de pe <<Francisc Neuman>>. Asta e, rezultat e meritoriu pentru fetele de la  Cluj, o echipă bună, organizată, cu un buget mult mai mare decât al nostru și cu un lot de jucătoare care le va permite să joace în cupele europene. Îmi pare foarte rău, mă despart cu greu de acest teren, de această semifinală, cu regrete că nu am putut să accedem în finală. Parcă aș mai rămâne să mai văd încă o partidă, în așa fel încât să reușim să ne calificăm…Planuri de viitor sunt, ne așezăm cu toții la masă și vom lua decizii împreună. Eu zic că un <<bronz>> obținut în campionat feminin de fotbal este o performanță pentru orașul nostru, am făcut eforturi substanțiale pentru a ține fotbalul arădean acolo sus. Eu cred că am meritat acest loc 3, iar pe viitor vom încerca să găsim soluții, în așa fel încât să obținem măcar rezultatele din acest an competițional”, a punctat președintele – finanațator al formației arădene.

Înainte de primul fluier al semifinalei Cupei, AC Piroș Security a primit medaliile de bronz și diplomele din partea Federației Române de Fotbal. Festivitatea a fost oficiată de Alin Ciobanu, conducătorul Olimpiei Cluj.

Galerie FOTO semnată Ciprian Petcuț









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button