UTA Arad

Benga ține de punctul cucerit în Secuime: „Ne doream să câștigăm, dar trebuie să fim lucizi și calculați”



De când Vinko Medjimorec a avut o ușoară accidentare pe finalul meciului cu CS U Craiova, postul de titular în centrul defensivei, lângă brazilianul Erico da Silva, i-a revenit lui Alexandru Benga. Până la urmă, UTA a încasat doar cele două goluri cu Rapidul de atunci, închizând spațiile spre poarta lui Iacob inclusiv astăzi, în deplasarea grea de la Sfântu Gheorghe.

Benga chiar a evoluat foarte bine, simplu, în fața unor atacanți cu gabarit precum Luckassen și Bojic. „Ne doream să câștigăm, dar trebuie să fim lucizi și calculați și să luăm acest punct dintr-o deplasare grea. UTA este o echipă cu structură puternică, un grup foarte unit, care luptă pentru fiecare minge la jocuri și antrenamente. Indiferent jucăm 90 de minute sau defel, suntem focusați pe ceea ce avem de făcut și acest lucru ne dă dreptul să ne considerăm puternici. Cupa este un obiectiv important pentru noi, cu siguranță vrem să ne luptăm pe ambele fronturi”, a spus Benga la finalul disputei din Secuime.

Fundașul golgheter al lui Sepsi, Alexandru Mitrea, nu a avut nicio șansă de poartă împotriva arădenilor, nici măcar la fazele fixe ale echipei sale. „Din păcate, nu reușim să câștigăm. Suntem nervoși, frustrați, dar trebuie să continuăm. Sunt momente grele, demult nu am trăit așa ceva, dar nu avem ce face, trebuie să muncim mai mult. Mereu poți să cauți părți pozitive, să te încarci să îți dea încredere, dacă vine o victorie se schimbă multe. Dar, din păcate o amânăm. E un blocaj mental, probabil e și ghinion…Nu știu, dar norocul ți-l faci singur. Depinde doar de noi care intrăm pe teren să o scoatem la capăt”, a spus căpitanul lui Leo Grozavu.

Foto : Sepsi Osk (Facebook) 









5 comentarii

  1. UTA a vrut sa câștige înainte și după. Nu în timpul jocului. Nu era convinsa ca sepoate din diferite motive. Când pleacă decisa știe ce are de făcut. Nu mai vorbim ca meciul putea fi și pierdut. Sunt și factori care apar fără sa te gândești. Nu a fost cazul. A fost o egalitate pe fluier de arbitru, nu acceptata de adversar. Noi tot dorim sa ridicam calitatea și pretențiile, recunoscute și de alții. Apar bineintentionati care clamează. Ce vreți, domne, e bine, ajunge. Ajunge pentru satisfacții minore. Dacă Domide și Axente ar fi zis și ei ajunge, nu ar mai fi ieșit niciodată campioni.!!!!

    0
    0
  2. Felicitări Benga ție și colegilor tăi …auzi la digi la emisiunea fotbal european cum ar fi campionatul fără dinamo și fără rapid Doamne iartăi….așa comentariu oricum pt noi DOAR UTA ARAD CONTEAZĂ

    0
    0
  3. Pai,.. apararea a aratat ca ar fi vrut sa castige meciul…neluind gol. Dar ca sa castigi trebuie sa si marchezi. Chiar si Balint dclara ca „am venit cu gandul la victorie”…dar gandul nu-i suficient, …faptele din teren arata ce vrei…de fapt. Nu e rau egalul, dar o echipa cu pretentii de play off trebuie sa adune puncte, iar o victorie iti aduce 3 puncte, 2 egaluri…desi nu pierzi,…doar 2 puncte. Asa ca faptul ca in atac UTA este „subtire”, ataca cu putini oameni, nu prea da gol, nu duce la victorii. ( 3 egaluri aduc 3 puncte…cit o victorie si 2 infrangeri..asta Balint nu prea intelege). Cu Sepsi, apararea a jucat bine, a avut in 2 randuri sansa, inchizatorii ( UTA a inceput jocul cu …3 inchizatori, defensivi) au luat….din nou…galbene, iar atacul a fost slab si ineficient ( ca de obicei ). In atac, jucand cu putini oameni trimisi acolo, UTA este …ca realizari, sub FC Arges, Targoviste, nu mai vorbesc despre Botosani…echipe ca care ne putem compara, atacam cu doar 3-4 jucatori, Hora si Antal ( omul asta, stie fotbal,.. are totusi realizari, jucand putin) nu au rezistenta , centrul atacant este subtire, primeste rar si doar pe sus mingi, Ubbinc nu prea produce pericol, atacul ” sta ” in Miculescu- foarte util si eficient, si Roger ( nefolosit in locul sau ioptim), mai mult la faze fixe . Si nu inteleg cum UTA cind este la „stransoare” , ca la 0-2 cu Rapid, poate ataca in valuri..poate juca frumos, dar la egal nu risca mai nimic, de parca ar juca…la ” egal si-om mai vedea…daca se poate ceva”.

    0
    0
  4. Aparare beton,felicitari fundasilor….Zero barat din nou pe constructie,verticalizare,nimic constructie,mijloc pe asteptare,inchizatori foarte buni…Cand Batha nu este,restul e relativ..cel mai slab joc al lui Batha,de cand a venit,plus din nou cartonas galben incasat…Hora este doar o umbra,Antal are nevoie de alta abordare….Dangubici are nevoie de sustinere cu aripi laterale,altfel alearga degeaba,fara rost….Nu avem om de gol,marcator de exceptie….Acel punctator de plasa,cand o prinde,cand marcheaza,din orice pozitie,nu intamplator..acel om de gol,smecher,oportunist. care apare la finalizare..Lipsesc acele suturi spre poarta asumate direct de la semidistanta,mereu un pas in plus,o asezare de picior..Nu isi asuma nimeni un sut direct…Hmmmm….

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button