UTA Arad

UTA va juca sub privirile creatorului ei: Statuia de bronz a baronului Francisc Neuman a luat loc la tribuna a II-a arenei din Arad!





Patru luni au trecut de când autoritățile locale arădene au apelat la sculptorul Ștefan Bințințan pentru a face posibilă revenirea baronului Francisc Neuman în tribunele arenei care-i poartă numele. Statuia de bronz a părintelui UTA-ei a fost finalizată chiar la o dată aniversară, pe 10 octombrie împlinindu-se 110 ani de la nașterea celui care a făcut posibilă legenda.

În cursul acestei după-amiezii, baronul a ajuns din nou acasă și a ocupat locurile 10 și 11, de pe rândul 7 al tribunei a II-a a stadionului din Arad. Francisc Neuman în varianta sa de bronz zâmbește și aplaudă cu fața la gazon, acolo unde creația sa se exprimă din nou la cel mai înalt nivel, în Liga 1. „De dimineață s-a muncit intens pentru a monta statuia baronului. Așa cum am spus și am promis acum câteva luni, am comandat această statuie cu ajutorul familiei, care ne-a dat fotografiile pentru a crea o schiță cât mai aproape cu realitate. E un altfel de concept, căci baronul Francis Neuman este cu adevărat din nou acasă, în tribună, între oameni. Au fost discuții în care parte a stadionului să-l amplasăm și s-a optat pentru această variantă unde este este scrisul <<UTA>>, ținând cont și camerele de luat vederi care sunt amplasate pe partea cealaltă. Așadar, statuia este mult mai vizibilă, plus că baronul se află în mijlocul suporterilor, arădenilor săi. Mă bucur și îi felicit pe toți cei implicați, inclusiv pe sculptorul de la Alba-Iulia și îi mulțumesc frumos pentru tot efortul depus. Sunt convins că UTA va câștiga mult mai multe meciuri cu baronul în tribună”, a precizat Călin Bibarț, primarul orașului Arad.

Una dintre cele mai mari personalități arădene de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, baronul Francisc Neuman a fost iubitor al sportului rege și al echipei Arsenal. După chipul și asemănarea formației londoneze a creat-o și pe UTA pe 18 aprilie 1945, iar stadionul din Calea Aurel Vlaicu după modelul „Highbury”. De altfel, familia baronului a donat arena municipalității arădene cu condiția ca acesteia să nu i se dea vreodată o altă destinație. Până anul acesta, „Bătrâna Doamnă” a fost Campioana Provinciei cu șase titluri, titulatura fiind purtată de acum una singură de CFR Cluj, cu șapte trofee.

Tot edilul Aradului a anunțat că suporterii care doresc să vadă de aproape statuia baronului și să se pozeze cu ea, tribuna a doua a arenei „Francisc Neuman” va fi deschisă de duminică, 10 octombrie în intervalul orar 10-19. De luni, programul se prelungește cu două ore, adică 8-19.

9 comentarii

    1. A venit pe stadion când nu-i nimeni. Bibi, Bibi, când vei fi vrednic de aplauzele Baronului si ale tribunelor atunci inseamnă că ai ajuns să fii iubit ca primar. Până atunci…doar poze in mijlocul unor tribune goale. Asta inseamnă ceva.

      0
      0
  1. Eu zic sa urmăriți anunțul Suporter Club UTA și ei se dezic unde a avut Bibi ideea sa l amplaseze pe Baron. Locul lui nu la tribuna II cu mine acolo locul lui e la tribuna VIP sau undeva la tribuna I, Coco Dumitrescu. Baronul de era în zilele astea nu cred ca era doritor sa apară la TV sau X sau Y sa și facă poze cu el. Ideea amplasării unei statui a lui e buna locul ales lasă de dorit. Plus acolo s ar putea sa fie abonamentul a 2 suporteri sigur Primăria s a interesat la club înainte de a pune acolo statuia ca nu are nimeni abonament pe acele 2 locuri? Cât de tantalai sa fie aia din Primărie? Din ce înțeleg nu s au consultat cu clubul.

    0
    0
    1. Cumpar eu cele 2 locuri de abonament daca dupa asta plange lumea. Hai ca deja nimic nu ne mai place. Mi-e di rusine sa zic ca se pierd doua locuri de abonament . Penibil

      0
      0
      1. N ai înțeles nimica. Locul lui nu e acolo. Asta trebuia sa înțelegi. Celelalte chestii sunt minore. Locul lui e undeva mai sus de tribuna II. Nu ca nimic nu ne convine doar ca locul lui nu e acolo. Nu e un suporter oarecare. Nu e ca cel de la Valencia. Și da pana la urma e chestie și de abonament. Dacă 6 prieteni sau din aceeași familie și au luat acolo locuri evident ca nu le convine ca 2 sa plece de acolo ca Bibi zis primar de Arad face ce vrea mușchiul lui. Și stadionul nu e al Primăriei ci al Aradului ca s a făcut din banii noștri nu ai lui Bibi, Falca sau alt neavenit pe acolo prin funcție. Poate ție ți o fi rușine mie nu mi e sa exprim ce nu mi place atunci când e facut pe repede inainte.

        0
        0
  2. Mie imi place plasarea bronzului,statuii lui Francisc Neuman baron de Vegvary….Ma incanta…Doar ca ma abtin,sincer despre ceea ce nu trebuia sa fie…Aparitia taietorului…nu de paduri,ci de sport aradean,care isi aroga si de aceasta data,meritul….Era de asteptat,oricum…..Sa il mai asteptam si cand stadionul va fi anvelopat…
    Se pare ca un singur lucru nu pricep ciudatii politicieni ai Aradului sau se fac ca nu stiu,prin cartile funciare si cadastru….Stadionul a fost cedat cu titlu gratuit,testamentar,mostenitori,doar pentru UTA,nu ca sa se incaseze chirii,spre UTA,strigator la cer….Este stipulat foarte clar…Doar pentru UTAsi sa nu i se schimbe niciodata destinatia.Pai deja s-a schimbat,prin reuniri de facultati,vor urma si „adunari crestinesti”,macar ca nu am nimic impotriva lor….Un jurist bun,o casa de avocatura serioasa,nu ca si acea din Cluj… si primaria,Recons sunt ca si zburati din schema,eventual ca prestatori servicii….Stadionul este al clubului UTA,nu prea cred ca Baronul s-ar fi gandit ca echipa creata de catre dansul,va plati chirie,in vecii vecilor,amin!Este strigator la cer…
    Baronul a cumparat terenul liber, viran, respectiv,nu l-a primit sau concesionat….A construit micul Highburry,pe banii sai,nu pe ai comenduirii de pe atunci..Nici un nu ban nu a cerut….si a creat frumosul brand ITA…
    Ba dimpotriva,Baronul ar fi vrut sa preia initial Gloria,Cocosul,Atletico,dar nu a fost lasat,asa ca si-a facut propria echipa..in 45,imediat dupa razboi,din ambitie si nu numai…Restul se cam stie….

    0
    0
  3. Simplu pus: fără baronul Neuman UTA nu exista niciodată! De aceea lui, și numai lui i se cuvine respect total. Da cum poate înțelege un politruc vremelnic al secolului XXI așa ceva?

    0
    0
  4. Daca statuia din bronz a baronului Neuman,ar putea sa-i dea una din aceea sanatoasa,gen Batha,dupa ceafa,lui Bibi,cred ca s-ar reseta,pe fabricatie de reconstruire idei….Reset kilometraj Bibi….

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button