UTA Academie

Liga Elitelor: UTA U16 a făcut scorul campionatului cu „lanterna” LPS Timișoara, echipele mai mari ale „roș-albilor” se întorc cu mâna goală din Secuime!





În Liga Elitelor, Academia UTA a trebuit să se mulțumească cu „victoria fluviu” a puștilor lui Botiș și Huțan, de pe „Motorul”, căci la Miercurea Ciuc, Csíkszereda s-a dovedit mai bună în fața echipelor Under 19 și U 17, nelipsite de aportul unor fotbaliști importanți precum Mihai, Mercioiu, Vermeșan sau Pașcalău.

Nica a înscris nu mai puțin de 12 goluri în: UTA U16 – LPS Banatul U16 29-0

După vizita la Arad, „lanterna” LPS Banatul aproape și-a dublat golurile încasate în startul sezonului. Cu 29-0 au cedat timișorenii în Aradul Nou, care luaseră 31 de goluri în precedentele 7 dispute stagionale.  Totul a început în minutul 2, când Bădău a deschis scorul. A urmat o perioadă de 10 minute de aparentă liniște, iar din minutul 14, când Nica a făcut 2-0, a început „ploaia de goluri”. S-a înscris la intervale scurte de timp, iar până la final s-au trecut pe lista marcatorilor: Purdescu (1), Pârvănescu (2), Olăroiu (2), Busu (6), Maghiar (1) și Buză (1). Bădău a marcat în total 4 goluri, iar Nica nu mai puțin de 12 (!?).

UTA: Hudiștean – Purdescu, Murgu, Roman, Buză, Olăroiu, Pârvănescu, Bădău, Curtuiuș, Nica, Blaga. Au mai jucat: Bercea, Busu, Neaga, Maghiar și Palcu

Mercioiu a dat iluzia unui rezultat pozitiv: Csikszereda U 19 – UTA U19 2-1

În primul meci al zilei disputat în Secuime, Academia UTA a cedat cu 2-1 în fața Csikszeredei U19. Contând și pe Mihai și Mercioiu, fotbaliști care se pregătesc cu prima echipă, arădenii au avut mai mult posesia, chiar și ocaziile mai mari, dar gazdele au fost mai pragmatice.

După 0-0 la pauză, în repriza secundă, Sarkozi a comis un penalty și Szabo a deschis scorul (59). Mercioiu a fost cel care a restabilit egalitatea pe tabelă după 71 de minute de joc, dar  Vereguț a profitat de o neînțelegere a arădenilor la un corner și aa înscris pentru 2-1, în minutul 79, rezultat cu care s-a și încheiat meciul.

„A fost un meci foarte echilibrat, UTA a jucat împotriva noastră de parcă a fost o finală. Trecem printr-o perioadă dificilă pentru că avem multe meciuri cu miză, toată lumea vrea să câștige împotriva noastră. Aradul este o echipă foarte bună și am reușit să câștigăm doar datorită determinării noastre. Această victorie a fost o gură mare de oxigen, deoarece programul din fața noastră se anunță destul de dur. Tactic, băieții au stat bine pe teren, am avut mai multe situații în prima repriză, dar golurile au venit în a doua. De asemenea, schimburile au mers bine, au dat impuls echipei și au contribuit foarte mult la rezultatul meciului”, a spus Norbert Demeny, antrenorul ciucanilor, pentru fkcsikszereda.ro.

Formații:

FK Csíkszereda: Karácsony – Hadnagy (Bóné 46.), Vereguț, Ketesdi, Bujdosó, Bóni (Csala 46.), Szabó, Kecskés (Szakács 86.), Sándor, El-Sawy (Albu 66.), Biró (Finna 66.).

FC UTA Arad: Blaga – Bortiș, Bota, Opriș, Codrea – Șerăngau, Mihai – Sárközi, Ekmekci, Kiss – Mercioiu. Pe bancă: Rigó, Bulza, Stoica, Domide, Istfan.

Fără drept de apel: Csikszereda U 17 – UTA U17 4-0

Nici trupa lui Bogdan Oneț nu a reușit să se întoarcă cu puncte de la Miercurea Ciuc. Ba, mai mult, juniorii U17 ai celor de la Csikszereda s-au impus cu un elocvent 4-0 (2-0), după reușitele semnate: Balogh (23), Fekete (39), Buza (75) și Bákai (84). „Echipa și-a creat o mulțime de situații și a jucat bine. Am ieșit câștigători dintr-o mulțime de dueluri, am primit multe mingi din spate, din care am construit apoi bine”, a fost scurtul comentariu al lui Milán Kurucsai pentru fkcsikszereda.ro.

Formații:

FK Miercurea Ciuc: Becze – Colceriu, Csedő, Tamás, Dencsák, Balogh (Lőrincz 83.), Fazakas, Buza (Keresztes 86.), Bodor (Christmas 86.), Fekete (Bákai 83.), Orbán (Kovács 90.) .

FC UTA Arad: Malita – Anisorac, Funkenhauzer,  Pop, Iurasciuc – Ronai, Covaci, Manoilă, Bokse – Pașcalău, Vermeșan. Au mai jucat: Novac, Mitu, Călin, Morar, Aslau.

Weekend-ul viitor, Academia UTA primește vizita celor de la ACS Kids Tâmpa Brașov pentru meciurile din Liga Elitelor U17 și U19. Cei de la U16 vor juca în deplasare, la Ripensia Timișoara.









2 comentarii

  1. Domnului Manager : Apar in articolul de mai sus mai multe greseli dupa cum urmeaza : UTA U16- LPS BATANUL U 16; apoi mai jos la cronica meciului Miercurea Ciuc U17-UTA U17 titlul articolului se refera la echipele U19. tot in cronica meciului echipelor U17 ELOVENT in loc de ELOCVENT. Nu va grabiti domnilor, revizuiti textul inainte de a-l publica, nu alergati sa fiti primii cu informatiile pentru ca de aici apar greseli precum si aseara Lucian persevera ca NE = NU cand atat eu cat si VIKTOR i-am scris scris in comentariile noastre despre greseala. Abia in aceasta dimineata a reusit sa inteleaga greseala. Domniile voastre ca ziaristi de presa scrisa aveti vreti nu vreti o mare responsabilitate si aceea ca prin materialele publicate copiii care citesc stirile de pe acest site sa invete sa scrie corect. Va multumesc frumos pentru intelegere.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button