UTA Arad

De ce a lipsit echipa de la salutul fanilor utiști după meciul cu Chindia? Balint: „Mai utilă o discuție cu jucătorii imediat după meci, îmi cer scuze!”





Fiindcă porțile arenei „Francisc Neuman” au fost închise în contextul pandemiei de coronavirus, o parte dintre suporterii UTA-ei și-au încurajat favoriții din stradă. Postați într-un colț al stadionului pe strada Frații Neuman, fanii au cântat, au aprins torțe și fumigene, însă la final doar căpitanul Florin Iacob a fost la gard să le mulțumească și să vorbească cu ei.

Ceilalți jucători și stafful tehnic au luat rapid calea vestiarului, iar Balint a lămurit astăzi și chestiunea absenței echipei de la salut. „Am considerat că e mult mai important să vorbesc cu jucătorii imediat după meci. Dar, țin să le transmit scuzele mele celor de la galerie, dacă asta i-am ofensat. Toată lumea știe cât de mult îi respect și îi apreciez pentru sprijinul necondiționat pe care îl arată față de club, față de echipă, față de jucători. Acum am considerat că ar trebui să fie foarte utilă o discuție cu jucătorii imediat după meci…Pentru că, am spus-o, un astfel de meci pe care îl controlezi, în care ratezi ocazii rarisime, dar îș pierzi cu 2-0, nu este deloc ușor de digerat. Zilele următoare, am avut multe discuții individuale cu jucătorii, cu marea majoritatea a băieților, pentru că au fost chestiuni pe care am încercat și eu să le înțeleg în ceea ce privește desfășurarea anumitor situații, inclusiv modul în care am primit primul gol. Este clar că toată lumea a înțeles că, din păcate, micile detalii au făcut diferența în defavoarea noastră la acest meci”, a transmis Laszlo Balint.

„Înseamnă că-mi fac treaba bine…”

Lăsând la o parte rezultatul meciului cu Chindia, antrenorul arădenilor susține că echipa sa e pe un drum bun. Sau oricum mai bun decât în sezonul trecut când în acest punct al sezonului avea cu 6 puncte mai puțin în clasament.  „Acest lucru înseamnă că îmi fac treaba bine. Bineînțeles că sunt detalii de discutat legat de acest subiect, pentru că în această vară am avut parte de o perioadă de pregătire completă, în timp ce am în trecut știe toată lumea că am promovat și am avut la dispoziție trei săptămâni ca să facem campania de transferuri, să pregătim echipa pentru tot ce înseamnă primul eșalon. Anul acesta s-a văzut, am reușit să aducem niște jucători buni sau foarte buni, am reușit să avem constanță. Bineînțeles, cu plusuri și minusuri pentru că toate aceste lucruri fac parte din viața unei echipe și din traseul unei echipe. Se putea mai bine, dar putea fi și mai rău. Dacă ne uităm sub noi sunt echipe cu pretenții și aspirații mai mari, dar noi încercăm să rămânem concentrați pe potențialul nostru, pe ceea ce putem și ne dorim să facem. Că există sincope, că există momente în care pot apărea și eșecuri în urma un joc bun, se întâmplă…Cu CFR-ul toată lumea a spus că a fost cel mai bun joc pe care l-a văzut Aradul în ultimii mulți ani, a fost a doua repriză cu Rapid, iar cu Chindia iarăși am făcut 55 de minute foarte bune, am ratat ocazii rarisime. Într-adevăr, jocul cu Craiova nu a fost prea bun, dar am avut rezultatul de partea noastră. Pentru mine, ca antrenor, asta îmi dă speranțe că suntem pe un drum bun. Echipa crește, progresează și asimilează foarte bine principiile antrenate”, a mai punctat Balint.

7 comentarii

  1. Cand iei m@#ie cu Chindia trebuie sa fie toti la gard cu capetele plecate.Daca de la Mioveni nu vin 3 puncte, razbunare pentru ratarile din meciul cu Chindia, este grava siutuatia , la orice nivel, echipa ,lot, staf, conducere etc.Inseamna ca ne autoflagelem, ne batem joc de noi insine, debanii care pot veni de la TV, dela sponsori, etc.Sa recunoastem insa ca anul trecut dupa 15 etape aveam doar 17 puncte.Asa ca asteptam meciul cu Mioveni si apoi facem socoteala inainte de a incepe returul !

    0
    0
  2. Am auzit pe surse ca Shiakov, Florin Ilie, Hora , Antal, si Mercioiu si-au reinoit contractul, urmeaza Benga , Medimoric, Molde, Batha. De Roger Junio, Ubbik, Eriko Da Silva nimeni nu transpira nimic.Isac este cautat dealte echipe, David e cum e,Tomozei isi cauta echipa.Dar UTA n-ar plati salarii mai mari decat la final de campionat , in functie de rezultatele din play-off.Mi se pare corect !

    0
    0
  3. Nu cred ca spun o noutate. Suporterii, la UTA, cu adevarat reprezinta al 12-lea jucator ..imi pare ca si foarte eficient. Suporterii…”reanimeaza” jocul, ei imping „motu’ „, in atac, sperie adversarul, il face temator, il timoreaza, influenteaza , cu reactiile sale, cit de cit, si pe fluieras, deci are un efect foarte benefic. Fara suporteri sai UTA anul trecut…a fost jalnica , la Arad, cu Chindia, acum , a avut o prestatie jalnica, atata in aparare ( a luat 2 goluri) cit si in atac. Nu mai vorbesc despre partea de influentare a antrenorului, obligat sa ii schimbe, mai repede pe cei slabi, sanctionati de suporteri. Fara public- parerea mea- UTA este cu 25 % mai slaba, asta se vede, daca poti urmari un meci, cu public, la Arad. Si tu echipa si antrenor sa ii tratezi cu lipsa de respect, cind ei vin si „pierd” 2-3 ore..in jurul arenei, ca unii ( care au si..”nesimtire”..sa ii simta aproape) sa fie si fizic, aproape este o treaba de lipsa de respect, dar si lipsa de caracter. Asa am vazut eu treaba asta. PS. Va indemn sa aveti curiozitatea sa puneti pe hartie, sa faceti un tabel,.. rezultatele „sub Balint”, la Arad, de cind e el antrenor, la UTA ( si in B). Veti constata ca …: dam goluri putine, avem inacceptabil de multe infrangeri si egaluri, acasa, echipa are un joc inchie, fara atac sustinut, ca se bubuie din aparare,in loc sa se iese cu pase, ca atacantii centrali primesc mingea..doar pe sus in careu..etc Spune si asta …ceva !

    0
    0
  4. „…Echipa crește, progresează și asimilează foarte bine principiile antrenate”, a mai punctat Balint.”..Balint spune ca „face bine”, ca echipa, cind pierde „fac cel mai bun joc”, vede…ceea ce eu…nu vad. Adica mai pe sleau…isi vede interesul,…nu erorile.! Sa nu uite Balint ca dupa buget, conditii, salarii UTA e in primele 6-7 echipe din liga, deci sint motive sa avem…pretentii.

    0
    0
    1. Vis-a-vis de relatia Lot UTA- Galerie , este mai complicat in momentele delicate. Exemplu, daca ar fi in loc de Turnul Babel, un lot cu 50 % aradeni, respectiv 75 % de etnie romana altfel ar digera versul galeriei cu ” si dac-ar fi sa ard in iad, nu-mi pare rau sunt din Arad „, sau ” nu dam niciodata inapoi „, etc.Baietii astia, componenti ai echipei UTA (hai sa fim sinceri ca nu toti sunt fotbalisti ) habar n-au ce se striga in tribune, ei stiu doar ca stadionul e plin si aud ceva gen UTA, UTA, in rest ce sa inteleaga Turnul Babel ?

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button