UTA Arad

Principala preocupare a lui Laszlo Balint în vederea returului Ligii 1: „Să sincronizăm calitatea jocului cu rezultatul de pe tabelă”





UTA nu a încheiat prea bine turul de campionat și și-a pierdut locul de play-off la foto-finish. Singurul punct scos din meciurile cu Chindia și Mioveni i-au coborît pe arădeni până pe poziția a 8-a, însă echipele din fața lor sunt la o aruncătură de băț. Doar că „roș-albii” trebuie să schimbe pasul la ce program au până la vacanța de iarnă, când se pot decide multe în ceea ce-i privește.

Punctele pierdute cu CFR Cluj și Chindia îi fac nopțile albe lui Balint 

Până la urmă, „Bătrâna Doamnă” și-a păstrat locul din vară, de la finalul play-outului, doar că există progrese în special la nivelul exprimării în teren. „Inclusiv cifrele InStat vorbesc pentru noi, pentru jocul nostru de posesie, de atac pozițional, mult mai bun decât în sezonul precedent. Au fost câteva meciuri pe care le-am dominat de o manieră categorică, în special cele cu campioana CFR Cluj și Chindia, doar că nu am reușit să concretizăm. Ne lipsesc niște puncte dacă ținem cont de aspectul posesiei și construcției atacurilor, este clar că avem de lucrat la partea de finalizare. Prea ne-am jucat cu ocaziile, iar acesta este principalul nostru păcat, ca să spun așa, în turul de campionat. Trebuie să facem în așa fel încât să sincronizăm calitatea jocului cu rezultatul de pe tabelă. Apoi, am luat prea ușor unele goluri, iar în minte îmi vin aceleași două partide, cu CFR și Chindia. Cum am spus mereu, trebuie să ne ridicăm în permanență nivelul dacă vrem să fim în primele 6 echipe la finalul returului. Lupta e strânsă, se va da – probabil – între 9 echipe și trebuie cu siguranță să ne eficientizăm jocul”, susține Laszlo Balint.

Nu vrea să facă un grafic al punctelor până la vacanța de iarnă: „Ar fi o greșeală!”

Returul începe cu meciuri de foc pentru „roș-albi”. Practic, până la pauza de iarnă, UTA întâlnește doar formații din primele 9 poziții. Printre altele, arădenii vor fi oaspeții celor de la FCSB pe „Arena Națională”. „Ar fi o greșeală să ne facem un grafic al punctelor, ci doar trebuie să luăm în parte fiecare dintre cele 6 partide. Într-adevăr, sunt adversari grei, sunt doar două meciuri acasă și patru în deplasare, dar am încredere în grupul nostru și în calitatea fotbalistică și umană a băieților mei. Sigur, e un lucru frumos să jucăm din nou pe Arena Națională, până la urmă e cel mai frumos stadion al țării, doar că azi știm că nu vor fi spectatori în tribune și atunci va fi un meci trist din acest punct de vedere. Dar, mai avem până la partida din etapa a treia a returului cu FCSB, vrem să adunăm puncte până atunci contra celor de la Farul și FC Argeș”, adăugă tehnicianul „Bătrânei Doamne”.

Weekend relaxant în locul testului anulat din Serbia

Pentru finalul săptămânii fără meci oficial, Laszlo Balint și-ar fi dorit un test în compania unui adversar cât mai apropiat valoric, iar o vizită la Belgrad, pentru revanșa cu Kolubara Lazarevac, era cea mai bună variantă. Doar că sârbii au anulat în ultimul moment amicalul, invocând lipsa unei suprafețe de joc cât de cât bune pentru găzduirea arădenilor, care, acum două luni, i-au primit chiar pe noua arenă „Francisc Neuman”. „Principalului” utist nu i-a picat bine anularea meciului de verificare, dar a „virat” spre un weekend ceva mai lejer, cu accent pe unitatea vestiarului și clubului și bună dispoziție. Cu atât mai mult cu cât în  ultimele săptămâni au fost mici sincope de comunicare. „Într-adevăr, ne planificasem cu totul altceva pentru acest sfârșit de săptămână și a trebuit să ne adaptăm din mers. Echipa din Serbia ne-a anunțat prea târziu că nu mai pot organiza amicalul pentru a găsi un alt adversar în fața căruia să ne atingem obiectivele, așa că am făcut un weekend altfel, cu accent pe solicalizare. Vineri am fost invitații unui suporter special, domnul Traian Constantin Igaș, la Taverna Pecicană, iar conducerea a fost alături de noi. Domnul Alexandru Meszar a luat masa împreună cu echipa, asta ca să liniștim pe toată lumea că ar fi probleme între noi. Mi-am expus o simplă supărare, după un meci pierdut, dar am clarificat totul. Apoi, sâmbătă, vom folosi baza sportivă a unui alt fan inimos al clubului (n.a. Vecchia Signora, a lui Gabriel Opitz), pentru un antrenament special, de tenis cu piciorul. Duminică e zi liberă, iar de luni începem ciclul de pregătire normal al partidei cu Farul”, spune Laszlo Balint.

Emoții în ceea ce-l privește pe cehul Wagner: „Așteptăm diagnosticul final ”

Dacă ar fi jucat un amical la finalul acestei săptămâni, UTA ar fi avut probleme în special în compartimentul ofensiv. Miculescu e la lotul național de tineret, iar Hora și Wagner sunt accidentați. „Din câte știu eu, Hora ar trebui să reintre încetul cu încetul în procesul de recuperare începând de săptămâna viitoare. În schimb, situația lui Tomas Wagner nu o cunoaștem exact la această oră. El acuză o pubalgie, l-a consultat doctorul echipei, după care a plecat în Cehia, pentru a afla verdictul din partea unui medic specialist pe această problemă. Așteptăm diagnosticul final și mai ales pașii pe care Tomas îi va urma. El a făcut antrenamente de completare până acum două-trei săptămâni, după care nu l-am mai <<încărcat>> știind că începe să acuze aceste probleme. A făcut și un tratament injectabil, dar după meciul de la Mioveni ni s-a plâns de dureri și mai mari. Sperăm ne putem baza cât mai repede din nou pe el”, a mai afirmat Balint.

În cadrul primei runde a returului, UTA joacă sâmbătă, 20 noiembrie, de la ora 15, la Ovidiu cu Farul lui Gică Hagi. Cele două echipe sunt vecine de clasament cu câte 24 de puncte strânse, însă trupa de pe Litoral are golaveraj superior, +9 față de +5 al teamului de pe Mureș. Delegația arădenilor va pleca joi spre sudul țării, cu escală la București, unde se va și antrena vineri.









7 comentarii

  1. „Inclusiv cifrele InStat vorbesc pentru noi, pentru jocul nostru de posesie, de atac pozițional, mult mai bun decât în sezonul precedent.”….”Trebuie să facem în așa fel încât să sincronizăm calitatea jocului cu rezultatul de pe tabelă.” Dl Balint ar vrea sa spuna ca jocul echipei este bun, dar nu e confirmat de rezultate. Sa numere Dl Balint cite pase se dau lateral si la portar, apoi sa vorbeasca despre …posesie. UTA, in terenul advers are posesia…”varza”. Si cite mingi se bubuie/ meci din aparare direct dincolo de xcentru, un fel de scapare de minge. Dl Balint prezinta jumatati de adevarr imbracate in vorbe frumoase

    0
    0
    1. Totusi, parca jucam altceva fata de sezonul trecut. Tinem mai mult de minge, reusim sa legam mai multe pase. Pe undeva, privesc mai relaxat la meciurile noastre, nu imi este teama ca ne vom face de rusine. Roger si Ubbink au adus multa calitate in jocul echipei, nu mai bubuim de pe fundasi direct pe varfuri ca in trecut. Singurul lucru care ma deranjeaza este pasa inapoi la portar (chiar si de la jumatatea terenului) catre Iacob. La numai un an jumate de prezenta in Liga 1, locul 8 este onorant. Am scapat printre degete victoria in anumite meciuri, dupa cum am avut noroc cu carul in altele. Cred ca avem jocul necesar de a ne clasa, la final, undeva pe locurile 5-8, functie de ce fac si celelalte echipe. Cum spunea si Ubbink, nivelul e cam acelasi la toate echipele, cu exceptia a 3- echipe din varf. Cu alte cuvinte, functie de forma din ziua jocului, oricine poate invinge pe oricine. Mi-as dori ceva mai mult curaj din partea lui Balint. Si acel mai mult curaj sa reuseasca sa-l transmita si echipei.

      0
      0
  2. „Să sincronizăm calitatea jocului cu rezultatul de pe tabelă”, altfel spus să reușim să finalizăm cu gol, nu cu o ratare.
    Este nevoie de muncă și iar muncă, MULTIPLE repetări care aduc la perfecționare, șuturi puternice și precise de la distanță, atitudine de învingător, spirit de echipă, sacrificiu și mai mult curaj!
    Forza UTA!

    0
    0
  3. Defectele și nereușitele nu caracterizează nici pe departe actuala UTA. Nu e gratuita afirmația ca ea a devenit una ,, de a casei”, demna competitoare, cu cec în alb pentru plus valoare. Totul cu ceva cheltuiala , fără de care nu se putea, și nici nu se va putea avansa. Lumea uita ca, atinsa odată o cota, trebuie sa lupți mai al dracu’ sa păstrezi avansul.. Lui Balint i se cere pe drept eliminare de nerealizări. Știe și el. Va închipuiți în acest context ce fără rost par afirmații gen Cosmin, cu pase laterale și în spate. Pasa în spate se dorește a fi răgazul pentru o reconfigurare a posturilor. Cosmin , firesc , are în vedere, jucătorul și jocul model. Din păcate, dar și pentru frumusețea procesului, nu am ajuns acolo.

    0
    0
  4. Nu jocul pe ansamblu caracterizează aceasta etapa. Ci realizările. Suntem acolo. Adică ,, de ai casei” Sigur ca alții au realizat asta cu cheltuieli minime. E timp și pentru o mai buna orientare financiara. Ce se observa mai puțin e lupta, nici e minora, de a păstra ce s-a acumulat la plus. Ba am putea afirma ca aceasta strădanie e mai a dracu’ ca permanenta în A. Prin aceasta prisma, regretele onorabilului Cosmin, par puerile. Mai avem pana la invoca jucătorul model. Ăștia suntem cu bune cu rele.

    0
    0
  5. Asolut de acord, realizarile caracterizeaza aceasta echipa si nu au fost putine si nu au venit deloc usor. L-am pierdut pe Ionut Popa, Dumnezeu sa-L ierte, inainte de o revenire anticipata in Liga 1 dar cineva acolo SUS a vrut ca Gusy Balint sa fie cel care trebuie sa continue munca inceputa de Ionut, iar acesta nu a dezamagit Aradul, tot ce a promis s-a infaptuit. Cine sintem noi sa punem la indoiala alegerea Divina ?

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button