Fotbal judetean

Vedetele lui „Gio” au decis și derby-ul turului: Viitorul Arad – Frontiera Pilu 3-1





Vedetele Viitorului au trecut și cel de-al zecelea val al sezonului, chiar în fața fostului vicelider, Frontiera Pilu. Pe terenul din Livada, diferența s-a făcut doar în ultimele zece minute, când Mitu și Pavel au făcut diferența cu două execuții de fotbaliști.

Tabela s-a modificat repede, după numai 11 minute, când Manolache l-a faultat pe Blickling în careu și Adi Popa a marcat de la punctul cu var. Golul egalizator a căzut în minutul 34, când Covaci i-a pasat cu exteriorul lui Noaică, iar acesta a înscris la vinclu, din 13 metri.  Covaci a cerut și el în două rânduri penalty, dar Deac a dictat o simulare, iar apoi a lăsat jocul să continue. De altfel, Iosif Covaci a fost cel mai periculos om al trupei lui Teodor Turcuș, pe când, dincolo, Sziladi a trimis puțin pe lângă poartă.

Mihăilă a ratat golul de 2-1 în minutul 72, reluând din 5 metri peste poartă după pasa lui Blickling. Se părea că meciul va curge spre un 1-1, însă doi dintre „veteranii” Viitorului nu au fost de acord. În minutul 82, Nadiu a trimis o minge peste apărarea oaspeților, Pavel (aflat în offside) i-a lăsat mingea lui „Bebe” Mitu, care l-a bătut pe Algeorge. Golul liniștii a venit în penultimul minut de joc, când Mitu a fost servant pentru Pavel și a marcat cu o „torpilă” din interiorul careului.

Pavel: „Cu Pilu cel mai greu meci al campionatului, calitatea fotbaliștilor își spune mereu cuvântul”

Viitorul face 10 din 10 în Seria B a Ligii a 5-a și nu pare a avea rivală în lupta pentru promovare. „Și cu Macea ne-a fost greu, căci s-au apărat bine, dar Pilu ne-a pus și probleme în atac. De aceea spun, că cel de ieri a fost cel mai greu meci al campionatului pentru noi. E bine că l-am câștigat până la urmă, după aspectul jocului și a numărului de ocazii cred că sunt trei puncte meritate. Am mare noroc că am în echipă atâția băieți de valoare, de caracter, selecția am făcut-o pe acest criteriu și rezultatele se văd. Bineînțeles, principalul merit e al lui Gio (n.a. Giovanni Catanzariti, fostul președinte al UTA-ei), care susține financiar această echipă, iar eu ca antrenor nu am mare lucru de făcut. Antrenamente nu facem, ne vedem direct la meciuri, iar calitatea fotbaliștilor își spune mereu cuvântul. Trebuie să le mulțumim și celor de la Cermei, căci tinerii noștri, Blickling sau Catanzariti, se antrenează cu ei. Evident, singurul obiectiv e promovarea în Liga 4-a, dar am vrea să mergem cât mai departe și în Cupa României. Am trecut deja de Ghioroc și Socodor, cred că putem face o figură frumoasă și aici. La finalul acestei săptămâni, vrem să câștigăm și la Iratoșu și să intrăm în vacanță cu maximum de puncte”, spune Flavius Pavel, antrenor și jucător al „roș-albilor”.

Tocan: „Am jucat de la egal la egal cu liderul și am avut și noi două faze de penalty”

De câteva sezoane încoace, Frontiera Pilu este o realitate frumoasă în fotbalul județean arădean, fiind pe axa Crișul (Liga 3-a) – Socodor (Liga 4-a). De mai bine de un an, echipa este condusă de  Bianca Maria Butur, singura președintă din județul nostru. „Lucrurile la echipă merg mai bine de când Bianca e la conducere, pune mult suflet și face tot posibilul să rezolve tot ce e de rezolvat. Sigur, e greu să vorbim despre obiectivul promovării la Pilu, ne cunoaștem limitele financiare, dar asta nu înseamnă că nu vrem să câștigăm fiecare meci în parte. Și cu Viitorul nu am fost departe de un rezultat pozitiv, am cedat pe final, i-am și felicitat pe adversari pentru victorie. Experiența lor a făcut diferența, doar că, din punctul nostru de vedere, am avut și noi două faze de penalty, una identică cu cea de la lovitura de la 11 metri dictată pentru Viitorul. Eu zic că am jucat de la egal la egal cu liderul, iar asta e și meritul lui Turcuș, care și-a pus amprenta pe jocul și mentalitatea echipei de când a venit pe banca noastră”, spune Adrian Tocan,

Formații:

Viitorul: Brutyo – A. Popa, Vidac, Brozbic, Mezo (62 Nadiu) – Ungureanu (55 Mitu), Cotuna (62 Pavel) – Sziladi (55 Mihăilă), Vezan, Blickling – Al. Catanzariti (46 Gîdea). Antrenor: Flavius Pavel

Pilu: Algeorge – Pop – Todincă, Manolache, Maier, Bursache – I. Covaci, S.  Botaș (84 Ienciu), Marton (82 Turcan), Balogh – Noaică, Bejera (46 Cl. Sabău). Antrenor: Teodor Turcuș.

Arbitri: Alin Deac – Cristian Cășuț, Denis Calnacov

Observator AJF: Marcel Vida

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button