Fotbal judetean

Agresat de jucătorii gazdelor, arbitrul Leah a fluierat mai repede finalul: Șoimii Șimand – CS Socodor 0-1





Derby-ul zonal dintre Șoimii Șimand și CS Socodor s-a încheiat mai repede pe fondul unui scandal creat de jucătorii echipei gazdă. În minutul 88, cel puțin doi dintre aceștia l-au bruscat pe arbitrul Darius Leah, considerând că acesta dictează cu prea multă ușurință lovituri libere din preajma careului. Oaspeții au încercat să-i creeze un scut uman tânărului „fluieraș” și spiritele s-au încins și mai mult. Un conflict s-a iscat inclusiv între privitorii aflați în afara bazei sportive din Șimand, fără însă a escalada prea mult și asta pentru că cei implicați se cunoșteau destul de bine între ei și s-au calmat în cele din urmă.

Dacă în primăvară, Șimand – Socodor s-a jucat aproape cu titlul de campioană pe masă, de această dată, oaspeții erau favoriți prin prisma poziției din clasament. Elevii lui Darasz se clasau pe locul 3 înainte de această rundă, iar gazdele dețin „lanterna roșie”, cu 4 puncte acumulate. Și pe fondul absențelor importante ale Socodorului, respectiv Turcuș, Faur și Gherheș, toți suspendați, plus Bibarț sau Berari,  meciul a fost destul de echilibrat. În prima parte, Olariu a avut o bară, iar dincolo, Rus a ratat din poziție de unu la unu cu Sîrb, după eroarea lui Buzgău.

La cum s-a jucat în partea a doua, șimăndanii păreau că vor avea forța să obțină un rezultat bun. Socodorul nu a excelat pe faza de atac și s-a bazat aproape în înregime pe fazele fixe, amfitrionii considerând că acestea au fost prea ușor acordate de arbitrul Leah. La una dintre acestea, mai precis la o lovitură liberă de la 18 metri, ușor lateral stânga, Copil a marcat cu un șut cu pământul pe colțul scurt. Era minutul 82, pentru ca 4 minute mai târziu, Pirtea să mai obțină o lovitură liberă din preajma careului. A fost faza care i-a înnebunit pur și simplu pe șimăndani. D. Ujog a folosit un procedeu înprumutat din artele marțiale să-l lovească pe Leah, Matiș a intervenit și el și a încercat să sară la gâtul arbitrului, iar Cl. Ujoc a înjurat ca la ușa cortului. „Centralul” i-a eliminat de pe teren pe toți trei, dar a fost în imposibilitatea de a mai continua partida, cu atât mai mult cu cât s-au iscat conflicte între cele două tabere atât pe gazon, cât și după gard. Probabil, „șoimii” vor pierde cu 3-0 meciul, iar terenul le va fi suspendat la reluarea campionatului, în primăvară.

Ruska: „După minutul 60, <<centralul>> a scăpat jocul din mână”

Șimandul încheie urât un tur ce le-a adus, de altfel, multe dezamăgiri. Antrenorul – jucător, Ioan Ruska, a încercat să ofere explicații pentru evenimentele reprobabile din comuna arădeană. „Prima repriza au dominat-o cei de la Socodor, dar în a doua au căzut fizic și presiunea scorului alb a dus la permanente vociferări și nemulțumiri la adresa deciziilor centralului. Practic, după minutul 60, <<centralul>> a scăpat jocul din mână și le-a dat oaspeților 6-7 faze fixe în zona careului mare pentru infracțiuni inexistente, fapt ce i-a iritat pe tinerii noștri jucători, fără experiență competițională. Pe final de meci, după ce am luat gol tocmai dintr-o astfel de lovitură liberă, Cl. Ujoc a luat meritat un galben, dar a protestat și centralul i-a dat al doilea galben și roșu. În acel moment, au sărit și alți jucători la arbitru, am încercat și eu să aplanez spiritele, au intrat în meleu și jucători de la Socodor și meciul a fost întrerupt. În raport e scris că portarul Matiș l-ar fi lovit cu capul pe arbitru, ceea ce nu este adevărat. Am fost acolo și sunt sigur că nu a fost așa. În schimb, în învălmășală s-au îmtâmplat mai multe lucruri care nu sunt scrise, de exemplu au fost și doi jucători de la Socodor care meritau să le fie reținute carnetele. Îmi pare rău de arbitru, nu credeam că vom termina anul în așa mod, dar totul a plecat de la maniera lui de a crea avantaje pentru oaspeți. Nu am fi pierdut dacă nu erau ajutați în acest mod, ne-am ținut bine, iar ei au căzut fizic după o oră de joc. Evident, nu sunt mulțumit de ultimul loc din clasament, sunt cel mai slab antreor de la Liga 4-a. Pe de altă parte, sunt mulțumit că am încercat să jucăm fotbal, cu jucători tineri. Cred că am fost păgubiți de 12-13 puncte la meciuri pe care le-am pierdut nemeritat. Suntem la zi cu salariile datorită eforturilor făcute de primărie și de frații Daniel și Lucian Cordoș. Le mulțumim și sperăm să ne revanșăm în primăvară”, spune Ruska.

Crișan: „Un derby al orgoliilor, care nu ar fi trebuit să se termine așa”

Socodorul profită de pasul greșit al celor de la Felnac și se întoarce pe locul 2 în clasament. Doar că vizitatorii de azi nu și-ar fi dorit ca meciul să aibă un astfel de deznodământ. „Chiar dacă nu am făcut un meci prea bun, dar asta și pentru că ne-au lipsit 4-5 jucători importanți, eu zi că victoria noastră a fost meritată. Loviturile libere din finalul meciului au fost corect acordate, arbitrul chiar a condus bine meciul. Prea s-a protestat și de-o parte și de cealaltă, a devenit un obicei în fotbalul românesc la toate nivelurile. Ne pare rău că meciul nu s-a încheiat, că au fost acele evenimente destul de grave pe un teren de fotbal, noi am intrat în conflict, ca să spun așa, doar pentru a-l proteja pe arbitru. Indiferent de ce decizii a luat, bune sau rele, nu merita să fie tratat așa. Din păcate, a mai existat un conflict și după gard, chiar între persoane care, de altfel, se cunosc foare bine, sunt chiar prieteni, dar la nervi se mai întâmplă. A fost un derby al orgoliilor care, însă, nu trebuia să se termine așa, indiferent de ceea ce se întâmpla pe teren”, susține Petrică Crișan, președintele celor de la CS Socodor.

Formații:

Șimand: Matiș – Dochița, Ruska, Cl. Ujoc – Sechel, Cordoș, C. Morariu, P. Varga (75 D. Ujog) – Roza – I. Rus, Gheorghieș. Antrenori: Ioan Ruska și Jany Ruska

Socodor: Sîrb – Miclea, Pele, Țoca, Olariu – Dema, Cană (Denuț) – Buzgău, Flueraș, Copil – Pirtea. Antrenor: Tibi Darazs.

Arbitri: Darius Leah – Andrei Pantea, Andreea Șușcă. Observator AJF: Gheorghe Sfăt









5 comentarii

  1. Ruska… Esti de departe cel mai slab antrenor din liga a4a si o dovedești prin aceasta declarație. In loc sa îți ceri scuze din partea clubului, sa anunți masuri luate împotriva acelor imbecili, tu le găsești scuze si dai vina pe maniera de arbitraj. Nu știu cât de uniți sunt arbitri din județ, dar dacă ar fi uniți, in mod normal de acum încolo ai avea niște arbitraje care sa nu îți permită sa mai faci vreun punct. Rușinoasă atitudine…chiar penibilă!

    0
    0
  2. Din Păcate și domn arbitru,cam lasă de dorit.
    Se vede clar ca nu este pregătit sa facă pasul În liga 4!
    Pana la urmă,Șoimii Simand ar trebui excluși din campionat!

    0
    0
  3. Intotdeauna adevarul este undeva pe la mijloc. Arbitrul Darius Leah nu este pregatit si nici nu are experienta necesara ca sa poata arbitra la nivelul ligii a IV a . Doar ca taticul lui ( Sandu Leah ) este membru marcant al PNL ( PDL ) foarte apropiat lui Falca. Asa ca pana nu se termina cu sistemul tipic romanesc de “ pile, cunostinte si relatii “ nu vom avea nimic sanatos in societate ( inclusiv in sport ). Trist dar adevarat.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button