Arhivă articole

noiembrie 2021
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Cermeiul rămâne în picioare la Curtici! Anca: „Trebuia să câștigăm, am avut un gol valabil în repriza a doua” v.s. Moisă: „Ocaziile mari le-am avut noi”


Frontiera Curtici rămâne fără derby arădean câștigat în acest sezon. În returul cu Cermeiul, „grănicerii” parcă și-au dorit mai mult punctele, dar le-a lipsit golul. La fel de adevărat este că „Fronti” nici nu a pierdut în retur o întâlnire cu o formație din județul nostru, căci rezultatul de la Pecica, din prima rundă, a fost tot 0-0.

La final, Radu Anca s-a arătat extrem de dezamăgit de deznodământ, considerând că echipa sa ar fi meritat mai mult. „Trebuia să câștigăm, am avut un gol valabil în repriza a doua, s-a dat eronat offside. Am fost mai prezenți în joc, am avut două-trei situații, iar adversarii doar una, pe final. Am pierdut – practic – două puncte ce ne-ar fi ajutat în lupta pentru locul 6. Mai avem două meciuri, la Lipova și acasă cu Pobeda, mai vrem să adunăm puncte și apoi tragem linie. Mai sunt destule meciuri în primăvară, mai sunt și meciurile directe din play-out, sunt optimist că ne vom atinge obiectivul, rămânerea în eșalonul al treilea”, a spus antrenorul curticenilor după remiza fără goluri cu Gloria Lunca Teuz.

Punctul nu le-a fost suficient „sămădăilor” pentru a rămâne pe locul 5, căci au fost întrecuți de pecicani, care au câștigat celălalt derby arădean al rundei: 3-1 cu Crișul. „Ca și joc, noi am fost mai prezenți, ocaziile mai mari le-am avut tot noi. Au fost stuații cu minge prin fața porții, rezultate dintr-un joc colectiv foarte bun. Nu ne mulțumște egalul, dar, după ce am avut trei meciuri în 8 zile, eu sunt mândru de băieți pentru cele 7 puncte scoase. Nu am putut pregăti așa cum trebuie aceste meciuri, i-am recuperat și odihnit cum am putut ca să facem față la această provocare. Mai sunt două meciuri anul acesta calendaristic, acasă cu Periam și apoi mergem la Dumbrăvița. Încercăm să scoatem cât de mult se poate și am dori să iernăm pe locul 5”, afirmă Flavius Moisă, care azi nu a putut conta pe Stoianovici (accidentat) și R. Popa (suspendat), iar Salka a intrat doar în prelungiri.

 

0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.