Fotbal juniori

Ieșire dramatică din Cupă la U17: ASU Poli – ACB Ineu 12-11, după loviturile de departajare





Drumul celor de la ACB Ineu 17 în Cupa României s-a încheiat dramatic, în turul doi. După 90 de minute, zărăndanii au fost egalii (1-1) celor de la ASU Poli Timișoara, formație ce evoluează în Liga Elitelor, calificarea decizându-se la a 13-a serie de lovituri de departajare. Formația de pe Bega s-a impus cu 11-10  și își ia revanșa după eșecul dur din amicalul din vară, când elevii lui Dinu Maghici și Marcel Ponta se impuneau cu 5-0.

Mai obișnuită cu suprafața sintetică a Bazei 2 a Universității Politehnica din Timișoara, formația „alb-violetă” a intrat mai bine în joc și chiar a avut trei-patru ocazii clare, pe lângă reușita de 1-0 semnată Răzvan Erceanu (min. 27). Portarul Ineului, Andrei Tulcan, a ținut tabela strânsă cu intervențiile sale, pe când colegii săi, Mitran, Gomboș și Bulboacă au irosit situații bune de gol. În repriza a doua, ACB-ul a jucat mai bine, a atacat mai mult și, cu 11 minute înainte de final, a și găsit calea spre golul egalizator. Mitran a centrat șutat din stânga, portarul gazdelor a respins balonul și Flavius Bulboacă, pe fază, a făcut 1-1.

În ultimele minute, cele două formații nu au mai pus probleme în atac și au trecut direct la loviturile de departajare pentru deciderea echipei calificate. În seria de 5, Al. Pop a avut golul victoriei în vârful bocancului, dar a ratat și apoi s-a mers cap la cap până la a 13-a execuție. Din păcate, Mitran a irosit a doua sa lovitură de departajare a după-amiezii și ASU este echipa ce pășește mai departe în Cupă. De menționat ar mai fi că Tulcan apărase penalty-ul cu numărul 11, dar arbitrii l-au repetat în mod eronat, după cum avea să se vadă pe filmarea de la meci.

Până la urmă, primul eșec stagional al celor de la ACB Ineu U17 (după cele 13 victorii și remiza din campionat) le aduce ieșirea din Cupă puștilor din Țara Zărandului. „E dureros să părăsești așa competiția, înfrângerea s-a conturat doar la loteria loviturilor de departajare. De obicei așa se întâmplă, jucătorii desemnați să bată penalty-uri în timpul meciurilor la această loterie mai ratează. Mitran e un fobalist bun, va învăța din această experiență, ca și restul echipei, de altfel. Până la urmă, am întâlnit o formație ce joacă în Liga Elitelor, pe când noi evoluăm la  <<republicani>>, care a și jucat acasă, pe o suprafață sintetică pe care se și antrenează. S-a văzut că au avut o viteză de joc puțin mai bună, dar asta nu înseamnă că, una peste alta, ne-au fost superiori. Raportul ocaziilor a cam fost egal, scorul celor 90 de minute, 1-1, cred că am fost puțin cam relaxați în debut și apoi crispați. Îi bătuserăm în amicalul din vară cu 5-0, dar de atunci am pierdut trei jucători, pe Blickling, Rosza și Codrea, iar pe final am jucat și fără Pocioian, care s-a accidentat. În plus, această zi mai slabă a venit chiar la momentul nepotrivit. Ar fi fost frumos pentru copii, pentru Academie să avansăm între cele mai bune 16 echipe, dar nu a fost să fie. Trebuie să încheiem anul cu o victorie la Târgu Jiu și apoi să tragem linia peste o primă parte de sezon pozitivă, spunem noi”, a spus Dinu Maghici.

ACB Ineu: Tulcan – Cioară (46 Bănățeanu), Al. Pop. Bălteanu, Balazs – Gomboș – D. Covaciu (46 Al. Covaciu), Bulboacă, Rucăreanu, Pocioian (70 Szoke) – Mitran.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button