UTA Arad

Passaglia are palmares negativ cu Botoșaniul, dar: „Sper să câștig pentru prima oară împotriva lor, de fapt putem învinge orice echipă din Liga 1”





Juan Pablo Passaglia (32 de ani) a revenit în primul „11” al UTA-ei contra celor de la FCSB, făcând cuplu în centrul liniei mediane cu lituanianul Vorobjovas. Albanezul Batha a fost de data aceasta cel trecut pe bancă de Laszlo Balint.

Închide „capitolul FCSB”: „Nu am mai jucat într-un astfel de meci de când sunt în România”

Iar mijlocașul argentinian a ratat prima mare ocazie a UTA-ei în duelul cu FCSB, pierdut de arădeni cu 1-2 după două penalty-uri inventate de Marian Barbu și transformate de Florin Tănase.  „Passa” a descris atmosfera din vestiar după eșecul de la București, pe care arădenii doresc să îl uite cât mai repede: „Am avut două sentimente după meciul de la București, am fost bucuroși pentru că am jucat bine, dar am fost și nervoși din cauza rezultatului și a greșelilor de arbitraj. Nu am mai jucat într-un astfel de meci de când sunt în România. Se poate întâmpla în fotbal, fără VAR, arbitrii sunt oameni și pot greși, dar nu este normal să facă greșeli atât de mari. Nu vom ști niciodată dacă aș fi înscris cu stângul la acea ocazie, poate erau șanse mai mari să dau gol cu celălalt picior. Era un alt meci dacă aș fi reușit să înscriu, sper ca la următoarea ocazie pe care o am să reușesc să punctez. Dar, nu mai trebuie să ne gândim la acel meci, trebuie să ne concentrăm pe jocul cu Botoșani”.

A pierdut pe linie cu Botoșaniul: „Este un meci foarte important pentru noi, în care avem nevoie de victorie”

Într-adevăr, sâmbătă, la Arad sosește FC Botoșani, formație împotriva căreia Passaglia a jucat de cinci ori (patru partide în tricoul Politehnicii Iași și cea din turul acestui sezon), fiind învins de fiecare dată. „Știm cu toții că Botoșani este o echipă foarte bună, au jucat în play-off în ultimele două sezoane. Este un meci foarte important pentru noi, în care avem nevoie de victorie. În fiecare meci facem tot ceea ce putem, obiectivul nostru în fiecare meci e să depunem un efort maxim, iar atunci vom avea mai multe șanse să câștigăm. Nu am câștigat până acum nici un meci împotriva Botoșaniului, sper ca acesta să fie primul. Cred că punctul lor forte e faptul că au aceeași idee de joc și același antrenor de mai mulți ani, e important în fotbal să ai această consistență”, mai consideră fotbalistul sosit în Liga 1 în vara lui 2019 de la Club Atlético Barracas Central. Foarte probabil, adversarul său direct va fi francezul Malcom Edjouma. „Este un jucător bun, puternic, rapid, marchează și goluri. Dar nu este singurul jucător bun al lor. Îi au pe Ongenda, Papa, au jucători buni în toate compartimentele. Dar, și noi avem jucători buni și vom încerca să dovedim asta în timpul meciului”, mai afirmă argentinianul cu pașaport italian.

„Este foarte important că revin suporterii, ne dau energie”

Impactul suporterilor utiști asupra rezultatelor echipei este evident, lucru remarcat inclusiv de adversarii care vin pe Arena „Francisc Neuman”. Sâmbătă, aproximativ 5500 de spectatori vor susține UTA, în urma hotărârii adoptate miercuri de Guvern. „Este foarte important pentru noi că revin suporterii, ne dau energie, sper că ne vor transmite această energie pentru a câștiga meciul, asta ne dorim toți, fani, jucători, conducători. Sper că va fi un <<festival>> sâmbătă. Am auzit lucruri bune despre fanii de la Arad, dar nu mi-aș fi imaginat o atmosferă precum am avut în acest sezon. Este incredibil pentru noi, pentru suporteri, pentru oraș, e incredibil să joci meciuri într-o astfel de atmosferă”, mai afirmă Passaglia.

Există o anumită frustrare că jucăm bine și nu obținem rezultate”

De cinci etape încoace, poate cu excepția meciului de la Ovidiu cu Farul, arădenii domină partidele, însă în acest interval s-au obținut doar două puncte. „Bineînțeles, există o anumită frustrare că jucăm bine și nu obținem rezultate, dar muncim în fiecare zi, e singurul mod în care vom putea obține victorii. Trebuie să jucăm din ce în ce mai bine, să marcăm mai mult. Cred că aceste trei meciuri sunt decisive, dar, după părerea mea, fiecare meci este decisiv. Fiecare meci are importanța lui, tot timpul în fotbal cel mai important joc este următorul. Sper că vom obține victorii în cele trei meciuri care au rămas în acest an, putem învinge orice echipă din Liga 1, am arătat asta în acest sezon. Putem obține nouă puncte din aceste trei partide, pentru asta muncim și asta ne dorim”, a încheiat argentinianul.

Passaglia a jucat în 15 partide pentru UTA în sezonul actual din Liga 1, oferind și două pase de gol, pentru Miculescu la victoria cu Voluntari de pe teren propriu (2-0) și pentru Hora la succesul cu Academica Clinceni (3-0).

2 comentarii

  1. Normal ca Pasaglia se sperie de presiune…de la Iasi,pe topogan,la UTA,este ca si cum as fi eu la un mic parc de distractie,cartier,direct in Disney-Land…
    Joaca bine,pe postul sau,depasit doar in situatiile in care se schimba sistemul de joc,atunci este total depasit…Nu face fata brusc la schimbare de zona.Are nevoie de minim 10 minute,ca sa intre pe post…Nu ii plac mutarile in timpul jocului…Se adapteaza mai greu,dar apoi o face foarte bine…Nu este un finalizator direct si rar isi asuma un sut direct pe cadrat poarta,dar asta se rezolva…Mai multa incredere in sine…Succes!

    0
    0
  2. Mereu e de recuperat puncte. Nu știm dacă mereu se poate repeta jocul de excepție. Depinde și de adversar. Totuși o prima condiție, e să-ți vezi de joc în limite regulamentare. Nu ai voie să-ți faci dreptate cu ideea ca ai fost furat și arbitrul ar fi tolerant. Oaspeții arata deschidere consistenta spre jocul eficace. Cine vine pe la ei, se,, lipeste” repede. Pana și unul ca Seroni, socotit utilaj vechi, bun de liga 3, e valorificat la maxim. La UTA, tocmai la asta trebuie lucrat. Randamentul maxim. Atunci ce diferența ar fi între maturitatea de vârstă și de joc a lui Passaglia și sa zicem tinerețea și minima experienta a lui RACOVITAN. ?? E și timpul ca fiecare sa arate pe gazon tot ce știe. Publicul special e alături. Un singur impediment, peste care trebuie trecut, și speram printre ultimile. GAZONUL. BAFTA.!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button