UTA Arad

Șterge Bîrsan impresia proastă a utiștilor despre arbitri?





Factorul arbitraj e foarte sensibil la Arad după ce UTA a pierdut trei puncte pe mâna lui Marian Barbu și a brigăzii sale la București, contra lui FCSB. Pentru meciul de mâine, cu FC Botoșani, Comisia Centrală de Arbitri, a decis să trimită pe arena „Francisc Neuman” tot un „central” cu care arădenii nu au câștigat până acum în Liga 1.

Marcel Bîrsan i-a fluierat pe „roș-albi” în cele două confruntări cu Farul din acest sezon, ambele încheiate cu scorul de 0-0, pentru ca în stagiunea precedentă bucureșteanul să conducă deplasarea elevilor lui Laszlo Balint la Ovidiu (1-1 cu Viitorul), respectiv meciul din play-out, cu Poli Iași, pierdut de arădeni acasă, cu 2-1. Altfel, în Liga 2-a, Bîrsan a mai arbitrat-o pe „Bătrâna Doamnîă” în trei rânduri: UTA – FCU Craiova 1-1, noiembrie 2013; ASU Poli – UTA 0-3, mai 2017 și FC Argeș – UTA 1-1, august 2020. După acest ultim joc, formațiile din Trivale și de pe Mureș promovau braț la braț în elită.

Mâine, începând cu ora 15, în UTA – FC Botoșani, Bîrsan va fi ajutat la cele două linii de: Daniel Mitruți (Craiova) și Marius Badea (Râmnicu Vâlcea) și dintre băncile de rezervă de Bogdan Dumitrache (București). Notele arbitrilor vor fi date de Nicolae Grigorescu (Timișoara), iar observator de joc este Ioan Mironaș, din Piatra Neamț.

„S-a creat acest val de revoltă după ce ce s-a întâmplat cu arbitrajul în ultima etapă, dar aici vreau să subliniez un singur aspect. Eu am convingerea că, indiferent cine va fi arbitru la meciul de sâmbătă, se va descurca excelent și va conduce impecabil meciul dintre UTA și FC Botoșani”, a ținut să precizeze Lazlo Balint, antrenorul arădenilor, la conferința de presă ce precede disputa cu moldovenii.

6 comentarii

    1. Eu sunt doar un suporter patimas,dar rog Suporter Club Uta ca prin galerie,pe langa purtarea de banderole albe,sa scandeze la adresa Comisiei Centrale a Arbitrilor si FRF.
      Poate multa lume nu stie ca activitatea arbitrilor este condusa,monitorizata si evaluata de CCA,organism independent,aflat in structura FRF. Vreau sa amintesc ca CCA-ul este condus de grecul Kyros Vassaras,platit cu 8500 de euro net pe luna plus cheltuieli cu transportul,cazare,masa si altele de catre CCA. Oare noi romanii nu am fost in stare sa punem la conducerea CCA-ului un roman? Sambata toata suflarea la stadion cu banderole albe !!! Hai UTA,hai Aradul.

      0
      0
      1. Cu siguranță ne vom mobiliza. Toată lumea cu BANDEROLE ALBE la meciul cu Botoșani de sâmbătă.

        0
        0
      2. Iar acest grecotei Vassaras,stă mai mult pe plajele din Grecia,dacă stă maxim 2 luni în România. Îl doare pe el la banană de fotbalul românesc și ce fac arbitrii din România. Banderole albe,sâmbătă la meci și scandări anti CCA și FRF.

        0
        0
  1. Barsan acesta,ne-a mai tocat la ficati fata de Farul,de fapt fata de Hagi..Tot meciul i-a bagat in pioneze pe arbitrii…Rezerva era calarita de catre Hagi,90% din meci,iesit din zona permisa…Venea Hagi peste el,fugea in zona bancii aradene…A tocat meciul,marunt,lejer,decizii inverse,idioate,de iritare si ne-a umplut de cartonase…Prelungiri initiale,apoi cand ar fi trebuit intr-adevar,cand Farul juca cu doi oameni in minus,a fragmentat jocul pana la ilaritate,prelungiri 2 minute,cand de fapt ar fi trebuit sa fie minim 7.
    Nu te-am uitat Barsane,stai linistit….Iti vei primi in avans cadoul de Craciun,din partea noastra.L-am pastrat demult..Doar sa mai indrazniti sa ne furati…Cand nu jucam,nu suntem suparati si stim sa recunoastem asta cu demnitate si apostrofam echipa..dar cand suntem furati pe fata,atunci cand li se fura meritul baietilor,nu vom accepta niciodata!Smecheria ar fi parte,dar hotia niciodata…Toate se vor plati in viata,mai devreme sau mai tarziu…

    0
    0
  2. Ma tot intreb si ma crucesc,cum naiba poata sa conduca un arbitraj in Romania,un strain,care vine rar pe la Bucuresti?Acest principe,Vassaras,este persona non grata la el acasa,in Grecia,dar diriguieste arbitrajul romanesc,de pe taste,on line?Cum?Nici in ruptul capului nu inteleg…Aproape 200 ani,am avut fanarioti,la conducerea tarii,unii dintre ei au facut si fapte bune…Pe cine reprezinta acest Vassaras,care nu face nimic?Doar isi incaseaza banii,enormi?Ne-am vandut,gratuit, economie,industrie,resurse,paduri,pamanturi,legi,pierdem si sportul…Nu se trezeste chiar nimeni?Pana cand vor mai avea cuvant si pareri un de alde Dragomir,fratii Becali?Pana cand,ei fac jocurile si intersele?Cica am fi scapat de cooperativele lui Jenel,Monel,Seche,Pinalti?Da’ de unde…Astia sunt mult mai versati si parsivi…Calca peste cadavre,fara nici o jena…Nu ii deranjeaza absolut nimeni…

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button