Arhivă articole

Au jucat fotbal la „Charity Christmas Cup Apateu” pentru o familie greu încercată din Berechiu!


Dacă tradiționalele competiții „Cupa Boandi” sau „Cupa Sămădăilor” au tras pe dreapta în pandemie, fotbaliștii din zonă s-au mobilizat pentru a sprijini o familie greu încercată din Berechiu. „Charity Christmas Cup” și-a consumat a patra ediție în sala de sport de la Apateu și i-a văzut triumfând pe cei de la Olimpia Bocsig, dar, și mai important, a fost prilej de a aduna aproape 5 mii de lei pentru Adrian Buzgău și ai săi patru copilași.

„Împreună cu Norbert Tulcan ne-am propus să facem o faptă bună pentru o familie din Berechiu. Tatăl de familie, Adrian Buzgău, de 45 de ani, a paralizat în somn și el era singura sursă de venit pentru cei patru copii. Am reușit să strângem 4920 lei pe care îi vom împărți pentru lemne, bani de buzunar și câte ceva mâncare pentru acești oameni aflați în mare necaz. Mulțimim domnilor Sorin Dănilă și Druțău Dorel, primarul și respectiv viceprimarul comunei Apateu, care ne-au ajutat cu sala și – bineînțeles – tuturor fotbaliștilor care au onorat invitația și au contribuit atât ca echipe, iar unii și suplimentar, la strângerea sumei de care pomeneam. Vrem să continuăm cu astfel de acte de caritate penru semenii noștri mai puțin norocoși în viață”, spune Octavian „Moro” Purtan, fotbalist la CS Beliu, co-organizator al turneului din a doua zi de Crăciun.

Destui fotbaliști din ligile 3, 4 și 5 au onorat competiția de la Apateu, printre care: Alexandru Manea, căpitan al UTA-ei în urmă cu 3 ani, Denis Giosu (Lumezzane – Serie D Italia), Nicu Modan, golgheterul Crișului și al turneului de azi, Marinel Creța (Cermei) sau Raul Morar (Progresul Pecica). Au participat 10 echipe, îmărțite în două serii, respectiv: WPR Apateu, Tinerii talente (Arad-Apateu), Șepreuș II, Atletico, Beliu (Grupa A), Bocsig, Cuvin, Ineu, Los Banditos ( Cermei) și Viitorul Șepreuș (Grupa B).

După meciurile din grupe au rezultat următoarele semifinale:

Bocsig – Atletico 3-0 (D. Mâneran 2, V. Mâneran)

Beliu – Viitorul Șepreuș  4-2 d.p. (1-1 Onoc / Modan). La penalty-uri au marcat: Onoc, Manea, Tomuț / Modan. A ratat S. Mako pentru Șepreuș

În finală, Olimpia Bocsig a trecut la mare luptă de Beliu, cu 4-3, la penalty-uri, după ce la finalul timpului regulamentar scorul a fost 1-1, după reușitele semnate Ponta, respectiv Gherghel. De la 7 metri au înscris: D. Mâneran, Udrescu și Mihuț, dincolo Manea, Onoc, în timp ce Tomuț a ratat.

„Am mers pentru a ajuta o familie din Berechiu și ne bucurăm că s-a strâns o sumă destul de importantă de bani. Am făcut și mișcare și credem noi că și o faptă bună, după puterile noastre”, a spus Marcel Ponta, antrenor și jucător la Bocsig, care i-a mai avut pe teren pe: Benea – Mihuț, Horga, V. Mâneran, D. Mâneran, Stanca și Udrescu.

2
0





One thought on “Au jucat fotbal la „Charity Christmas Cup Apateu” pentru o familie greu încercată din Berechiu!

  1. Tomut, noul transfer de la Beliu ? Merge pe burta ? Întreb și eu pentru un prieten ca asa se aude în județ….

    2

    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.