UTA Arad

Poenaru, după lovitura dată la Arad: „Nu am arătat un fotbal bun, dar scopul scuză mijloacele”







Ilie Poenaru obține primul succes împotriva lui Laszlo Balint în Liga 1 în cel prost moment posibil pentru utiști. Aceștia își puneau mari speranțe în punctele care să-i păstreze în „cărțile” play-offului, dar s-au ales cu o nouă dezamăgire din partea favoriților, care ajung la 9 meciuri fără victorie.


„Băieții merită felicitări, azi s-au sacrificat”


Succesul Gazului pe arena „Francisc Neuman” e cu atât mai prețios cu cât medieșenii nu au mai contat pe nu mai puțin de zece dintre fotbaliștii care și așa au avut un parcurs dificil în Liga 1, iar transferurile lui  Achim și Chunchukov. „Nu am avut nici 20 de jucători, pe bancă au fost copii. Victoria este foarte frumoasă, dar suntem mâhniți de situația financiară. Mă bucur pentru ei, pentru ce au făcut pe teren, au dat dovadă de mare caracter. Vorbim din septembrie despre acest lucru, sperăm să se rezolve. Băieții merită felicitări, azi s-au sacrificat. Nu am arătat un fotbal bun, dar scopul scuză mijloacele. Ne luptăm pentru orice punct ca să scăpăm de retrogradare. Avem jucători care au lipsit, suspendați și accindentați, doi nelegitimați. Am avea un lot bun când vor fi toți, vom arăta bine cu ei”, a spus Ilie Poenaru la finalul meciului cu UTA.

Promisiuni pentru rezolvarea problemelor: „Vor ajuta să nu moară clubul”

Tehnicianul a oferit și un update cu privire la situația de la club. „Au fost discuții cu conducerea Romgaz și cu domnul primar, ne-au anunțat că vom avea rezolvată partea financiară. Trebuie doar să avem răbdare, să rezolve bugetele. Știm că sunt alături de noi și vor ajuta să nu moară clubul. Va fi o ședință miercuri, sperăm să primim garanții de 100%, altfel e greu să motivăm jucătorii de la o săptămână la alta”, a adăugat Poenaru, care și-a luat rămas bun și de la „decarul” său, cel mai bun om al Gazului în toamnă: „Deaconu a fost un jucător important, nu vrea să mai continue. Îl înțeleg, este printre primii care nu a rezistat și a vrut să-și caute alt club, este dorința lui și i-o respect. Am discutat cu el, am încercat să-l fac să rămână, dar nu pot să-l condamn. Îi doresc succes la Farul, acolo am înțeles că va merge”.



Morar: „A fost un meci mai special pentru mine”

Omul de trei puncte al medieșenilor a fost Vlad Morar, chiar fostul atacant al UTA-ei care marcase singurul său gol pe „Francisc Neuman” pentru arădeni chiar într-un meci (pierdut cu 1-3) cu Gaz Metan. „UTA este o echipă foarte bună, mai ales acasă, ne așteptam la un meci greu. Am petrecut o perioadă scurtă și frumoasă la Arad, dar acum sunt la Mediaș și îmi fac treaba aici. Pot spune că a fost un meci mai special pentru mine, dar orice meci îl joc la victorie. Așteptăm vești bune, s-au făcut multe luni fără bani, avem și noi familii. Trebuie să se întâmple ceva că așa nu mai putem continua”, a spus atacantul „alb-negrilor”, care l-a bătut pe fostul său coleg, Florin Iacob, cu un șut din voleu la rădăcina barei.

Dună: „Nu le-a spus nimeni jucătorilor să tragă de timp”

Dincolo de prestația favoriților lui, publicul arădean a fost iritat de desele trageri de timp ai celor de la Gaz Metan, chiar începând cu prima repriză. „Orice echipă care conduce trage de timp.  Înainte de joc am fi spus că era foarte bun un egal pe terenul unei echipe unde se pune presiune pe adversar, au suferit aici și CFR sau pe FCSB. Noi ne-am comportat bine la acest joc și nu spun că sunt meritate cele trei puncte, poate mai echitabilă era o remiză. Dar, ne-am apărat foarte bine, știm să facem asta, am plecat cu trei puncte. Altfel, nu le-a spus nimeni jucătorilor noștri să tragă de timp din minutul 20… Asta e, probabil nu s-au jucat 10 minute din cauza tragerilor de timp, dar ne-am apărat foarte bine”, a explicat și Marin Dună, „secundul” lui Poenaru, după confruntarea cu arădenii.

Peste o săptămână, Gaz Metan are parte de o a doua deplasare la rând, pe terenul surprizei plăcute a campionatului, FC Voluntari.

FOTO: Ciprian Petcuț

3 comentarii

  1. Mai toată lumea capoteaza financiar, ai noștrii ambiționează sa arunce prosopul, fotbalistic. Rana deschisa , finalurile de meci. Mai nou nu pot fi învinse garnituri secunde. În Antalya , acum rămășițe mediesene. Multa lume din fotbal cauta locuri liniștite financiar.,, Firma ” asta duce la echipe liniștite, cu jucători liniștiți, fara noroc la poarta fără noroc la faze, dar cu plăti la zi. Cineva trebuie sa iasă în fata, sa răspundă. Apoi nimeni nu mai,, vede” fotbal în Arad, cu referire de exemplu la un Batha Ce închide băiatul asta? Poate speranțele noastre. Se impune o renunțare la un sentimentalism desuet și păgubos. Referendum sau ultimatum.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button