Semlecanul Otmar Szafnauer a devenit șeful unei importante scuderii din Formula 1
După Helmuth Duckadam, eroul de la Sevilla, comuna arădeană Semlac mai dă o personalitate a sportului mondial. Este vorba despre Otmar Szafnauer, care, de ieri, a devenit noul șef al unei scuderii importante din Formula 1.
Așadar, Szafnauer s-a născut la Semlac, aacolo unde a și început dragostea lui pentru motorsport. Mai întâi cu un kart, pe care l-a pilotat prima oară când avea 4 ani. La 50 de ani distanță, vorbește româna aproape perfect, iar anual revine în țara sa natală pentru a-și vizita rudele rămase aici. Cu mamă româncă și tată cu origini germane, Otmar Szafnauer a emigrat în Statele Unite ale Americii, atunci când avea doar 8 ani, în 1972, ajungând cu părinții la bunicul său care era deja stabilit acolo de multă vreme.
De ieri, semlecanul este noul „Team Principal”, șef mai pe românește, la scuderia Alpine F1. Aceasta a obținut locul 5 în clasamentul final al Formulei 1 din 2021, contând pe piloți cu nume, precum spaniolul Fernando Alonso și francezul Esteban Ocon. Până la Alpine F1, Otmar a mai lucrat cu scuderiile Force India și Aston Martin, fiind unul dintre cei mai apreciați manageri din acest circuit exclusivist.
Szafnauer al doilea team principal din Formula 1 cu origini românești. Timișoreanul Călin Colesnic a condus scuderii precum Jordan, Midland, Spyker și Force India.