Fotbal junioriMinifotbal, futsal

Socodorul a câștigat ediția cu numărul 10 a Memorialului Nicolae Ardelean! Șimăndanii au pierdut la mustață titlul în noua lor sală + FOTO


Nouă și cocheta sală de sport din Șimand a găzduit cea de-a zecea ediție a Memorialului Nicolae Ardelean la fotbal.  Sub privirile lui Nicușor Ardelean, fiul regretatului „General” al Asociației Județene de Fotbal Arad, s-au înfruntat 8 echipe de juniori născuți în anul 2003 și mai mici, împărțite în două grupe, rezultatele fiind următoarele:

Apoi, s-a trecut la meciurile de clasament și anume: Pâncota – Curtici 3-0 (pentru locul 7), Macea – Glogovăț 3-0 (pentru locul 5), plus cele două semifinale ce s-au decis la loviturile de departajare: Socodor – ACB Ineu  3-3 (6-5 d.p.), respectiv Șimand – Sântana 0-0 (4-3 d.p.). Ineul și-a adjudecat fără probleme „bronzul”, după 6-0 cu Sântana.

Campioana s-a decis la lovituri de departajare

Așadar, Socodorul și Șimandul și-au câștigat dreptul să joace pentru trofeu. După un joc foarte echilibrat cu multe ocazii de poartă, tabela a rămas „înghețată” și s-a ajuns și în acest caz la lovituri de departajare. Băieții lui Tibi Darasz au fost mai inspirați de la 7 metri și s-au impus cu scorul de 2-1. Campionii celei de-a 10 ediții a Memorialului Nicolae Ardelean sunt: Sorin Sîrb, Denis Berar, Ion Cană, Andrei Dihel, Andrei Nădăban, Răzvan Pop, Darius Simina, Georgel Oros, Raul Stanciu și Damian Chiș. Vicecampionii pregătiți de Claudiu Ujoc au răspuns cu: Darius Găleancu, Florin Năstase, Andrei Mihailov, Octavian Ioanovici, Raul Tomuța, Marius Muntean, Daniel Ujoc, Andrei Ile, Raul Borod și Flavius Ujoc.

Premiile speciale ale turneului au mers către: Florin Năstase (cel mai bun portar) și Raul Stanciu (cel mai bun jucător), fotbalistul de 14 ani trecând de o jumătate de an de la Socodor la Atletico Arad.

Festivitatea de premiere a fost oficiată de către Gabriel Hărduț, organizatorul turneului și de Andraș Mako și Ionel Iovescu, observatori din partea AJF Arad. Arbitrajul a fost asigurat de către Gabriel Hărduț, Cristi Coroban și Flavius Dreghici. Competiția a fost organizată ireproșabil de Primăria din Șimand, gazde primitoare fiind profesorul Dani Mărcuș și Adrian Cuc.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button