UTA Arad

Benga: „Împotriva Chindiei ne putem spăla păcatele din play-out, sper să fi învățat din ultimele partide pierdute în fața lor”





În cele cinci etape de play-out, UTA a reușit să obțină puncte doar împotriva formațiilor condamnate la retrogradare, Gaz Metan Mediaș și Academica Clinceni. În rest, „roș-albii” au pierdut cu Botoșani, Rapid și Sepsi, nereușind să înscrie vreun gol acestor formații, aflate în lupta pentru barajul de Conference League.

Sâmbătă, de la ora 13:30, pe Arena „Francisc Neuman” vine Chindia Târgoviște. Nici târgoviștenii nu au început bine play-out-ul: au învins la Clinceni și au remizat alb cu FC U Craiova, dar au suferit trei înfrângeri, cu CS Mioveni, Dinamo și FC Botoșani.

„Pentru Chinida e un meci decisiv, dar nu ne interesează tactica lor, ci doar cum vom răspunde noi”

Fundașul Alexandru Benga a disputat un baraj chiar în tricoul Chindiei, pe care l-a câștigat cu 3-1 la general împotriva Mioveniului. Au fost ultimele dueluri ale experimentatului fundaș brașovean pentru Chindia, înainte de a semna cu „Bătrâna Doamnă”.  „Ne așteaptă o partidă dificilă sâmbătă, contra Chindiei, o echipă aflată într-o situație nu foarte fericită. Vor veni foarte bine montați pentru această partidă. Pe de altă parte, și noi venim după două înfrângeri, va trebui să gestionăm această situație. Ne-am pregătit foarte bine și așteptăm cu încredere partida de sâmbătă, am avut parte de niște rezultate pe care nu ni le doream. Dacă luăm în parte fiecare partidă, am o explicație pentru fiecare lucru care s-a întâmplat de am ajuns în această situație, dar toate au trecut acum. Având în vedere că ne apropiem de finalul campionatului, cred că e foarte important să privim cu încredere pentru următorul meci. Cel puțin pentru cei de la Chindia este un meci decisiv și noi ne-am putea spăla păcatele făcute în acest play-out. Ultimele două partide contra Chindiei le-am pierdut și desfășurarea lor a fost cumva similară. Am dominat, am avut ocazii foarte multe, dar, din păcate, am pierdut. Eu sper să fi învățat ceva din aceste partide și să punem în practică sâmbătă. Nu m-am gândit la strategia domnului Săndoi, și noi am avut de gestionat o situație mai puțin plăcută în această săptămână, m-am focusat foarte mult pe ceea ce avem noi de făcut la meciul de sâmbătă. Cred că pentru noi e mai puțin important cum va veni Chindia, ci cum vom răspunde noi. Ei au făcut un campionat foarte bun anul trecut, dar – poate – pe undeva au fost și ceva schimbări, au avut multe probleme și cu accidentările, deci aș putea să le găsesc niște alibiuri pentru faptul că se află în această situație. Dar, cel mai mult ne interesează prestaţia noastră, avem nevoie de un meci bun, de o evoluţie bună şi bineînţeles şi de rezultat”, afirmă Benga.

„Dacă era o problemă fizică, staff-ul tehnic ne-ar fi semnalat-o”

Cel puțin în meciurile cu Rapid și Sepsi, UTA s-a ridicat la nivelul adversarilor doar înainte de pauză, prăbușindu-se complet în partea secundă. Experimentatul apărător e de părere că acest lucru nu se datorează unor probleme fizice: „Eu nu am stat să mă gândesc la acest lucru, nu am simțit pe propria-mi piele că aș suferi la capitolul fizic. Nici nu am stat să analizez parametrii fizici, dar, dacă era o problemă, categoric staff-ul ne-ar fi semnalat-o. Nu știu dacă factorul fizic a atât de important sau e la un nivel atât de scăzut încât să pierdem meciul din această pricină”.

„Nu ne gândim la bani ca să fim mai motivați”

La începutul acestei săptămâni, conducerea clubului a blocat salariile jucătorilor până când aceștia vor acumula patru puncte în play-out. „Acest aspect ține de bucătăria noastră internă și nu cred că ar fi profesionist din partea mea să discut eventuale probleme financiare în public. Până la urmă, toți suntem în aceeași echipă și avem un țel comun, ca UTA să își îndeplinească obiectivul. Noi suntem jucători profesioniști, în ultima perioadă nu a ieșit așa cum ne-am fi dorit, dar nu cred că acum e momentul să ne gândim la astfel de lucruri ca să fim mai motivați”, mai afirmă fotbalistul de 32 de ani.

Mai există speranțe de Conference League? „Calculele nu au nicio valoare…”

Distanța dintre UTA și Sepsi, formația aflată pe al doilea loc de baraj pentru Conference League, s-a mărit la 7 puncte, diferență aproape insurmontabilă având în vedere faptul că mai sunt de disputat doar patru meciuri, iar formația din Covasna încă nu a jucat cu Mediașul. „Eu sunt de părere că e foarte important să luăm fiecare meci în parte, să nu facem calcule. Calculele nu au nici o valoare dacă tu la fiecare meci nu reușești să aduni puncte. Dacă vom reuși să facem un meci bun și să câștigăm sâmbătă, iar apoi să ne gândim la următorul meci și tot așa până la final, în funcție de ce puncte vom acumula nu vom spune nu unui loc de Conference, sau oricărei alte poziții vom ocupa în clasament”, a mai punctat Benga.

„Avem de lucrat la fazele fixe, mai ales din punct de vedere mental”

La Sfântu Gheorghe, UTA a fost dominată clar de Sepsi la capitolul faze fixe. Formația lui Bergodi a irosit cel puțin patru ocazii mari din momente statice, înainte ca Bălașa să înscrie în prelungiri: „Nu suntem naivi, nu vrem să ascundem problemele sub preș. Avem de lucrat la acest aspect, mai ales din punct de vedere mental și sperăm ca acest lucru să nu se mai întâmple la următoarele meciuri”, e de părere fundașul central al UTA-ei cu cele mai multe meciuri disputate în acest sezon.

 









3 comentarii

  1. BENGA, inainte de a te gandi la sansele foarte mici de a participa la Conference lique,voi trebuie sa va spalati pacatele dupa cum bine zici si sa castigati cu Chindia,un meci dificil. Vom vedea maine cat de bine va-ti pregatit pt . acest meci foarte important pt. UTA. si cat de mult a-ti invatat din esecurile trecute in meciurile disputate cu Chindia ? Sper sa iasa bine si toata lumea sa fie fericita. FORTA UTA Arad !!!

    0
    0
  2. Benga este omul exponential din aparare…Ceea ce face el,nu poate face nici macar Pique,pastrand proportiile actuale.Ceea ce face Benga,la momente de avarie,dublaj la Dima sau Medjimorecz,nu o face nimeni.Daca nu reuseste sa fie langa ei,e gata pocinogul.Incerc sa intru in gandurile lui Benga.Ma uit in dreapta,l-as avea pe Erico…dar il simt si pe Vukcevici care urca si cere degeaba..Apoi pe stanga…Il caut pe Shliakov,dar a uitat sa plece pe banda…Pot pasa lui Batha sau Modestas,nu am mijlocasi de constructie,asa ca ori pasez la Florin Iacob,ori o bubui…Cui sa fie?Miculescu ori este varf consacrat,ori de umplutura…Il avem pe Ottele….dar nici el nu este robot dinamic.Cardoso este doar o umbra trista a ceea ce a fost candva.”Bibelan de portzelou”atat de fragil,ca pe vremea magazinului Portzelanul….
    Absolut toti trebuie sa traga la aceeasi caruta,indiferent de cat de rablagita ar fi ea momentan.

    0
    0
    1. Te rog, lasă-ne , nu mai deranja … .
      Vrei cumva premiul nobel pentru literatură ?…..
      Ești patetic !
      Jocul , Fotbal, pur și simplu te depășește….
      Mai bine ieși în fața blocului și povestește copiilor, ce meciuri la Oină jucai mai demult .
      Te rog, ești depășit….
      Paște fericit !!!

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button