Baschet

Bulj: „Fetele au dat dovadă de caracter, au luptat senzațional, vom juca ultimul meci al sezonului cu entuziasm și cu bucurie”





Revirimentul, de fapt creșterea în joc a echipei arădene, s-a datorat în mare parte lui Bogdan Bulj. Antrenorul sârb a pus pe picioare o echipă ce părea descumpănită după eșecurile din campionat cu Sepsi și Satu Mare și intra în play-off de pe locul 3.

Acum, FCC Baschet UAV Arad e la un singur meci de titlul de campioană, iar Bulj are șansa de a intra în galeria marilor antrenori ai baschetului arădean. „Un mare mulțumesc echipei, băncii tehnice și suporterilor care ne-au susținut într-un mod senzațional. Am început bine, după care Sepsi, o echipă foarte bună, cu jucătoare foarte bune, ne-au pus probleme în al doilea sfert. După pauză, Hadzovic, care a jucat accidentată în ultimele două meciuri, a trebuit să iasă, dar fetele nu au cedat. Au dat dovadă de caracter, s-au apărat nebunește în ultimul sfert. Le felicit pe cele de la Sepsi, campioanele ultimilor cinci ani, dar am fost mai bune astăzi. Am luptat senzațional și vom merge să jucăm ultimul meci al sezonului cu entuziasm și cu bucurie. Vom da totul după aceste aceste două luni uimitoare, le mulțumim suporterilor senzaționali care ne-au încurajat”, a declarat Bogdan Bulj după victoria de 2-2 a elevelor ale cu SIC Sepsi.

Foto: Ciprian Petcuţ (baschetarad.ro)

Un comentariu

  1. Pasarea Phoenix…De acum,nu mai este nimic de pierdut!Ba dimpotriva!Mergem la Sf.Gheorghe fara presiune,fara emotii…
    Niciodata o hegemonie nu a dainuit mult.Mereu s-a gasit „Calcaiul lui Ahile”.Dovada cele doua meciuri de la Arad.Se poate!De ce nu?

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button