Cermeiul nu a trecut Granița, la Curtici! Anca: „Un punct care ne ajută, deși putea fi altul rezultatul” v.s. Todea: „Privim mai departe cu încredere”


Nu doar în play-off, ci și în play-out echipele arădene și-au împărțit punctele în runda din acest weekend. Curticiul nu a putut trece de Cermei pe teren propriu și rămâne în bătaia puștii celor de la Periam, cu toate că Avântul a pierdut în fața pecicanilor sâmbătă. Golului lui Avrămuțiu, din minutul 35, i-a răspuns D. Popa chiar când arbitrul se pregătea să fluiere finalul primei reprize.

Anca: „Nu am nimic cu Cermeiul, dar ar fi trebuit să domine clar și să câștige la 3-4 goluri diferență”

Chiar dacă și-a dorit victoria, Radu Anca a încercat să rămână cu părțile pozitive după vizita „sămădăilor”. „Un egal înseamnă un punct care, eu zic, că ne ajută având în vedere rezultatul de la Periam. Puteam câștiga noi, dar puteau câștiga și ei. Poate dacă nu luam gol la ultima fază a primei reprize…Prică trebuia să dea mingea afară și se fluiera, nu contest eu golul lor. Poate așa a fost să fie, dar am mai avut două-trei situații, dacă le tratam mai atenți poate era alt rezultat. E adevărat că sunt mai pregătiți, cu toate că o echipă care face în fiecare zi antrenamente și vine și joacă cu una ce se pregătește doar de două ori pe săptămână ar fi  trebuit să domine clar și să câștige la 3-4 goluri diferență. E părerea mea, nu am nimic cu Cermei, nu am nimic cu nimeni, dar așa e normal. Și noi dacă făceam în fiecare zi antrenamente, cum se întâmpla în toamnă…dar acum e clar, din iarnă noi am revenit la două antrenamente pe săptămână. Mă bucur că juniorii au prins, cât de cât, curaj, încredere și joacă. Deși suferim clar din punct de vedere numeric, Coșa a fost și el bolnav, Vereș a venit și el după o întindere, iar Cleuța și el e cu antibiotice de o săptămână, am luat azi un punct care eu zic că la final o să conteze. Avem trei puncte în fața lui Periam, acum să vedem, avem meciul direct la ei, se mai joacă. Cermei are și 23 de puncte, e încă acolo, doar Pecica e mai liniștită și eu zis că gata, e matematic deasupra liniei. Astea trei-patru echipe care suntem în zonă mai luptă să scăpăm de locul 9”, a spus antrenorul lui „Fronti”.

„Intermediara” cu Pobeda vine rău pentru curticeni și asta pentru că: „Eu trebuie să plec mâine noapte la București, la licență, rămâne ajutorul meu Radu (n. a. Mocuța) să-i pregătească. O să vin noaptea cu trenul, plec cu avionul, asta e, n-am ce să fac, o să ajung la echipă, nu o să fiu plecat. Va fi un meci greu cu echipa care a stat, au avut și ei probleme de lot, a fost chiar un lucru bun pentru ei că au stat etapa asta și își revin jucătorii”, a adăugat Anca.

Todea: „Un progres este, în primul rând echipa a luat doar un gol în două meciuri”

Deși au jucat mai bine decât curticenii, Gloria Lunca Teuz Cermei nu a mai fost echipa eficientă de etapa trecută, când Pobeda nu a avut nicio șansă și a fost învinsă cu 3-0. „Am început mai greu prima repriză, am intrat puțin în jocul lor. Am fost destul de pasivi, nu am reușit să mai avem ritmul pe care l-am avut în primul meci. În a doua repriză, însă, a fost puțin mai bine, am reușit să ținem mingea, cred că s-a jucat 80% din joc în jumătatea lor de teren, am reușit să ne creăm ocazii în condiții grele, pentru că erau zece jucători în jumătatea lor de teren și nu era ușor să găsim spații și soluții de finalizare. Am avut, zic eu, 3-4 ocazii clare în care puteam să mai înscriem și după aceea jocul era altfel, dar – din păcate – s-a terminat egal. Este totuși un punct pe care îl adăugăm în clasament și privim mai departe cu încredere. Am jucat cu trei fundași, la fel am jucat și în meciul cu Pobeda, am avut două săptămâni la dispoziție atunci când am stat și am reușit să îl implementăm. Eu zic că – totuși – un progres este pentru că echipa a luat un singur gol în două etape, ceea ce am și lucrat, fiindcă mi-am dorit să avem mai multă siguranță pe spate.  La golul luat este exact ce am vorbit și înainte de meci, pentru că știam, văzând meciul de la Pecica, că tot așa au recuperat în treimea adversă de teren și au marcat. Este exact ce am vorbit să nu facem, din păcate s-a întâmplat, Ionuț (n.a. Pop) este tânăr, trebuie să învețe din greșeli, doar  poate să și progreseze”, a menționat Cristian Todea, cel care a preluat Cermeiul în urmă cu două săptămâni de la Flavius Moisă.

La mijlocul săptămânii, „sămădăii” joacă pe terenul din Periam, acolo unde Pecica tocmai a câștigat cu 5-1. „Nu se aseamănă nici un meci unul cu celălalt. Sunt rezultate total surprinzătoare, nu cred că trebuie să ne lăsăm influențați de ele. Noi ne uităm la ce avem noi de făcut și acesta este cel mai important lucru. Să vedem pe cine vom putea folosi peste 4 zile, Adi Piț e greu să intre încă, are o problemă musculară și nu ne putem baza pe el. Bodea eventual săptămâna viitoare va reveni la antrenamente și să vedem cum se simte”, a mai punctat „Dulăul”.

Nici în jocul din sezonul regular duelul de la Curtici dintre cele două formații nu a avut câștigător: 0-0.

 

3
0


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.