Glorii arădene

S-a stins Pityu Ienei, fost asistent medical în lumea fotbalului și „rotiță” importantă la UTA în „era Lupaș”!





Veste tristă în lumea fotbalului arădean. Ștefan Ienei a plecat la cele sfinte în noaptea dinspre vineri spre sâmbătă, la vârsta de 70 de ani. Soția sa i-a dat vestea personal lui Giovanni Catanzariti, președintele clubului Viitorul, în această dimineață. Nea’ Pityu ar fi trebuit să asigure asistența medicală la meciul de Liga 5-a, dintre Livada și Sîntana 2016, dar a decedat în somn. Ducea pe picioare o afecțiune destul de gravă, care l-a răpus în cele din urmă.

Ștefan Ienei și-a început drumul în fotbal la clubul Romvest, devenind „omul bun la toate” la UTA, în „era Marin Lupaș și Ioan Ienciu”, la finalul anilor 90 și începutul anilor 2000. În „alb-roșu”, evolua atunci generația de excepție a Aradului, născută 78-79, a lui Sorin Botiș, Cristian Todea, Cristi Panin sau Claudiu Drăgan, după care a urmat cea a lui Sebastian Huțan, Radu Mărginean, Răzvan Fritea sau Adrian Piț. Ulterior, Pityu Ienei s-a calificat ca și asistent amical și activat la mai multe cluburi și echipe din Arad. De ani buni, a fost angajat la clubul Viitorul, care se desparte cu greu de el.

”Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!” – a transmis Giovanni Catanzariti, și el fost conducător al clubului UTA. ”Nea Pityu Ienei, ai crescut generații de fotbaliști și pentru fiecare ai avut câte un <<leac>> și o vorbă bună, astăzi ne părăsești fără să ne zici o glumă. Drum lin către ceruri. Dumnezeu să te odihnească!” – e și mesajul lui Dinu Maghici, care, la rându-i, a colaborat cu Ștefan Ienei ani de-a rândul la Viitorul.

3 comentarii

  1. Trist!Sa se odihneasca in liniste si pace!M-a ajutat si pe mine de cateva ori la niste intinderi sau entorse..Unde punea dansul mana,era ca si rezolvata vindecarea foarte rapida!
    Condoleante familiei!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button