UTA Arad

Balauru: „Cred că s-a văzut în jocul nostru că ne aștepta vacanța, UTA e un club mare, dar lucrurile trebuiesc făcute cu cap și cu răbdare”













La precedentul meci în care a apărat în „Groapă”, Dragoș Balauru a apărat un penalty și, în general, a făcut un meci bun în victoria arădenilor, cu 1-0, din play-outul sezonului trecut. Vineri seara, apărătorul buturilor utiste nu a prea avut treabă, dar a încasat un gol, pe final, la un șut la care a fost mascat de un coleg.

Dinamo – UTA s-a încheiat 1-1 și arădenii termină sezonul pe locul 11, sub FC U Craiova, echipă față de care în toamna anului trecut aveau 11 puncte avans. „Dinamo nu a presat prea mult, nici noi nu le-am pus foarte multe probleme. Oarecum, cred că s-a văzut în jocul de azi că ne aștepta vacanța. A fost un meci fără presiune, dar meciurile frumoase sunt acelea cu presiune. Iar noi am avut foarte multe meciuri cu presiune, jucăm acasă tot timpul cu presiune, chiar dacă aceasta vine din partea suporterilor, dar vine și este o presiune. Din păcate, astăzi nu am reușit să facem un meci extraordinar de frumos, am fost egalați pe final de meci, până la urmă așa s-a scris istoria acestei partide”, a menționat experimentatul portar utist.

Față de sezonul trecut, UTA a pierdut trei poziții în clasamentul final și, cu toate astea, a obținut salvarea matematică de la retrogradare cu trei etape înainte de final și nu una singură. „Nu știu dacă este prea puțin această poziție finală. Într-adevăr, UTA este un club mare, dar lucrurile trebuiesc făcute cu răbdare. Nu-ți garantează nimeni că o joci numai în play-off dacă ești un club mare. Lucrurile trebuie făcute cu cap și cu răbdare. Și Dinamo este un club la fel de mare și uitați-vă în ce situație este. Asta este, ne-am dorit foarte mult să câștigăm, să jucăm în play-off, dar – din păcate – nu s-a putut. Ne-am bucurat măcar că ne-am liniștit înainte de final”, a adăugat Balauru.

Goal-keeperul utist nu e la curent cu probabila schimbare de antrenori la UTA. Contractul lui Ionuț Badea a expirat, iar conducerea arădeană au acord de principiu cu Ilie Poenaru. „Noi nu știm nimic despre schimbarea antrenorului, nu ne-a comunicat nimeni nimic. Mister (n.a. Badea) este antrenorul nostru, vom urma programul dânsului. Despre acest lucru o să vorbească conducerea, nu noi”, a încheiat Balauru.






7 comentarii

  1. Un flux de echilibru plecat din careul lui Balauru spre liniile de joc. Nu e vinovat de scăderile unor scheme de joc pe care nu le înțelege nimeni. Nu acum punem calificative. Impresiile sunt formate. Cineva din echipa nota cu 6 evoluția echipei. Eu am dat note unui 11de baza, plus vreo patru rezerve, înainte, și cu obiectivitate, a ieșit un 6,1. Sunt și note mai mari, mai mici , de mijloc. Nota sentimentala e odată 5 , alta 7 cu larghete Sezoane cu implicare la locurile fruntașe, trebuie pregătite, deși și prin jocul rezultatelor poți ajunge acolo.

    0
    0
  2. Eu cred ca domnii din conducere de la UTA ar trebui sa-i faca o oferta de contract si lui Dumitru Cardoso pentru este fotbalist comparativ cu alti jucatori din lotul actual.

    0
    0
    1. Nu se dau prime pentru exces de offside…Indiferent ca l-ar chema Cardoso sau cel mai mic junior care invata …Se numeste abuz de prostie crasa,voluntara..Cum adica,de neconceput,sa fii prins de zeci de ori in offside,campion mondial pe municipiu la aceasta proba?Ori esti prost,ori te doare fix in fund..Mitica…

      0
      0
  3. Balauru este portar de o conjunctura.Stiu ca nu va place ceea ce scriu,dar este portar slab,intarziat.Reactioneaza foarte tarziu,repune intarziat mingea,nu are joc de picior daca ar fi sansa de contra-atac,prefera sa dea bine la ochi,la mana..Este foarte lent in gandire,mereu lateral..Nu vede plecarea unor anumite oportunitati de lansare.Nu ne place jocul de bubuiala,de inteles, dar este orb total.Nu coordoneaza apararea,fricos…Fara temperament…Nu initiaza absolut nimic de la sine…

    0
    0
    1. Gio, ai dreptate, chiorul esti tu, saracul esti chiar slab in gandire, ai comentat asa sa te aflii in treaba, n am nimic cu nimeni , sunt sustinator al echipei UTA Arad , nu am preferinte la portari, dar ca sa aberez ca si tine , mai bine ma abtin. In primul rand , Balauru chiar nu e incet in gandire, vezi interviurile si comparale cu ale lui Iacob , si nu in ultimul rand Balauru in toata cariera are pase foarte bune date catre atacanti , cat n ai tu km la masina,iar cu faza „jocul de picior ” ai demonstrat ca esti CHIOR si o spui cu rautate.

      0
      0
  4. Tot pt Giro, probabil da bine ca si imagine , daca ar da din gura aiurea sa urle sa ti dea tie satisfactie, cu alte cuvinte mascarici , vezi portarii mari ce reactii au, urmareste meciuri internationale apoi comenteaza pe aici. Nu vreau sa fiu aparatorul lui Balauru, si nici nu l vreau sa l compar cu Iacob , dar la capitolul portari chiar am stat bine pe acest post , in rest poti abera in continuare.

    0
    0
  5. Giro baiatule cand cel putin doi oameni iti spun sa mergi sa te culci pentru ca esti beat si vorbesti prostii fa-o !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button